Sportivi din șapte țări vor evolua, în perioada 21-25 februarie, pe pârtia olimpică din Borșa în cadrul Campionatului Național de schi alpin pentru seniori și juniori.
Federația Română de Schi – Biatlon în parteneriat cu Primăria Borșa organizează Campionatul Național de schi alpin FIS. Competiție adresată categoriilor de vârstă seniori și juniori (U18 și U21), la probele de slalom uriaș și, în sistem de nocturnă, slalom. Competiția se va desfășura în perioada 21-25 februarie în Borșa, pe pârtia olimpică de schi omologată de Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS). Vor participa, alături de sportivi români, și competitori din Ucraina, Slovacia, Israel, Statele Unite, Macedonia și Cehia.
Deschiderea oficială a competiției este programată în 21 februarie, de la ora 19.00. Artificii, DJ și torțe fac parte din ”meniul” evenimentului. Miercuri și joi, începând cu ora 09:00, se vor desfășura probele de slalom uriaș. În 23 februarie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Borșa, are loc lansarea filmului ”Visul olimpic din Transilvania”. Vineri și sâmbătă, probele de slalom vor avea loc în nocturnă, începând cu ora 17:30. Ceremonia de închidere a Campionatului Național este programată în 25 februarie, de la ora 20.00. ”Meniul” e simetric cu cel din debutul evenimentului: artificii, DJ și torțe.
Sursă informații: Federația Română de Schi – Biatlon. Sursă foto: Facebook / Telegondola si Partia Olimpica Borsa
CITEȘTE ȘI:
Pârtia olimpică din Borșa, omologată de Federația Internațională de Schi și Snowboard