Vremea coronei a adus la suprafață – dincolo de teoriile conspirației, de controversele legate de existența sau inexistența virusului, de discuțiile despre oportunitatea sau inoportunitatea vaccinării – realitatea vizavi de gradul mare de disfuncționalitate din majoritatea relațiilor actuale. Și prin relație disfuncțională înțelegem o relație în care e mai mult rău decât bine.
Trăim vremuri în care nimic nu mai e cum a fost. Dacă la începuturi căsătoria însemna un acord între două părți, un contract, o chestiune legată de supraviețuire, azi se presupune că ne căsătorim din dragoste. Și de cele mai multe ori așa și este. Însă timpul, rutina și mai ales evoluția diferită a celor doi parteneri (viziunile lor asupra vieții) transformă adesea relațiile – oficializate sau nu – în câmpuri de luptă. De multe ori tacită (adică ne facem că e bine).
Aceste câmpuri de luptă nu apar peste noapte! Semnalele de alarmă există încă de la început. Totuși, de cele mai multe ori, preferăm să le ignorăm în prima fază (cea de îndrăgostire) și mai târziu, odată cu trecerea timpului, alegem să… “ne ducem crucea”.
Sigur că nu suntem perfecți. Dar poate-ar fi bine să înțelegem că într-o relație e nevoie de doi. A nu fi perfect nu cred că înseamnă să acceptăm comportamente inacceptabile (minciuni, înșelări, jigniri, agresiuni, ignorare etc). În plus, nu există relații în care unul e fericit și celălalt nefericit. Dacă unul e nefericit, atunci sigur sunt amândoi. Că recunoaștem asta sau nu.
Avem tendința de a căuta vinovați, uitând faptul că fiecare e responsabil de propria viață. Soluția? Aceeași mereu! Asumarea responsabilității. Și asta e valabil indiferent că e vorba de job, sănătate sau relație de cuplu.
Dacă în relația mea mă simt rău, confuz/confuză, nu știu niciodată “cum stau” în ciuda încercărilor repetate de a găsi un răspuns, de a mă conecta la cel de lângă mine (în cele mai multe cazuri prezent doar fizic), poate n-ar strica să mă întreb: Ce vreau eu de la o relație?, Care sunt “ingredientele” de care eu am nevoie într-o relație? Regăsesc în relația mea tot ce pentru mine e esențial?
Alegem să rămânem (adesea cu bună știință) în relații demult apuse, să ignorăm semnele clare ale disfuncționalității, ceea ce duce mai devreme sau mai târziu la situații extreme (violență verbală, fizică, abuz emoțional etc.).
Nu putem schimba oamenii. Un om se schimbă doar dacă își dorește. A încerca să-l fac pe partenerul meu așa cum vreau eu (prin reproșuri, critici, amenințări, verificări de telefon, întors buzunarul pe dos, urmăriri ca-n filme etc.) poate să dea roade pentru scurt timp, însă pe termen lung mă va duce iar și iar în același punct de incertitudine, suferință și gol sufletesc. Dacă nu cumva la tragedii mai mari…
Poate ar fi bine să profităm de acest timp și să reflectăm: merită sau nu merită să ne trăim astfel viața?! În incertitudine, pe câmpuri de luptă. Până la urmă, cred că la asta se rezumă tot…
Ela BALAJ
psiholog clinician & psihoterapeut integrativ
Sursă foto: pixabay.com
CITEȘTE ȘI:
Psiholog Ela Balaj: ”Lumea nouă va fi una a oamenilor (mai) buni”
Niciun om aflat în echilibru nu rănește un alt om!
E bine să fugim de suferință?!
