Originară din Maramureș, Irina Giurgiu este din acest an prima femeie antrenor din România care deține Licența UEFA Pro. De la joaca de-a fotbalul prin satul Berbești, pe terenuri improvizate, până la banca tehnică a reprezentativei României și calificări la turnee de elită, drumul parcurs de Irina a fost – aproape la fiecare pas – unul de pionierat.

După 6 ani de handbal și un titlu național, s-a apucat de fotbal

– Numele tău este cunoscut în fotbal, dar sportul l-ai început pe semicercuri…
– La vârsta de 12 ani am început să practic handbalul la CS Marta Baia Mare împreună cu sora mea. Părinții ne-au îndrumat spre handbal pentru că au văzut că suntem foarte active și că avem aptitidini pentru a practica un sport. După șase ani de handbal, răstimp în care am devenit inclusiv campioană națională alături de CSȘ 2 Baia Mare, am renunțat la acest sport și am trecut la fotbal. Vezi tu, eu de mică am jucat fotbal împreună cu familia mea, cu vecinii mei din Berbești (comuna Giulești din județul Maramureș). Așa că pot spune că prima mea pasiune a fost fotbalul, dar în momentul în care am început să joc handbal nu știam că există și fotbal feminin, de aceea am ajuns pe semicercuri… Când am renunțat la handbal pentru fotbal, alegerea a fost ușoară, în consecință, pentru că m-am orientat spre prima mea dragoste sportivă: fotbalul. Și niciodată mai apoi nu am regretat această alegere: pasul făcut spre fotbal a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Pentru că fotbalul mi-a oferit foarte multe: o carieră frumoasă, ocazia de a reprezenta țara ca antrenor, de a cunoaște persoane importante de la care am avut doar lucruri bune de învățat.

Campioană națională la handbal

”Cel mai fericit a fost tatăl meu”

– Să nu anticipăm. În 2010 ai trecut de la handbal la fotbal. La AS Independența Baia Mare. La acea oră, fotbalul feminin era un sport aproape necunoscut în Maramureș.
– Recunosc că sora mea a fost cea care a mers prima AS Independența, cu aproape un an înaintea mea, și atunci totul a devenit foarte ușor. Integrarea mea a fost rapidă și locul în echipă l-am câștigat încă de la primele antrenamente. Faptul că am mai avut experiența de a juca în echipă m-a ajutat foarte mult. Toți cei apropiați s-au bucurat că am ales fotbalul. Dar cel mai fericit a fost tatăl meu. El și-a dorit foarte mult un băiat, atât de mult încât a zis că o să facă atâția copii până o să aibă un băiat care să joace fotbal. După două fete, a venit și băiatul, și toți trei suntem implicați în sport în momentul acesta. Așa că din clipa în care am început să jucăm fotbal la AS Independența, tatăl meu nu a lipsit de la niciun meci jucat acasă. Mai multe, venea să ne susțină uneori și în deplasări.

– Practic ai făcut pionierat în fotbalul feminin din Maramureș. Și nu știu de ce, am senzația că reticența a fost mare din partea spectatorilor, fotbalul fiind considerat atunci un sport exclusiv al bărbaților.
– Da, este adevărat că fotbalul feminin nu avea tradiţie în momentul în care am început să joc fotbal într-un mediu organizat. Nu am avut probleme cu spectatorii din simplul motiv că majoritatea oamenilor din tribune erau din familiile noastre, ale jucătoarelor. În momentul acela doar prietenii şi familia veneau la meciurile jucate de noi…

”Îmi amintesc și acum primul meci de fotbal pe care l-am jucat”

– Îți mai amintești primul meci?
– Îmi amintesc și acum primul meci de fotbal pe care l-am jucat. Eram fundaș stânga și jucam lângă sora mea, ea fiind fundaș central în partea stângă. Era un meci amical disputat în compania unei echipe de băieți. Sora mea îmi spunea să țin linia și să ies până la centrul terenului când echipa noastră era în atac. Având în vedere diferența de dimensiuni dintre terenul de fotbal și cel de handbal, cu care eram obișnuită, efortul era mult mai mare și i-am zis că nu pot să alerg atât. Că le aștept în spate, la careu, pentru că oricum băieții recuperează rapid mingea. Atunci sora mea mi-a spus că trebuie să alerg pentru că aşa este la fotbal.

– Ce fel de jucător ești? Îndrăgostit de gol? Generos cu coechipierii?
– Am fost și sunt o jucătoare defensivă, iubesc să joc în apărare. Mi-a plăcut și îmi place să joc în echipă și m-am bucurat mereu mai mult la un gol pe care l-am evitat decât la unul marcat. Consider că un atac bun îți câștigă meciul, dar o apărare bună câștigă campionatul.

”Am plecat pe un drum total necunoscut, dar care mi-a adus atât de mare satisfacție”

– După doar doi ani de jucat fotbal, antrenai deja grupa de junioare. Din nou muncă de pionierat.
– Am făcut rapid pasul spre antrenorat și, mărturisesc, au fost momente în care nu am știut cum să planific un antrenament, care sunt lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le învăț. Recunosc că am plecat pe un drum total necunoscut, dar care mi-a adus atât de mare satisfacție. Țin minte că cel mai greu mi se părea momentul în care anunțam primul 11: mă uitam la reacția jucătoarelor care rămâneau pe banca de rezerve și încercam să le explic că fiecare jucătoare este importantă. Cel mai fain mi se părea modul în care puteam să ajut jucătoarele să progreseze şi să determini fiecare jucătoare în parte să ajungă cea mai bună variantă a ei. Acest din urmă aspect mi s-a părut mereu și îmi pare și acum ceva extraordinar.

”Trăiesc cu emoţie momentul imnului”

– Antrenezi și senioare, și junioare. De ce se îndreaptă fetele spre fotbal?
– Eu cred că fiecare persoană are o pasiune, fiecare dintre noi încercăm să ne găsim un loc în care să mergem cu plăcere şi să ne bucure zi de zi ceea ce ne oferă acel loc. Așa că majoritatea fetelor care vin la fotbal fac asta pentru că au în familie persoane pasionate de fotbal sau care au descoperit acest sport la şcoală sau acasă, în faţa blocului, pe lângă casă. Așa cum eu, cândva, în Berbești, am descoperit fotbalul…

– Nu cred că atunci, în Berbești, credeai că va cânta imnul și pentru tine… Asta pentru că din 2014 ești antrenor de națională.
– Pe vremea când jucam fotbal la Berbești nu aveam vise și obiective legate de fotbal, mă bucurăm pur și simplu doar de joc. Vremea a trecut, acum îmi doresc să am performanțe la echipa națională, să mă calific la un turneul final de Campionat Mondial sau Campionat European. Sentimentul şi emoţia de a-ţi reprezenta ţara sunt printre cele mai intense trăiri experimentate de mine. Trăiesc cu emoţie momentul imnului de dinaintea unui meci şi încerc să mă bucur de fiecare meci în parte jucat sub tricolor. Pe lângă emoţie, cu siguranţă apare şi responsabilitatea de a face mândri toţi românii pentru că acolo nu te reprezinţi doar pe tine, reprezinţi o ţară.

”Maramureşul tot timpul a avut jucătoare de perspectivă”

– Să zicem că ești în fața unui stadion plin de mici domnișoare. Care sunt argumentele pe care le folosești pentru a le explica frumusețea fotbalului feminin?
– Le-aș povesti în primul rând despre lucrurile pozitive pe care le aduce acest sport. Despre bucuria de a face parte dintr-o echipă, despre modul în care sportul te ajută în viaţa de zi cu zi. Despre puterea pe care ţi-o dă un meci câştigat, despre forța de a reveni rapid după o înfrângere. Despre cum fotbalul ”te plimbă” prin toată România și te ajută să îți descoperi și să îți cunoști țara. Le-aș spune că – pentru a face performanță – este important să fii pasionat de fotbal şi, cu siguranţă, este nevoie de multă muncă depusă în fiecare zi. Pe lângă aceste lucruri, trebuie ca echipa din care faci parte să-ţi ofere cele mai bune condiţii de a te dezvolta şi de a progresa. În ultima perioadă fotbalul feminin a început să se dezvolte şi aud tot mai puţine cuvinte negative despre practicarea fotbalului şi de către femei. Consider că acest lucru ne aduce mai aproape de alte ţări care au trecut de mult timp peste aceste prejudecăţi.

– De la AS Independența Baia Mare, ”spărgătoarea de gheață”, care a fost destinul fotbalului feminin în Maramureș?
– Eu am plecat în 2016, după ce am promovat din Liga 2 în Liga 1. De atunci echipa a mai retrogradat, dar în momentul acesta echipa este în Liga 1. Anul trecut numele echipei AS Independenţa a fost schimbat în Fotbal Feminin Baia Mare în urma unirii celor două cluburi din Maramureș, respectiv AS Independența și Venus Maramureș. Sunt câteva jucătoare care au rămas la echipă, sunt încă de când eram eu jucătoare şi mai apoi antrenoare. Se vede evoluţia lor şi sper ca această echipă, Fotbal Feminin Baia Mare, să ajungă printre primele din ţară pentru că Maramureşul tot timpul a avut jucătoare de perspectivă.

”Mă simt împlinită că am reuşit să ajut la dezvoltarea fotbalului feminin din România”

– Din acest an ești prima femeie antrenor din România care deține Licența UEFA Pro.
– Licența UEFA Pro este cea mai înaltă certificare disponibilă în lumea antrenoratului și este necesară pentru oricine își dorește să antreneze la un club de fotbal din Europa. Mai simplu spus, dacă ai Licența UEFA Pro, poți antrena oriunde în Europa şi nu numai, inclusiv cluburi care participă în UEFA Champions League și UEFA Europa League.

– Iar ești deschizător de drumuri.
– Mă simt împlinită că am reuşit să ajut la dezvoltarea fotbalului feminin din România şi sunt fericită să văd evoluţia acestui sport. Sunt o persoană care munceşte zi de zi cu plăcere, cu dorința de a progresa şi consider că puterea mi-o iau din rezultatele pozitive pe care le am, dar şi de la jucătoarele pe care le antrenez. Ele îmi fac viaţa mai frumoasă şi, nu în ultimul rând, forța vine și de la familia mea.

Maramureş – ”acolo este casa mea”

– Te-ai mutat în București. Ce ai dus cu tine din Maramureș?
– În 2016 m-am mutat în București pentru a lucra la Federația Română de Fotbal, în cadrul departamentului de Dezvoltare Fotbalistică, ocupând și astăzi funcția de coordonator pe dezvoltarea fotbalului feminin. Când am venit în Bucureşti, am adus cu mine câteva dintre obiectele cele mai dragi mie, dar o mare parte dintre ele sunt încă în Maramureş pentru că acolo este casa mea. Duc dorul familiei, pentru că noi suntem o familie mare şi unită. După ce am venit în Bucureşti cele mai grele zile erau cele de la finalul săptămânii, pentru că eram singuri. În timpul săptămânii, fiind la muncă, nu simţeam atât de mult lipsa celor rămași acasă, în Maramureș.

ÎN LOC DE CV
Data și locul nașterii: 30 septembrie 1991, Baia Mare
Prima legitimare la handbal: 2004, CS Marta Baia Mare (antrenor, Rodica Făcăoaru)
Prima legitimare la fotbal: 2010, AS Independența Baia Mare (antrenor, Vasile Stănicica)
Prima echipă de fotbal antrenată: 2012 – AS Independența, Under 15

Cariera de antrenor de club
2012 – 2014: AS Independența Baia Mare, Under 15
2014 – 2016: AS Independența, senioare/junioare
2017 – prezent: ACS Dream Team București (clubul fondat împreună cu soțul ei)

Cariera de antrenor de națională
2014 – 2015: reprezentativa Under 19, antrenor secund
2015 – prezent: reprezentativa de senioare, antrenor secund
2015 – 2017: reprezentativa Under 15, antrenor principal
2017 – prezent: reprezentativa Under 16/Under 17, antrenor principal

Spicuiri din performanțele ca antrenor
2014: calificare la Turneul de Elită cu echipa națională – Under 19
2016: promovare Liga 1 cu AS Independența
2020: calificare la Turneul de Elită cu echipa națională – Under 17

Studii
Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Bogdan Vodă” din Baia Mare Master la Facultatea de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității Oradea
Școala de Antrenori ”Ioan Kunst Ghermănescu” București
Licența B UEFA (2016), Licența A (2018), Licența UEFA Pro (2021)

Blogul Irinei poate fi vizitat aici.

Ramona-Ioana POP
Sursă foto: arhiva personală Irina Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.