Șah | Băimăreanca Sara Șunea, vicecampioană europeană la blitz

Sara Șunea de la Academia de Șah Maramureș a câștigat medalia de argint la Campionatul European de șah, proba de blitz, categoria 12 ani. Competiția continuă.

Trei sportivi de la Academia de Șah Maramureș, în lotul României

Campionatul European de șah pentru copii și juniori are loc în aceste zile în Praga (Cehia). Propune întreceri de șah clasic, rapid, blitz, dezlegări și echipe. Participă 1.250 de sportivi din 47 de țări. Din delegaţia României fac parte și trei sportivi de la Academia de Șah Maramureș. Este vorba despre Sara Șunea, Alexandru Paşca și Ştefan Grigorescu.

În apropierea podiumului

La proba de șah rapid, Sara a ocupat locul 5, la egalitate de puncte cu nemţoaica de pe 4. ”La proba de dezlegări, Sara a reuşit să descopere majoritatea soluţiilor, obţine al 2-lea punctaj între fetele de vârsta ei, 12 ani, însă clasamentul se face pe intervalul 10-14 ani. Din nou medalia a fost atât de aproape”, se arată în postarea Academiei de Șah Maramureș.

A urmat proba de şah rapid pe echipe. Unde băimăreanca a fost cooptată în echipa naţionala de băieţi sub 14 ani, semn de apreciere a nivelului ei şahistic. ”Deşi au avut una dintre cele mai tinere echipe (3 dintre ei având 12 ani), puştii au luptat admirabil, dar o înfrângere în ultimul meci i-a lăsat pe locul 4, la egalitate de puncte cu medaliaţii ucraineni”, menționează sursa citată.

Blitz de argint

La blitz Sara a urcat pe podium, câștigând argintul la 12 ani. ”O medalie individuală europeană care vine ca o răsplată pentru eforturile făcute în atâţia ani, pentru puterea de a reveni motivată la antrenamente indiferent de rezultatul obţinut, pentru capacitatea de a se focusa mai mult pe calitatea jocului decât pe performanţa imediată”, subliniază cei de la Academia de Șah Maramureș.

România a strâns deja mai multe medalii la Campionatul European din Praga: o medalie de aur și două de argint la șah rapid; o medalie de aur, una de argint și trei de bronz la dezlegări; bronz la șah rapid pe echipe și trei medalii de argint la blitz. Competiția continuă până în 1 septembrie.

Sursă: Academia de Șah Maramureș

Credit: Adela Rusu

CITEȘTE ȘI:
Sara Șunea, campioana la șah care iubește handbalul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.