Echipa națională de rugby U20 a României va participa, între 16 și 23 noiembrie, la Campionatul European care va avea loc la Praga (Cehia). „Stejăreii” vor intra în cantonament din 9 noiembrie în Snagov.
În vederea pregătirii, staff-ul tehnic a selecționat un lot de 36 de sportivi (20 înaintași și 16 jucători de treisferturi). Din lotul extins al României fac parte și jucătorii Vasile Marius Ruscan, Gabriel Mic și Fabian Beleca de la CSM Știința Baia Mare.
„Majoritatea au experiența unui campionat european, chit că e de U18 sau U20. Ce îmi doresc eu este că ei să se bucure de rugby, de această competiție, de faptul că joacă împreună, mai ales că pentru mulți este ultimul an la juniori și îmi doresc să aibă motivația de a se autodepăși, de a fi 100% pe teren”, a declarat Stelian Burcea, antrenorul echipei naționale de U20, pentru site-ul Federației Române de Rugby.
România U20 va debuta în competiție pe 16 noiembrie, urmând să întâlnească reprezentativa Cehiei în sferturile de finală, de la ora 19:30 (ora României). „Ca în ultimii ani formatul competiției în funcție de rezultatul primului meci te poate duce în 1-4 sau în 5-8, practic putem spune că este cel mai important meci care îți trasează culoarul. Mental este extrem de important acest meci de debut pentru că un rezultat bun îți dă mai multă încredere, iar unul negativ este destul de greu de depășit”, a menționat Burcea.
Sferturi de finală, 16 noiembrie: Portugalia vs Polonia, Țările de Jos vs Elveția, Belgia vs Germania, România vs Cehia. Semifinalele sunt programate pentru 19 noiembrie, iar finala și meciurile de clasament pentru 23 noiembrie. Toate meciurile sunt transmise în direct de Rugby Europe TV, platforma rugbyeurope.eu.

CITEȘTE ȘI:
World Rugby | „Zimbri” în lotul României pentru meciul test cu Canada




































