Renașterea înseamnă recâștigarea forței morale, a încrederii și vitalității. Mai înseamnă și trezirea la o nouă viață clădită pe înnoirea concepțiilor și valorilor. Renașterea este ciclică, iar primăvara este anotimpul renașterii.

Fiecare primăvară înseamnă un nou început, un nou ciclu al vieții pământene. Pe dealuri și păduri, în zăvoaie și parcuri păsările își fac rugăciunile către ceruri. Triluri pline de speranța că frigul nopților se va sfârși în curând sunt răspândite pe adieri de vânt înspre oameni și flori, peste râuri și livezi spre a vesti că suflarea pământului se încarcă cu o energie pură. Păsările, florile și razele soarelui ne anunță că renașterea începe de azi!

În mitologie, renașterea este simbolizată de o pasăre longevivă care se autoincendiază spre a renaște din propria-i cenușă. Grecii au numit-o Phoenix, o personificare a lui Helios; egiptenii i-au spus Benu, prima ființă care s-a făcut auzită atunci când Pământul a ieșit din ape, iar chinezii i-au spus Fenghuang (feng – bărbat, huang – femeie), tratând-o ca pe o singură ființă superioară, cu rang imperial, ca simbol al dragostei nemuritoare. Și în alte culturi această pasăre este considerată sacră, fiind un simbol al voinței de supraviețuire. Oricum s-a numi, pasărea renașterii poartă cu ea o emoție aparte, capabilă să smulgă viața din ghearele tristeții și melancoliei, să smulgă primăvara din bârlogul iernii. „De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, / Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… / Pot să mai renviu luminos din el ca / Pasărea Phoenix?” se întreba Eminescu.

Curentul renascentist din secolele XIV – XVI a debutat în Italia de nord, mult mai urbanizată și dezvoltată economic față de alte regiuni. De acolo s-a răspândit în toată Europa, pe parcursul mai multor zeci de ani, răstimp ce este considerat de către istorici drept trecerea de la Evul mediu la Epoca modernă. Curentul renascentist a însemnat o schimbare profundă a tot ceea ce înseamnă cultură, artă, știință, politică, social, raportate la valorile umane fundamentale și la natură. Debutul Renașterii se socotește de la Căderea Constantinopolului, eveniment care a generat o migrație în masă a savanților și oamenilor de cultură dinspre Răsărit spre Apus. Învățații vremii au dus cu ei manuscrisele anticilor. Astfel în plan cultural a început cercetarea acelor scrieri ca o nevoie de întoarcere la rădăcinile culturii universale, ca o nevoie a renașterii pornind de la valorile clamate de geniile antichității. În pictură se remarcă redarea cu multă acuratețe a realității, a firescului, a naturalului, precum se poate observa în operele lui Leonardo da Vinci, arhetipul omului renascentist, poate cel mai de seamă geniu din istoria omenirii. Renașterea a venit după Epoca tenebrelor, cunoscută prin sintagma de Evul mediu întunecat.

Întreaga bază spirituală a Renașterii a reprezentat-o umanismul, un concept filosofic simplu de tradus: omenia și abordarea omului ca valoare supremă, ca un scop în sine și nu un mijloc. La baza promovării umanismului au stat învățații vremii porniți în căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane. Deviza de căpătâi a epocii a fost afirmarea personalității prin încredere și demnitate. Umanismul este o formă a iubirii aproapelui, o atitudine de optimism și încredere că semenii vor reacționa rațional și moral, mai ales în situații limită, de criză. Umanismul nu a negat nici odată religia, dimpotrivă: ”Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” – o lege fundamentală pe care se sprijină creștinismul care a fost îmbrățișată de elitele Renașterii.

Multe dintre valorile umane, acelea care au însoțit omenirea pe drumul evoluției sale – umanismul, demnitatea, încrederea, iubirea, bunătatea, integritatea – s-au risipit una după alta, în goana nebună a oamenilor după bani. Pierderea lor este semnificativă mai ales în a doua parte a secolului XX și debutul secolului XXI. În lipsa lor s-a instaurat materialismul și consumismul, însoțite de risipa generalizată și distrugerea naturii. Foamea de materialitate și consum nemăsurat au biruit planeta. Resursele s-au epuizat, râurile, mările și oceanele s-au infestat, zeci și mii de specii au fost decimate, munții s-au despădurit, dealurile au fost mutilate, izvoarele secate, milioane de hectare deșertificate, curenții atmosferici perturbați ireversibil și multe altele.

Astăzi, omenirea a luat o pauză. E greu de cântărit cât bine sau rău aduce această situație, dar – cu certitudine – distrugerea Pământului a încetinit brusc în ultimele săptămâni. Acum oamenii au suficientă vreme să se întrebe deloc retoric: De ce aerul este atât greu de respirat? De ce apa râurilor nu este potabilă? De ce ne hrănim cu alimente de sinteză? De ce ne îmbolnăvim de un milion de boli? De ce suntem triști? De ce suntem proști? De ce suntem răi? De ce suntem dezbinați? De ce nu suntem umani? De ce suntem ”crizați”? De ce?

Răspunsurile sunt pe calibrul fiecăruia. Încet, dar sigur, fiecare va recunoaște sau nu că a gonit ca bezmeticul de la un job la altul ca să poată cumpăra haine de firmă și mașini de lux, că a înșelat și a mințit pentru un pumn de gologani, că și-a vândut demnitatea, cinstea și omenia pe bani de nimic, că a renunțat de bună voie la multe valori, că a uitat cum este să fii om, că s-a crezut nemuritor, că a pierdut șirul zilelor plângându-se că nu îi ajunge timpul care trece neînchipuit de iute, că nu știe când vine primăvara renașterii…

Acum avem timp! Avem timpul potrivit pentru a ne gândi la renașterea omenilor, renaștere ce se va clădi pe valorile umane fundamentale. Oamenii vor clădi o societate bazată pe credință, spiritualitate și mai puțin dogmă. O societate a omului – natură, a omului care aude trilurile păsărilor și vede florile care-i vestesc o nouă primăvară! O societate total diferită de toate care au fost până acum. O societate a conștiinței de sine! O societate a omului eliberat de materialism și consumism! O societate a oamenilor normali!

Dintotdeauna primăvara a venit încărcată cu o energie pură, însă, mult prea ocupați fiind cu agoniseala, cu număratul banilor și ghiftuitul trupului, n-am văzut-o, poate am și uitat că există. N-am ascultat glasul păsărilor care vine dintr-o altă lume, o lume curată și normală, atunci când ne-a spus că natura renaște iarăși și că va începe un nou ciclu al vieții. Astăzi va trebui să le dăm crezare păsărilor și florilor câmpului! Astăzi va trebui să primim renașterea în noi, într-o nouă și pură energie aducătoare de umanism, încredere, iubire, bunătate și demnitate.

Vasile BÎRLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.