Șah | Premii pentru Academia de Șah Maramureș la a doua ediție de ChessMania

A doua ediție a Cupei ChessMania, eveniment derulat sub egida Academiei de Şah Maramureş, a reunit la Eurohotel Baia Mare patru întreceri: concursul de şah clasic cu 67 de participanţi din trei țări; întrecerea de blitz cu trei Mari Maeștri (GM), un Maestru Internațional (IM) şi un Maestru FIDE (FM) printre participanţi; competiția pentru nelegitimaţi U6 cu 17 copii la start și cea pentru nelegitimaţi U14 cu 27 de competitori. Sportivii de la Academia de Șah au concurat și ei, cucerind numeroase premii.

Cea mai spectaculoasă, previzibil, a fost proba de blitz. ”A fost savurată de toţi cei prezenţi, găsirea soluţiilor sub presiunea timpului, răsturnările frecvente de situaţie oferind suspans şi dramatism. Cele mai înalte două trepte ale podiumului în clasamentul general au fost ocupate de antrenorii Academiei de Şah Maramureş, GM Gergely Szabo şi IM Cătălin Ardelean”, informează organizatorii. Sara Maria Șunea a câștigat locul I la feminin.

Ziua de sâmbătă, 19 octombrie, a fost dedicată celor două secţiuni ale copiilor nelegitimaţi. ”Emoţiile debutului pentru mulţi dintre ei (dar mai ales pentru părinţi) s-au împletit cu bucuria de a fi între alţi copii şi de a practica un joc recent descoperit. Evident că la astfel de acţiuni pentru nelegitimaţi clasamentele au un rol secundar, doza de pasiune pentru şah dobândită este mai importantă”, precizează rerezentanții Academiei de Șah Maramureș.

La sfârșitul celor șapte runde, la categoria nelegitimaților sub 14 ani, în clasamentul general, Toma Păunescu a luat locul II. Toma a fost, în schimb, pe locul I în grupa băieţilor de 8 ani. Dominic Stejeran a câștigat bronzul grupei sub 6 ani.

Evenimentul principal, concursul de şah clasic, a beneficiat de un plus de anvergură grație participării a doi GM, Andrei Istrăţescu (Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare) şi Vladimir Okhotnik, precum şi a MF Alexandru Stanciu (LPS Satu Mare).

”Andrei impresionează prin palmaresul lui bogat, de la titlul de campion european de cadeţi, cu un Elo maxim de 2677, dublu campion naţional al României, dar şi o victorie de prestigiu contra fostului campion mondial, Anatoly Karpov. Vladimir Okhotnik se poate mândri cu două titluri de campion mondial la veterani (+50 şi +65 de ani), însă este apreciat peste tot pentru combativitatea sa, excelentele cărți şahiste publicate, corectitudinea şi pasiunea neţărmuită pentru acest sport”, detaliază sursa citată.

La feminin, Sara Șunea a câștigat locul I, Maia-Rut Moldovan s-a clasat pe locul II. La categoria Elo 1801-1900, Andrei-Cătălin Năsui a obținut locul I, fiind urmat pe II de Marian-Gabriel Mureșan. Pe locul I la categoria Elo 1601-1700 s-a situat Mark-Daniel Banc. Rareș Foral a cucerit locul II la categoria Elo 1402-1500, bronzul revenindu-i lui Viktor Szabo. La categoria Elo 0-1401, Ștefan Grigorescu a câștigat locul I, pe II s-a clasat Eduard Emanuel Tîrnovan.

În clasamentele pe categorii de vârstă, Ștefan Grigorescu a câștigat locul I la U8, acolo unde Rareș Foral s-a clasat pe II, iar Viktor Szabo pe III. La categoria F8, Tanya Lazar a obținut poziția secundă, bronzul fiind adjudecat de Sofia-Ayana Vălean. La categoria U10, pe prima treaptă a podiumului a urcat Alexandru-Daniel Pașca, Cătălin-Mihai Șuteu a obținut locul II, iar pe poziția a treia s-a aflat Răzvan Bercu. Pe podiumul F12, de la Academia de Șah Maramureș a urcat Sara Maria Șunea pe locul I. Andrei-Cătălin Năsui a câștigat categoria U14, locul II revenindu-i lui Marian-Gabriel Mureșan. Maia-Rut Moldovan a câștigat categoria F14.

Mai multe detalii, aici.

Sursă: Academia de Șah Maramureș

ALTE REZULTATE
Tinerii Lei Baia Mare
ACS Strategic Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.