”Căsătoria”, după N. V. Gogol, deschide săptămâna de spectacole la Teatrul Municipal Baia Mare. Continuă cu ”Isprăvile lui Păcală”, după Petre Dulfu. Și se termină cu niște exerciții de improvizație.
O invitație la ”Căsătoria” pentru miercuri seara
Miercuri, 30 octombrie, de la ora 19.00, în sala mare, cu publicul pe scenă, se joacă spectacolul ”Căsătoria”, după N. V. Gogol. Regia artistică: Mihai Gligan. Scenografia: Mihai Vălu. Dramaturgia: Vlad Sălbatecu. Traducerea: Lucia Demetrius. Pregătire muzicală: Petru Damșa și Dorin Griguța.
”Spectacolul te cucerește prin maniera realist-magică a interpretării textului, prin metafore hazlii și fermecătoare, prin insinuări atent studiate. Comicul ia naștere din situații imprevizibile și replici scânteietoare. După aproape două secole, Gogol ne mai face cu ochiul. Un spectacol de văzut și revăzut”, așa își prezintă cei de la Municipal propunerea de miercuri seara.
Din distribuție fac parte actorii: Sanda Savolszky, Wanda Tamas, Inna Andriuca, Eduard Bîndiu, Andrei Dinu, Dan Cordea, Mircea Gligor, Raul Hotcaș, Rodica Pașca, Alex Macavei, Andrei Han.
90 de minute durează spectacolul, care este recomandat persoanelor peste 14 ani. Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus.

Sâmbătă dimineața este vorba despre Păcală și isprăvile lui
Sâmbătă, 2 noiembrie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși, cei mici sunt invitați să descopere ”Isprăvile lui Păcală”. Dramatizare după Petre Dulfu. Regia, Cornel Mititelu. Scenografia, Carmencita Brojboiu.
”Însoțit de cățelușul Azorică, Păcală are parte de multe peripeții. În ajutorul lui vine un fluier năzdrăvan, vrăjit, care face minuni. Devenit argat la curtea unui boier cam zgârcit, cu o nevastă și o soacră aprige, Păcală întâmpină greutăți pe care reușește să le depășească cu ritmurile fluierului magic” – cam despre asta va fi vorba în spectacolul dedicat copiilor.
Din distribuție fac parte actorii: Alin Albu, Vlad Crișan, Liliana Voș, Ruxandra Lăzărescu, Sonia Codorean, Carmen Bulancea.
Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

Improvizația de duminică seara
Duminică, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la sala studio, publicul este poftit la exerciții de improvizație. Prilejuite de ”ImproJoker”, regia Mihaela Sîrbu. Un spectacol care ”îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Iar prezența ta în sală e un atu pentru spectacol. Poți fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, să genereze povești surprinzătoare, în cascadă”.
Din distribuție fac parte actorii: Eduard Bîndiu, Denisa Blag, Andrei Dinu, Mircea Gligor, Andrei Han, Raul Hotcaș, Alex Macavei, Alexandra Vanci, Petru Damșa.
Spectacolul durează 75 de minute și este recomandat persoanelor peste 12 ani. Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus.
Sursă: Teatrul Municipal Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Pictură și sculptură marca Paul Covaci, sub cupola One Jazz Festival