S-a stabilit: care sunt țările din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit sâmbătă, 13 iunie, într-o ședință desfășurată online, lista cu cele 17 state din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.

Astfel, țările pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare pentru persoanele asimptomatice care vin în România sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Totodată, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15 iunie, ora 0.

Sursa: Comitetul Național pentru Situații de Urgență

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.