Quiz by Florin Abrudan: 400 de ediții, peste 16.400 de întrebări și o mare familie

Florin Abrudan a început să organizeze seri de Quiz în Baia Mare în octombrie 2016. Săptămâna trecută a marcat ediția 400 a concursurilor de cultură generală pe care le creează și le prezintă. Între cele două repere, peste 16.400 de întrebări formulate. Unele mai clasice, altele mai bizare. Cele din urmă, denumite generic (și în secret) ”abrudanisme”. Toate destul de dificile, datorită participanților care au ridicat ștacheta tot mai sus. Și dacă la începutul serilor de Quiz e veselie generală și sunt aplauze la… scenă deschisă, pe parcurs aplauzele se mai răresc. Dar ceva-ceva tot face bine Quiz Master-ul, de vreme ce – la întâlnirea următoare – lumea revine. Și iar e veselie generală, și iar aplauze la scenă deschisă…

Florin Abrudan, Quiz Master

400 de ediții de Pub Quiz au celebrat recent Florin Abrudan și băimărenii ”devoratori” de astfel de concursuri de cultură generală. ”Eu sunt Florin Abrudan, ocupația mea curentă este de decorator de interioare și producător de obiecte publicitare, reclame, piese de mobilier și alte lucruri mai stranii pe care nu vrea să le facă altcineva. Între alte ocupații se află și unele terțiare cum ar fi cea de MC de Karaoke și cea de Quiz Master (creator și animator de evenimente de tip concurs de cultură generală)”, se prezintă amfitrionul serilor de Quiz.

Apărut în Marea Britanie în anii ’70, Pub Quiz-ul a ajuns în Baia Mare în 2014

Un Pub Quiz este un concurs de trivia sau cultură generală organizat într-un pub sau bar la care participă grupuri de persoane care concurează în echipe. Acest tip de eveniment a fost gândit să atragă clienții spre localuri în zilele mai liniștite ale săptămânii și se adresează doritorilor să-și testeze bagajul de cultură generală. ”Fondat în Marea Britanie în anii 1970 de Compania Burns & Porter, Pub Quiz-ul a devenit parte a culturii britanice, fiind importat și la noi prin zona anilor 2010 presupun, nu e de găsit o informație verificabilă pentru asta”, spune Florin Abrudan.

Care știe, în schimb, destul de bine cum a ajuns fenomenul în Baia Mare: ”Și-a făcut apariția prin 2014. Eu, personal, am început activitatea în domeniu în 11 octombrie 2016 la pub-ul Log Out. Au mai fost câteva sezoane înaintea mea, ținute de altcineva, după plecarea acestora am fost «invitat», să zicem, să mă ocup de asta. Mi-am dat seama după ce am început că în sfârșit iubirea mea nesfârșită pentru citit și documentare și-a aflat un rost. Așa că am rămas să fac Quiz-uri până în ziua de azi, o dată, de două sau trei ori pe săptămână, în diverse locuri”.

Record de participanți: peste 150 de persoane înscrise în joc

Băimărenii s-au dovedit mari iubitori de Quiz încă din start. ”Numărul de participanți fluctuează ușor în funcție de echipele noi care mai vin și mai dispar, normal, ca în orice organizare umană. Liderul numărului de participanți rămâne «bunul și bătrânul» Log Out care, de altfel, m-a și susținut în organizarea celui de-al 400-lea Quiz din cariera mea, eveniment care a adus și recordul de participare: peste 150 de persoane înscrise în joc.

În rest există un «miez dur» format din echipe care vin deja de mulți ani de zile, fără să lipsească, unii dintre ei chiar de mai multe ori pe săptămână, oriunde m-aș duce. Cu puține excepții, majoritatea echipelor create de prin 2017 încoace ori s-au format la un Quiz de-al meu, ori au venit prima dată la unul. În orice caz nu cred că sunt mulți jucători de Quiz în Baia Mare care să nu fi fost la unul măcar o dată. Cel mai tare mă încântă apariția echipelor de tineri și în special cei care aleg să continue să vină, asta mă face să cred că mai avem o speranță pentru lumea asta”, mărturisește Quiz Master-ul.

”Întrebările sunt foarte eclectice și nivelul de dificultate este de la mediu spre foarte mare”

Formatul de Pub Quiz propus de Florin Abrudan este unul care îl reprezintă: ”Conține două runde de câte 20 de întrebări în general, ocazional mai multe sau poate să conțină probe speciale unde se pot câștiga puncte în plus. În sine nu există un domeniu predominant, întrebările sunt foarte eclectice și nivelul de dificultate este de la mediu spre foarte mare, asta datorită celor care vin să joace.

Alături de întrebările clasice în conținut se află film, muzică, meme-uri din Internet, expresii în desene, glume, murphisme, ghicitori uneori, câteodată jocuri ale minții strecurate în întrebări, întrebări conectate în fundal menite să fie indicii ascunse și, cele mai iubite și urâte totodată, scurte reprize de întrebări tematice pe teme bizare pe care dragii mei jucători le numesc în secret «abrudanisme». Și eu nu știu asta :)”

”Cu tot chinul ăsta tot mai vin de două ori pe săptămână…”

Tiparul serii de Quiz este, după 400 de ediții, deja clasic. Lumea vine în echipe. Povestește, mănâncă, bea, se simte bine. Până aici, o seară ca oricare alta. ”Apoi apar eu. Le dau un «Bună seara, prieteni» în Cristi Minculescu style, după care prezint echipele. Până aici lumea mai aplaudă. După care încep cu întrebările, care apar proiectate pe ecran și pe care le pun și eu verbal. În timp ce toți se sfătuiesc ce să răspundă eu fac glume, de obicei glume la limita insultei. Toți se fac că râd și mergem mai departe până la pauză când se corectează prima rundă.

La a doua rundă eu încă mai glumesc, de aplaudat nu mai aplaudă nimeni. De multe ori la întrebările muzicale se cântă în cor. Mai aplaud eu. În gând. Urmează corectura, iar la final se prezintă răspunsurile corecte și scorul serii, apoi cel general, cumulat la un sezon de șase săptămâni. Se acordă ceva premii după care lumea începe să plece. În trecere unii mă îmbrățișează, alții îmi strâng mâna și ceilalți îmi spun ce cred ei despre mine și ce să fac cu întrebările alea pe care le-am pus. Love is in the air. Și cu tot chinul ăsta tot mai vin de două ori pe săptămână… Mi-s tare dragi!”, ”desenează” din cuvinte Florin Abrudan.

Și tot din cuvinte creionează și portretul robot al consumatorului de Quiz: ”deștept, rezistent, încăpățânat, creativ, sociabil și orgolios”. De ce crede Quiz Master-ul că oamenii revin la evenimentele lui deși îi chinuie repetat cu atâtea și atâtea semne de întrebare? ”Sper că eu, show-ul, imaginația și umorul meu!”

”Știu că multă lume ezită să vină de frică”

Dacă scenariul vă surâde, atunci veți afla cu bucurie că nu sunt condiții pentru a participa la serile de Quiz. Aduni gașca de prieteni, stabilești un nume pentru echipă și faci o rezervare. Dacă ai mulți prieteni, nu e stres: poți face o echippă numeroasă. Dacă nu ai, iar nu-i motiv de necaz: organizatorii te vor lipi de o echipă deja formată. ”Știu că multă lume ezită să vină de frică că nu va realiza un scor corespunzător. Eu fac acest eveniment în scopul declarat de a ne întâlni prietenește, de a socializa, de a ne încerca cunoștințele sau de a avea ocazia să aflăm ceva nou. Nimeni nu judecă scoruri și nu există un scop în asta decât pentru cei care doresc performanțe. De asemenea se poate juca la modul anonim, fără afișarea punctajului. Așa că vă invit să veniți măcar să vedeți despre ce este vorba”, precizează Florin Abrudan.

”Multă muncă, mai multă decât credeam că o să fie”

Și fiindcă tot a fost sărbătoare în familia Quiz de Baia Mare, organizatorul a mărturisit că – la început de drum – nu s-a gândit că va ajunge la borna 400: ”Apoi toată joaca asta a devenit un fel de profesiune pentru că obișnuiesc să-mi iau munca în serios, oricare ar fi ea. Așa că m-am gândit că ar fi o ocazie frumoasă să fac ceva ieșit din tipar mai ales că am făcut un fel de «antrenament» la Centenarul României. Să ajung la ediția 400 a însemnat multă muncă, mai multă decât credeam că o să fie. De obicei îmi sacrific duminica pentru a produce materialul, așa că puteți ghici: 400 de ediții x 40 de întrebări = 16.000 întrebări. În realitate au au fost 16.480”.

Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Florin Abrudan

CITEȘTE ȘI:
”Acesta va fi întotdeauna visul meu. Să schimb lumea în bine!” (Traian Rareș Tuș)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.