Recorduri în turismul din Maramureș stabilite în primele șase luni ale anului 2024

”Conform datelor oficiale furnizate de Institutul Național de Statistică, în primele șase luni ale anului 2024 în județul Maramureș s-au înregistrat 135.363 sosiri ale turiștilor, față de 117.069 sosiri în prima jumătate a lui 2023. Așadar, o creștere de 15,6% (net peste cea din restul țării) și un record istoric”, anunță reprezentanții Organizației de Management al Destinației Maramureș.

Și la înnoptări cifrele sunt în creștere, potrivit aceleiași surse: ”246.198 nopți de cazare petrecute de turiști în Maramureș în prima jumătate a anului 2024, față de 202.265 nopți în prima jumătate a lui 2023. Deci o creștere de 21,7%, mult peste media națională și alt record istoric”.

Numărul spațiilor autorizate de cazare continuă să crească. ”O dinamică de peste 20% în nici doi ani de zile”, subliniază cei de la Organizația de Management al Destinației Maramureș.

Sursă informații: Organizația de Management al Destinației Maramureș. Foto (c) eZiarultău

CITEȘTE ȘI:
Studiu | 70% dintre români vor relaxare totală în vacanța de vară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.