Naționala de rugby 7s U18 a României participă în aceste zile la un stagiu de pregătire în vederea participării la Campionatul European Rugby 7s U18 ce va avea loc în 12 și 13 iulie la Bourgoin-Jallieu (Franța). Stagiul are loc la Snagov până în 20 iunie, după care echipa se va deplasa în Praga (Cehia), pentru un turneu de pregătire ce se va desfășura între 20 și 23 iunie.
„Am selecționat 21 de sportivi pe care i-am tot urmărit la stagiile de selecție și în meciuri și considerăm că aceștia sunt cei mai în formă pentru a fi prezenți în acest grup restrâns. Partea bună este că avem și un turneu de pregătire în Cehia. (…). Îmi doresc ca staff-ul să aibă o misiune grea în a face selecția finală de 13 sportivi și mai ales să nu avem probleme medicale, să putem alege pe cei mai buni și în formă la momentul respectiv”, a declarat Alexandru Lupu, antrenorul României 7s U18, citat de site-ul FRR.
Din lotul României face parte și Ciprian Raul Pop de la CSȘ 2 CNE Baia Mare.
La Campionatul European U18 7s participă 12 echipe. România a fost repartizată în Grupa C alături de Germania, Portugalia și Polonia. În Grupa A se află Franța, Belgia, Elveția și Letonia, iar în Grupa B Spania, Lituania, Cehia și Luxemburg.

CITEȘTE ȘI:
Rugby Summer Tour | Șapte ”zimbri” convocați la națională