Cumva, între două clipiri, am crezut că am ratat primăvara. Anotimpul pentru care mă pregătesc o iarnă întreagă… Pe când așteptam să savurez întreaga simfonie de gingășii, parfumuri și pasteluri pe care primăvara le despletește an de an cu cohetărie infinită și șarm cert, a început să ningă.
Captivă în ceea ce făceam, m-am gândit, ca într-o doară: ce tare bate vântul, aerul se umple de petale. M-am uitat mai bine și ningea. ”O iau razna și anotimpurile din jur, nu doar cele sentimentale”, am murmurat. Doar că a nins și ziua următoare, iar cireșul parcă îmi bătea cu crengile înflorite în fereastră să îl las să intre în casă, la căldură.
Iar nu am fost atentă câteva fulgurante momente și s-a făcut vară. M-am uitat la prognoza meteo, anunța 27 de grade, și am surâs cu îngăduință: ”Și meteorologii mai greșesc uneori anotimpurile, nu-i așa?!”. Așa că am pus jerseul pe umeri doar așa, pentru siguranță. Dar da, afară se făcuse vară. M-am uitat spre cireș și parcă m-a privit și el cu stupoare: ce să le mai spună florilor?
În tot acest amestec de iarnă care a uitat să își facă bagajele și să plece (cu atât mai mult cu cât nu a venit atunci când era așteptată), și de vară care s-a grăbit să își pună sandalele și să vină spre noi alergând (și cât de dificil este să alergi în sandale…), undeva, pe traseu, m-am temut că am ratat secunda de primăvară din acest an.
Că nu voi apuca să îmi umplu privirea de flori. Că nu îmi voi lua porția de speranță pe care primăvara o administrează an de an tuturor celor care își desprind – o clipă – ochii din monitoare și gândurile de la probleme. Care se opresc – o secundă – din alerta de zi cu zi și își fac timp să inspire în tihnă primăvara prin toți porii. Cu tot alaiul ei de gingășii, parfumuri și pasteluri.
Rămâi (măcar un pic) un pic, primăvară! Cât să ne reînveți naturalețea speranței…
