”Din drag pentru mama” este evenimentul gândit de profesoara Măriuca Verdeș. ”Mi-am propus ca evenimentul să vorbească despre evoluția rolului pe care mama îl joacă în viața fiecăruia dintre noi. De la naștere până la plecarea din această lume”, spune Mărriuca Verdeș.
Astfel, în cadrul atelierelor organizate de Școala Rădăcinilor Străbune, copiii au pictat diverse imagini pe sticlele unor ferestre din case vechi din Maramureș. ”Ca și cum am privi prin ochii ferestrelor în casa tradițională din satul maramureșean. Și am observa scene din viața de zi cu zi”, explică profesoara.
Alexandru Ilea a desenat schițele, copiii având în rest deplină libertate de a colora scenele din ochiurile de fereastră. ”I-am rugat doar să respecte portul și tradițiile locurilor de unde vin”, menționează sursa citată.
De la cei mai mici protagoniști (elevi ai clasei a III-a care urmează opționalul de folclor al Școlii Rădăcinilor Străbune), până la găzdoaiele din cadrul Asociației Rădăcinilor Străbune, firul muzical al evenimentului urmează aceeași idee a evoluției rolului jucat de mamă în viața copilului, periplul începând cu un cântec de leagăn.
”Ne îndreptăm atenția spre vremurile în care mama nu avea altă comoară mai de preț decât copiii. Și întreaga atenție se îndrepta spre educarea acestora. Casele erau mai mult goale, averea familiei fiind copiii. Azi avem case gătite, dar timp tot mai puțin pentru copiii noștri. Ne concentrăm pe obiecte și uităm de om…”, spune Măriuca Verdeș.
Spectacolul ”Din drag pentru mama” are loc în 7 martie, de la ora 13.00. La Centrul Cultural Pastoral ”Sfântul Ioan Mărturisitorul”. Eveniment organizat de catedra de Educație muzicală a Colegiului Național Pedagogic ”Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Asociația Rădăcinilor Străbune, Școala Rădăcinilor Străbune.
CITEȘTE ȘI:
”Să scoatem abecedarele satelor din Maramureș!” (Măriuca Verdeș)