Putem iubi pe altcineva doar la nivelul la care ne iubim pe noi

N-avem nevoie să fim mai slabi, mai frumoși sau mai bogați. Avem nevoie să ne iubim pe noi. Un concept controversat, confundat adesea cu egoismul, cu narcisismul. Totuși, fără nicio legătură cu acestea.

Pentru cineva care nu a fost învățat ce e iubirea, căruia nu i-a arătat nimeni iubire, e greu să înțeleagă. În plus, nerecunoscând iubirea, nu va permite nimănui să-l/s-o iubească.
“Poți schimba un om iubindu-l”, se spune. Nu, nu poți. Decât dacă el se iubește mai întâi! Dacă nu, se va autosabota la nivel subtil, considerând că “nu merită” să fie iubit. Așa se explică de ce nu funcționează majoritatea relațiilor din ziua de azi: pentru că nu știm să (ne) iubim. Mai întâi pe noi și apoi pe celălalt! În plus, putem iubi pe altcineva doar la nivelul la care ne iubim pe noi.

În cabinet, ajungem inevitabil la acest subiect: oamenii îmi vorbesc despre iubire. De cele mai multe ori, însă, nu pot s-o definească și, implicit, s-o recunoască.

A te iubi pe tine înseamnă în primul rând a face pace cu tine. A te trata pe tine ca pe o persoană pe care o iubești. A fi blând cu tine, a avea răbdare cu tine, a înțelege că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta.

“Putem trata bolile fizice cu medicamente însă singura cale de a ne vindeca de singurătate, disperare și lipsă de speranță este dragostea. Sunt o mulțime de oameni în lumea asta care au nevoie de o bucată de pâine dar sunt mult mai mulți cei ce caută cu disperare să primească măcar un strop de dragoste”, considera Maica Tereza.

Iubirea, dincolo de cea romantică, e un stil de viață. Și care, din fericire, se poate învăța indiferent de vârstă, sex, statut social sau profesional. Dragostea de viață pornește de la dragostea de sine. Care la rândul ei (și la fel ca primăvara din cântec) începe mereu “cu tine”!

Ela BALAJ
psiholog clinician & psihoterapeut integrativ

Imagine de la Pixabay.

CITEȘTE ȘI:
Psiholog Ela Balaj: ”Lipsa iubirii de sine e una dintre principalele cauze pentru care ajungem la dezechilibre”
Niciun om aflat în echilibru nu rănește un alt om!
În fiecare gest de generozitate și dragoste, acolo e Crăciunul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.