Rugby – Liga Națională | ”Zimbrii”, pregătiți să scrie (încă o dată) istorie

CSM Știința Baia Mare joacă mâine, de la ora 13.00, a 14-a finală consecutivă de campionat. De data aceasta în compania echipei Dinamo București. ”Zimbrii” vor lupta pentru al 10-lea titlu din palmaresul clubului. Al 5-lea consecutiv. ”O performanță unică în epoca modernă a rugby-ului românesc”, subliniază reprezentanții CSM Știința.

Mihai Dico bifează toate cele 14 finale 

Băimăreanul Mihai Dico (36 de ani) este singurul ”zimbru” care bifează toate cele 14 finale. S-a apucat de rugby în 2004 la echipa de juniori a clubului băimărean, antrenat fiind de George Sava. În același an se transferă la RC Gura Humorului, unde rămâne până în 2006, când revine la CSM Știința Baia Mare. Echipă cu care își trece în palmares opt titluri de campion național și trei trofee de Cupa României. ”Vă așteptăm să fiți alături de noi în a 14-a finală consecutivă. Hai, Baia Mare!”, acesta este mesajul transmis de Dico suporterilor.

”Suntem întotdeauna încântați să jucăm pentru trofeu”

”Vor fi 80 de minute de totul sau nimic, 80 de minute care vor reflecta munca noastră depusă în acest sezon”, consideră Florian Roșu. ”A fost un an lung și ne simțim în primul rând privilegiați să fim iar în finală. Suntem întotdeauna încântați să jucăm pentru trofeu”, spune căpitanul Nicolaas Immelman.

”Urmează, clar, o finală grea, pentru că Baia Mare este o echipă cu experiență în ceea ce privește fazele finale. Au câștigat ultimele patru campionate, dacă nu mă înșel și îi felicit pe această cale, dar nu cred că acest lucru le oferă un avantaj în fața noastră”, mărturisește dinamovistul Tudor Boldor pentru contul de socializare al clubului din capitală.

În finala sezonului precedent, CSM Știința a întâlnit Steaua București. Victoria a revenit ”zimbrilor” cu 22-15 (9-10).

Meciul de pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din capitală va fi transmis în direct de Prima Sport 3, Orange Sport 4 și pe platforma rugbytv.ro. Finala mică se dispută de la ora 11.00, între Steaua și SCM USV Timișoara. (G.D.)

Sursă: CSM Știința Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Rugby – Liga Națională | Statistici despre campioană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.