”Tare mult facem ce «trebuie» și tare puțin ce simțim…” – consideră psiholog Ela Balaj și cam de aici simt că ar fi trebuit să înceapă dialogul nostru în contextul acestui an plin de restricții. Dar am ales să îl începem de la cele trei cărți pe care Ela Balaj le-a publicat în acest an, să discutăm despre soluții de alungare a anxietăților (”Anxietatea nu apare din aer! E o consecință a ceva ce noi am făcut mult timp”) și să trag – aproape discret – cu ochiul spre cartea aflată în lucru pe masa psihologului, o carte despre relațiile de cuplu în care unul din mesaje este că ”nu s-a născut nimeni pentru nimeni”. Să începem!
Lucrarea de licență, prima carte publicată
– Din ce imbold te-ai apucat de scris cărți?
– Dintr-o întâmplare. Deși știm că nu există întâmplări… În 2014 eram studentă în ultimul an la psihologie la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Am făcut psihologia târziu, dacă ne luăm după cum “trebuie” făcut, cum se face… Prima mea profesie a fost aceea de profesoară de matematică. Am fost 10 ani la catedră. Apoi am făcut informatică. Și apoi am realizat că am o singură viață (sau una sigur) și am ales să urmez psihologia, marea și eterna mea dragoste. Profesorul de psihologia sportului, Marius Crăciun, știind că sunt aproape de fenomen, mi-a propus să fac o validare de chestionar (scala REFS), deoarece nu exista niciun astfel de instrument pentru arbitrii de fotbal validat pe populația României. E un procedeu laborios, ce mi-a dat ceva bătăi de cap și cu care am optat să mă prezint la examenul de licență, în final. Spun în final deoarece începusem o altă lucrare, din cu totul alt domeniu psihologic. Timpul nu mi-a mai permis să fac și una și alta și uite așa am ales să îmi încerc norocul. A fost oarecum riscant deoarece procedura depășea cu mult abilitățile unui absolvent de psihologie și, în plus, nu respecta pașii din ghidul de licență. Puteam să iau nota 2 sau nota 10… Nothing in between! Până la urmă, lucrarea mea a fost apreciată, atunci când toată lumea s-a convins că eu eram autoarea… 🙂
– Asta este povestea primei tale cărți, ”Cu arbitrajul la psiholog – studiul relației dintre autoeficacitate și stres”. Lucrarea a fost scrisă în 2014 și publicată abia în acest an. De ce atât de târziu?
– Am avut această idee de a o publica dintru bun început, de fapt acesta a și fost scopul inițial. Nefiind niciun astfel de chestionar pentru arbitri, l-am considerat util lor. Dar, știi tu cum e omul, tot amână… Apoi cei de la Institutul de Dezvoltare Umană din Cluj-Napoca, în cadrul căruia activez de o vreme, au considerat că lucrarea merită publicată. Și nu am mai stat pe gânduri.
”A doua carte a pornit de la dorința de a ajuta mai mult pacienții cu care lucrez la spital”
– A doua carte publicată, ”Mindfulness împotriv cancerului – utilizarea MBSR pentru sporirea calității vieții la pacienții oncologici”, ce poveste are?
– Cea de-a doua carte a pornit de la dorința de a ajuta mai mult pacienții cu care lucrez la spital și care au un diagnostic de cancer. Când primești o astfel de veste, nu poți fi tare fericit. Majoritatea se confruntă cu dezechilibre psihice, cel mai adesea cu sindromul anxios-depresiv. În perioada când am scris această carte eram foarte preocupată de conceptul de Mindfulness. Citeam mult despre ce înseamnă asta, începusem să îl aplic în viața mea și am realizat că ar putea să îi ajute și pe ei. Așa a și fost. Am învățat și practicat împreună exerciții de mindfulness formal și informal. Diferențele în simptomatologia manifestată au fost foarte mari, la începutul și sfârșitul procesului. Mindfulness-ul se pliază perfect pe ceea ce au nevoie pacienții la nivel de (re)echilibrare emoțională. De atunci folosesc tehnica mindfulness de câte ori se poate și cu oricine e dispus. În esență, cea de-a doua carte se adresează specialiștilor din domeniul psiho-oncologic și mai puțin publicului larg.
”Am beneficiat de-a lungul timpului de toate «cadourile» minunate oferite de anxietate…”
– Și după două cărți de specialitate vine și una cu adresabilitate mai largă și extrem de utilă mai ales în contextul actual: ”Libertatea de a fi tu însuți – ghid rapid pentru înlăturarea anxietății”.
– Cea de-a treia carte ar putea interesa pe oricine dorește să își îmbunătățească viața. Dincolo de faptul că este un ghid rapid pentru managementul anxietății (și cine nu e măcar un pic anxios în zilele noastre?!) și că are o abordare ușoară și sintetică (are aproximativ 60 de pagini), cartea poate fi un prim pas pe calea schimbării stilului de viață – o necesitate ținând cont de vremurile pe care le trăim, dacă e să mă întrebi pe mine. Pur și simplu ne ajută să mutăm lanterna de pe exterior (unde am ținut-o foarte multă vreme) spre interiorul nostru. Povestea acestei cărți e oarecum povestea mea: relația mea cu Anxy (așa cum am botezat anxietatea împreună cu clienții mei). Pentru că am beneficiat de-a lungul timpului de toate “cadourile” minunate oferite de anxietate… Am avut anxietate generalizată, atacuri de panică, agorafobie și, cireașa de pe tort (vorba unei bune prietene), depresia reactivă la anxietate. Depresie recurentă chiar, ce a tot venit și a plecat o vreme bună. Atunci m-am întrebat: “De ce eu?”, ”De ce mie?”. Azi știu de ce și sunt chiar recunoscătoare: nu aș fi putut ajuta niciun om ce trece prin haosul anxietății și al depresiei dacă nu făceam eu mai întâi cunoștință cu toate astea. Cunoașterea și cunoștințele / informațiile nu înseamnă același lucru. Poți ști lucruri despre ceva, dar – dacă nu ai experiența efectivă – e greu să înțelegi până în capăt. Așa că azi sunt bucuroasă că le-am trăit! Pot să ajut oameni (sigur, pe cei care vor) ce trec prin aceleași situații prin care am trecut și eu acum 10-12 ani. Așa că această carte o consider o formă de ajutor.
”E foarte greu să recunoaștem că avem nevoie de ajutor!”
– Nu sunt psiholog, dar aș spune că primul pas ar fi să admitem că ne confruntăm cu așa ceva…
– Da. E foarte greu să recunoaștem că avem nevoie de ajutor! Sunt patru etape, după mine. Prima e cea în care constați că nu ești tare bine. Sau nu ești bine deloc. În etapa a doua cauți vinovați: cine să fie de vină dacă eu nu sunt bine? Mama, tata, copilul, vecinul… Oricine, mai puțin eu. În etapa asta nu ești tare dispus să lucrezi la tine pentru că nu consideri că problema e a ta. Drept urmare nu ceri ajutor. În cea de-a treia etapă realizezi că nu îi poți schimba pe ceilalți. Că singura persoană asupra căreia ai control ești tu. Și, dacă nu ești bine, tu ești responsabil. Este etapa în care ajung în terapie cei mai mulți dintre clienții mei. Apoi, după ce trecem de vinovăție, revoltă, frustrare, critică și autocritică, împreună ajungem ușor-ușor în cea de-a patra etapă, în care lăsăm trecutul în pace și învățăm din tot ce trăim. Fără să ne mai învinovățim pe noi sau pe ceilalți. E etapa în care luăm (în sfârșit) decizii bune, fără să păstrăm nimic negativ înăuntru. Schimbările sunt spectaculoase! Cred că cea mai mare fericire a noastră, a oamenilor, și singura care durează este cea de a-i ajuta pe alții. Sunt foarte recunoscătoare că pot să fac asta prin munca mea! Sigur, repet, pe cei care vor. În schimb nu-i putem ajuta pe cei care nu vor. Oricât de bun ar fi psihologul, actorul principal e omul. Așadar cei care susțin că sunt Zen și, totuși, afișează toate semnele contrare, probabil că nu sunt pregătiți de schimbare. Și e ok: fiecare om are procesul și lecțiile lui.
– Continuă să fie un stigmat să recunoști că ai probleme pe care nu le poți soluționa de unul singur și să ceri ajutor?
– Da, cumva continuă acest stigmat. Dar e din ce în ce mai puțin vizibil, își pierde încet din putere. Și asta mă bucură. Am avut și am clienți în terapie ce recomandă și altora terapia. E un pas înainte. Înseamnă, în primul rând, asumare. Clienții mei și, în general, cei ce se hotărăsc să se angajeze într-un proces psihoterapeutic, sunt oameni deschiși la minte. Drept urmare, atunci când ajung la concluzia că au nevoie de un psiholog, în general nu mai simt disconfort legat de acest lucru. Când te saturi, dar când te saturi cu adevărat, nu mai contează cine ce zice. Te pui pe primul loc în viața ta, stai față-n față cu tine și ești dispus să faci schimbări. Gura lumii rămâne în plan secund. Foarte multă lume îmi spune: “Dacă știam că asta înseamnă psihologul/psihoterapia, de mult timp apelam la unul”. E un semn că începem să privim cu alți ochi faptul că uneori avem nevoie de ajutor. Pe de altă parte, cui ceri ajutorul contează mai puțin. Lucrul cel mai important e să te potrivești cu terapeutul. Toate resul vin de la sine.
”Anxietatea nu apare din aer! E o consecință a ceva ce noi am făcut mult timp”
– Hai că profit că te am în preajmă și te întreb: care ar fi cel mai simplu mod de a scăpa de anxietăți?
– Cel mai simplu mod e dezvoltarea/evoluția/conștientizarea. Ieșirea de pe pilot automat, din a avea comportamente autodistructive, fără să procesăm ce facem. Anxietatea nu apare din aer! E o consecință a ceva ce noi am făcut mult timp. A unor comportamente ce ne fac rău, a unor decizii amânate, a unor blocaje în situații demult apuse. Atacul de panică e o formă ”drăguță” ce ne reamintește de toate deciziile proaste ce le-am luat de-a lungul timpului. Așadar, cel mai simplu mod e același ca în orice situație ce nu ne place, în orice caz de boală fizică sau psihică: schimbarea stilului de viață. Alinierea minte-corp-suflet, sufletul fiind cel mai neglijat. Tare mult facem ce “trebuie” și tare puțin ce simțim… În terapie, primul lucru pe care îl învățăm e să ne ascultăm pe noi, să ne dăm ce avem nevoie. Nu-i cel mai simplu lucru după ce o viață am făcut altceva. După ce foarte mult timp am fost pe locul 2, 22, 222 în lista noastră de priorități. Asta înseamnă pe scurt să ne iubim pe noi. Lipsa iubirii de sine e una dintre principalele cauze pentru care ajungem la dezechilibre fizice și psihice, la boli.
– Cum învățăm să ne iubim pe noi?
– Evoluând, schimbându-ne stilul de viață. Asta înseamnă răbdare, motivație, dorință de a fi bine. Pe foarte scurt. Pe lung, necesită multă muncă interioară.
”Cât ne va mai lua să înțelegem că, de cele mai multe ori, noi suntem cei ce ne creăm bolile?”
– Și dacă nu putem scăpa de anxietăți, putem cumva să le disciplinăm? Să le ținem sub un oarecare control?
– N-avem garanții la nimic. Deși așa suntem învățați/educați… ”Apa e udă, focul fierbinte, viața incertă”, spunea cineva. Pe de altă parte, odată dobândite abilitățile de a gestiona anxietatea, ele sunt ca mersul pe bicicletă: nu le mai uităm niciodată, devenind propriii noștri terapeuți. Cum facem asta? La fel: soluția e mereu aceeași – conștientizarea. Să eliminăm simptomatologia pe moment e destul de simplu. Însă dacă nu facem schimbări la nivel de stil de viață, simptomele vor reveni. Și de fiecare dată cu mai mare forță. Am clienți în terapie ce îmi spun că primele simptome au fost în urma cu 10-15 ani. Și că, de-a lungul vremii, au tot apărut, însoțite de un disconfort din ce în ce mai mare, până ce nu au mai reușit să le gestioneze. Și ăsta e cazul fericit. Pentru că, dacă nu ne mișcăm din loc, dacă nu facem schimbările necesare, până la boală nu e decât un pas. Posibil să o putem gestiona rațional, ”din cap”, o perioadă, însă mai devreme sau mai târziu corpul reacționează prin boală psihică sau fizică. La spital lucrez, așa cum știi, cu bolnavi de cancer. Fiecare om are în spatele bolii o poveste de suflet. Nu știu cât ne va mai lua să înțelegem că, de cele mai multe ori, noi suntem cei ce ne creăm bolile?
”A început colaborarea cu voi, eZiarultău… ”
– Suntem la final de an, retrospectivele sunt mereu la modă.
– Pentru mine anul 2020 a fost unul prolific din punct de vedere profesional. De fapt în 2019 au început să apară roadele muncii din ultimii să zic 10-15 ani, de când am început procesul de schimbare la toate nivelele. Nu știam atunci încotro mă îndrept, singurul lucru ce-l voiam era să înțeleg ce e cu mine și de ce nu sunt ok, cu toate că aveam cam tot ce credeam la ora respectivă că reprezintă o viață împlinită… În 2019, în luna ianuarie, a fost prima mea ieșire în public notabilă (mai avusesem ceva evenimente și înainte, însă de mici proporții). Atunci am fost invitată ca speaker la un eveniment ”Seri pozitive”, de care se ocupă Roxana Cutureanu. S-a numit “Ziduri invizibile” și tema principală a fost zona de confort. La eveniment au participat 150-200 de oameni. A fost copleșitor dar totodată un mare pas înainte pentru mine. Apoi în luna mai am avut un alt eveniment împreună cu un coleg de-al meu, Radu Pomohaci, “Dependenți de dragoste”. În septembrie am fost invitată la evenimentul Deliei Mureșan, “Sărbătorește-ți viața!”, unde tema aleasă a fost “Cine sunt eu?”. Încă n-am aflat cine sunt 🙂 Printre aceste evenimente, am mai avut o vreme intervenții la radio, la Național FM, la emisiunea Danielei Morari. Plus a început colaborarea cu voi, eZiarultău… Am apărut de asemenea și într-o campanie de promovare a femeilor, inițiată în martie 2019 de Melinda Mandici.
”Doar să știi ce vrei, să fii «încăpățânat» și să mergi înainte”
– Pentru tine 2020 mai e anul în care ai publicat trei cărți.
– Da. 2020 este anul în care m-am (re)apucat de scris. De ceva vreme voiam să scriu, visam să public. Uite așa a apărut “de nicăieri” Aurelian Burcu de la Institutul de Dezvoltare Umană din Cluj-Napoca, care a avut multă răbdare cu mine: mi-a propus și re-propus și eu am tot amânat, fiind plecată când pe-un munte, când pe altul 🙂 Dar când Universul e hotărât să mă scuture, mă scutură. Au apărut alături de Aurelian alți oameni minunați ce au avut (și au) multă răbdare cu mine: Alexandra Cotae, Dana Coza. Apoi au venit și sponsorii, NTT Data și Daniel Metz. Apoi draga de Vio Pârja, care m-a invitat la o emisiune și în două luni s-au făcut trei… Utima la inițiativa Izabelei Kiskasza, pe o temă, cred eu, foarte binevenită și necesar a fi adusă în față: “Abuzul împotriva femeilor”. A venit și Delia Mureșan cu propunerea de a da un interviu pentru summit-ul ce a avut loc în noiembrie, “Angels Day”. M-am bucurat foarte tare pentru interesul ei în ceea ce mă privește, să apar alături de oameni minunați. Și uite așa. Doar să știi ce vrei, să fii “încăpățânat” și să mergi înainte. De restul se ocupă Universul / Dumnezeu! Mă bucur de fiecare pas mic. De fiecare realizare, de fiecare om ce-mi întnde o mână de ajutor! Scopul nu e să îmi fac un nume (deși asta cred că vine la pachet), scopul e să înțelegem cât mai mulți că doar ajutându-ne între noi putem progresa. Revenind la cărți, n-am să neg că mi-ar fi plăcut o lansare clasică, cu prezență fizică. Însă nu sunt nici nostalgică, nici supărată, atâta timp cât mesajul meu ajunge la cât mai mulți oameni. Direct sau indirect/online. Prin cărțile mele, prezente și viitoare. Că n-am de gând să mă opresc. Abia am prins gustul 🙂 În plus, ce-i să fie îi, mai devreme sau mai târziu. Tot în acest scop, de a ajuta cât mai mult, am hotărât să aleg varianta donației pentru cărți. Cred că e metoda prin care evoluăm cu toții, susținând dezvoltarea umană.
”O relație nu ne poate face fericiți dacă noi nu suntem deja fericiți”
– Lucrezi deja la o nouă carte, ”Radiografia relațiilor de cuplu”.
– Da, lucrez și sper că în două-trei luni să o și termin. E o carte un pic altfel decât celelalte, cuprinde mult din experiența mea, predominant din terapie. Prima parte e legată de ceea ce nu am fost învățați în școli și uneori nici acasă, și anume despre iubire ca stil de viață; despre motivele pentru care relația tradițională nu mai funcționează, drept dovadă procentul mare de relații disfuncționale existent în societatea noastră; despre felul (nu cel mai bun) în care intrăm în relații și motivele pentru care se întâmplă acest lucru. A doua parte trece în revistă principalele disfuncționalități din relații, pe care noi le considerăm adesea normale (abuzul emoțional, manipularea, controlul, negarea, infidelitatea, gelozia ). Apoi despre divorț și modul defectuos în care abordăm divorțul, despre consecințele lui asupra celor implicați, asupra copiilor. Și, în final, despre necesitatea reproiectării relațiilor, despre relațiile conștiente – singura variantă de a ieși din impasul actual în care suntem majoritatea pe plan relațional.
– Mesajul?
– Relațiile pot fi funcționale și putem avea relații fericite dacă suntem dispuși să lucrăm la noi. Să ne așezăm la masa negocierii, atât bărbații, cât și femeile. Să înțelegem, în esență, fiecare, că responsabilitatea vieții ne aparține, că nu s-a născut nimeni pentru nimeni și că o relație nu ne poate face fericiți dacă noi nu suntem deja fericiți. Că singurele relații care durează sunt cele în care scopul principal e evoluția împreună, umăr la umăr, a celor doi parteneri. În mare asta e. Ce idei îmi vor mai veni nu știu încă 🙂
Ela Balaj este Human Development Specialist & Researcher la Institutul pentru Dezvoltare Umană și Comunitară din Cluj-Napoca; psiholog clinician la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Specializată în psihologie clinică și psihoterapie integrativă prin programe de licență și masterat la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, respectiv Institutul Român de Psihoterapie Integrativă, precum și prin alte sesiuni de formare profesională realizate sub patronajul Colegiului Psihologilor Români, Asociației Europene de Psihologie și Federației Române de Psihoterapie.
Ramona-Ioana POP
Sursă foto: arhiva personală Ela Balaj
CITEȘTE ȘI:
Psiholog Ela Balaj: ”Lumea nouă va fi una a oamenilor (mai) buni”
Niciun om aflat în echilibru nu rănește un alt om!
Cum îți alegi psihoterapeutul?
