În perioada 4-11 iunie, în Baia Mare are loc a XXVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului ”Atelier”. Evenimentul propune ”o incursiune pe axa real – imaginar – virtual, sub forma unei călătorii teatrale multiforme, pe parcursul căreia spectatorii sunt invitați – în buna tradiție a ATELIER-ului – la spectacole de teatru-dans, teatru-gestual, teatru în spații neconvenționale, teatru documentar, teatru instrumental, spectacole de circ contemporan și artă numerică, instalații umane și performance-uri”, informează organizatorii.

Festivalul începe cu William Shakespeare

Sâmbătă, 4 iunie, de la 18.30 are loc deschiderea oficială a festivalului, în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare. Primul spectacol din program: ”Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, Teatrul Național ”Aureliu Manea” din Turda. Finalul va fi în 11 iunie, de la 19.30, când se vor decerna premiile festivalului. ”Dincolo de clasificări, ne vom întâlni, în cele opt zile de festival, cu povești de viață, dar și de final, se va vorbi despre copilărie și decrepitudine, despre solidaritate și indiferență, despre orașe și pustiuri, despre păgâni și creștini, despre lumină și beznă, despre țipete și șoapte, despre duhurile vechi și noi, despre ceea ce ne mântuie și ceea ce ne bântuie, despre război și pace”, menționează sursa citată.

Biletele pot fi rezervate începând de mâine

Începând de mâine, 24 mai, puteți rezerva bilete la spectacolele programate în festival. Biletele vor fi puse în vânzare la casieria Teatrului Municipal Baia Mare, joi, 26 mai. ”Într-o vreme când entropia e din ce în ce mai aproape, teatrul e și el prezent – cum altfel? – la momentul de disoluție a lumii vechi: protagonist, martor și victimă deopotrivă. După treizeci de ani de la prima sa ediție, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER e și el un atom în tot acest spectacol planetar. Să nu-l ratăm nici de data asta!”, lansează organizatorii invitația spre iubitorii de teatru.

Organizatori și finanțatori: Asociația Culturală ”ATELIER 92”, Teatrul Municipal Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Local Baia Mare, Ministerul Culturii, AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Sursă informații și foto program: Festivalul Internațional de Teatru „Atelier”. Foto deschidere: eZiarultău.

CITEȘTE ȘI:
Laureații Festivalului Internațional ”Atelier”, ediția XXVII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.