Cu Raliul Maramureșului începe sezonul 2022 din Campionatul Național de Raliuri. ”Lista de înscrieri pentru prima etapă este una impresionantă, cu 7 modele Rally 2, dar și cu campionul Simone Tempestini cu mașină de concurs surpriză. O noutate va fi revenirea super specialei în programul raliului”, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).
Revenit în calendarul FRAS în 2021, Raliul Maramureșului s-a ”upgradat”. Pe lângă un număr mai mare de echipaje (77), ”competiția – care va conta și pentru campionatul de asfalt – va avea și probe noi, PS1/4 și PS3/6/8 fiind trasee diferite față de anul trecut”, specifică sursa citată. Totodată, echipajele vor parcurge o parte din traseul de concurs în centrul orașului, urmând ca a șaptea probă să fie superspeciala din Baia Mare. ”9 probe speciale, însumând un total de 122,35 km, pe durata celor două zile de concurs”, precizează organizatorii.
”Învingător anul trecut, Simone Tempestini a decis să facă o schimbare-surpriză în ceea ce privește mașina de concurs. Acesta va concura pe un Porsche 977 RGT, același model cu care Francois Delecour a participat în 2015 la etapele de mondial și european. Colegul său de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca, se află și el pe lista de înscrieri pentru această primă etapă, cei doi urmând să se dueleze din nou pentru prima poziție la competiția din Maramureș”, se uită spre lista de start ei de la FRAS.
Startul festiv va avea loc în această seară (19.30), la Value Center din Baia Mare. Sâmbătă, la 10.13 va pleca prima mașină pe PS1 Preluca. Totul se va încheia duminică seară cu ceremonia de premiere.
🚗 Mai multe detalii, aici.
⏰ Planul orar, aici.
🔎 Hărți, aici.
Sursă informații: Federația Română de Automobilism Sportiv. Sursă foto: eZiarultău, Raliul Maramureșului.
CITEȘTE ȘI:
Program drumuri închise circulației publice în județ
Restricții de circulație în Baia Mare