„România sfârşitului de secol XIX nu era monocromă. Era o sărbătoare”

15 fotografii colorate digital, care surprind imagini din oraşe româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, vor fi prezentate, în fiecare zi de marţi şi de joi, pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram (@ircruv) ale Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia.

Expoziţia online de fotografii „Vedere din România”, organizată de IRCCU Veneţia în colaborare cu Jecinci, arhitect şi artist 3D, va fi prezentată până la 15 decembrie 2020.

O alternativă la imaginile monocrome, fotografiile prelucrate de artistul Jecinci devin o „fereastră” către perioade mai puţin cunoscute din istoria unor oraşe precum Braşov, Bucureşti, Constanţa sau Cluj-Napoca.

Vedere din România este un proiect care poate promova altfel ţara noastră în lume. Din punctul de vedere al muncii mele, vreau să se înţeleagă clar că recreez un farmec al unei perioade istorice, care nu a fost alb-negru, aşa cum era redată într-o fotografie de atunci”, explică artistul Jecinci. El mai spune că așa-numita ”metodă a colorizării” este un hobby pentru el şi că a descoperit-o în urmă cu aproape şase ani, când a urmărit un tutorial şi a acceptat provocarea de a o aplica şi pe imagini vechi din România.

„Imaginile le aleg aleatoriu, în special din spaţiul online, pentru că, din păcate, fondul de fotografie românească este ţinut în depozite. Iar celor care susţin că poate fi vorba despre manipulare în colorizarea acestor imagini de arhivă sau că le-aş pierde farmecul le spun că, din contră, expunerea în alb-negru ar putea fi cea manipulatorie şi că farmecul acelei vieţi revine însă odată cu culoarea. Alegerea culorilor presupune însă o muncă de documentare consistentă, mai ales în cazul personalităţilor istorice”, argumentează arhitectul român.

„România sfârşitului de secol al XIX-lea nu era monocromă. Era o sărbătoare. Iar eu încerc să fac imaginile din acea perioadă cât mai reale”, conchide Jecinci.

Sursă informații: Institutul Cultural Român. Foto: icr.ro / Jecinci

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.