CSM Știința Baia Mare și CS SCM USAMVB Timișoara își dispută finala Cupei României. Ambele echipe au pus ochii pe trofeu, fiecare mizând pe alte argumente în confruntarea de mâine.
În grupă, fiecare echipă și-a câștigat meciul de acasă
În această ediție a Cupei României, cele două finaliste și-au măsurat forțele în Grupa A. Cu 40-10 s-au impus băimărenii pe propriul teren. Returul s-a soldat cu succesul timișorenilor, scor 18-10. ”Zimbrii” au câștigat Grupa A cu 15 puncte, urmați fiind de Timișoara la un punct distanță. În semifinale, CSM Știința a trecut cu 31-25 de Dinamo. Timișoara a eliminat Steaua, cu 18-16.
Același țel, argumente diferite
Ambele echipe vizează victoria în finala de mâine, așa cum este și firesc. Fiercare mizează, în schimb, pe alte atuuri. ”Nu aș putea spune că avem un compartiment anume care e mai puternic, este un echilibru foarte bun între pachetul de înaintare și lina de treisferturi, iar un mare avantaj pentru noi este unitatea grupului, pe care am demonstrat-o în ultimele sezoane”, a declarat pentru Federația Română de Rugby Alexandru Bucur de la CSM Știința. ”Apărarea, atitudinea și implicarea maximă ne vor ajuta să câștigăm acest meci foarte important”, spune Kemal Altinok de la echipa timișoreană.
Ce spun căpitanii
„Nu pot spune că am avea ceva în plus față de Timișoara, cred că mâine va câștiga echipa mai decisă și mai dornică”, a considerat Ovidiu Cojocaru, căpitanul ”zimbrilor”. „Suntem entuziasmați, motivați, hotărâți să facem un meci bun și să câștigăm. Cred că va câștiga echipa care va face cele mai puține greșeli”, a declarat căpitanul timișorenilor, Vlad Neculau.
Ce declară antrenorii
Un sezon început cu o finală nu este ceva obișnuit pentru niciuna dintre echipele care se vor afla mâine față în față. Eugen Apjok, antrenor CSM Știința Baia Mare, admite: ”E diferit să începi sezonul cu o finală, îți trebuie meciuri ca să îți intrii în formă, vor fi erori care peste 2 luni, după mai multe jocuri, mai mult ca sigur că vor fi eliminate. Cu siguranță va fi un meci disputat”.
”Am încercat în acest presezon să ne organizăm niște meciuri de pregătire, însa fără succes. Nu avem scuze pentru mâine, trebuie să oferim maxim, fiecare dintre noi știe ce înseamnă o astfel de partidă. Va fi un meci dificil, dar și inedit, pentru că din punct de vedere al periodizării, anul trecut ne-am pregătit opt săptămâni, acum 12 săptămâni, am mare încredere în băieți”, a opinat antrenorul timișorenilor, Valentin Calafeteanu.
Trofeele din palmares
În precedenta finală de Cupa României (a 74-a), CSM Ştiinţa Baia Mare s-a impus cu 35-19 (24-9) în fața echipei Steaua București. Șase trofee de Cupa României au în palmares ”zimbrii”. Cele din 1981, 1990, 1999, 2010, 2012 și 2020. Timișorenii s-au impus în patru ediții: 2011, 2014, 2015 și 2016.
Finala CSM Știința Baia Mare vs CS SCM USAMVB Timișoara se joacă mâine, de la ora 12.00, pe Stadionul Arcul de Triumf din București. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1. (G.D.)
Mai multe declarații despre finală, aici.
Sursă informații și foto: Federația Română de Rugby
