Prima carte ilustrată de băimăreanca Raluca Fărcaș va fi lansată în Anglia în luna mai

Raluca Fărcaș este o băimăreancă de 22 de ani, care urmează la Birmingham City University un masterat în Comunicare Vizuală. La începutul anului trecut a câștigat concursul organizat de o editură din Anglia și în 21 mai va fi lansată prima carte pe care Raluca a ilustrat-o: ”Molly and the Bog Sprogs”. Provocarea de a desena personaje pentru copii pe care aceștia și le vor aminti și atunci când vor fi oameni mari este un vis, spune băimăreanca, hotărâtă ca – grație desenelor ei – să ajungă foarte departe.

Din Baia Mare la Cluj, de la Cluj în Birmingham (cu un popas în Belgia…)

– Cum ai ajuns, Raluca, în Birmingham?
– Prima dată am ajuns în Birmingham în 2017, pe când eram studentă în anul 2, semestrul 1, la Facultatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Grafică. Am ales atunci Birmingham City University (BCU) ca și prima mea mobilitate Erasmus+. Și mi-a plăcut extrem de mult secția de ilustrație de aici, suficient de mult cât să îmi doresc să mai revin… Am plecat în Belgia pentru semestrul 2, dar când a venit vremea să mă întorc în România pentru anul 3, am decis să mă transfer înapoi în Birmingham ca și student full-time. A fost dificil, dar a meritat. Știam că nu mai doream să mă întorc acasă. Nu încă…

– Care ar fi principala diferență între studiile tale din țară și cele de peste hotare?
– Cea mai mare diferență constă în atitudinea profesorilor față de studenți. Acasă am avut inclusiv profesori care strigau la noi, care ne judecau pentru stilul nostru și pentru munca noastră. Au fost zile în care gravurile sau desenele mi-au fost aruncate pe jos. Îmi amintesc că ultimul lucru pe care o profesoară mi l-a spus înainte de a pleca cu Erasmus în Birmingham a fost că ea nu mai vrea să mă vadă niciodată… Această lipsă de respect a profesorilor pentru studenți este inadmisibilă! Nu folosește la nimic că în limba română avem această regulă a pronumelor de politețe care nu face decât să pună o barieră între profesori și studenți. În Anglia nu există această politețe artificială, toată lumea i se adresează celuilalt pe numele mic, fie că are în față un alt student sau un decan. Acest lucru ajută la crearea unei atmosfere relaxante și a unei relații sănătoase între profesori și studenți. I-am respectat enorm de mult pe profesorii mei de la BCU, deși le spuneam pe numele mic, ceea ce dovedește că respectul nu are nicio legătura cu șirul de ”dumneavoastră” pe care îl folosim noi la nesfârșit. Pe lângă asta, programa e mult mai aerisită și pune accentul pe dezvoltarea personală, pe individualitate, pe când în România încă se toarnă pe gâtul studenților o groază de materii și seminarii lipsite de utilitate.

”Nu m-am adaptat încă la aceast vid între două lumi complet diferite”

– Ce ți-a fost cel mai greu fiind atât de tânără singură și departe de casă?
– Distanța față de cei dragi a fost dificilă: să fiu departe de toată lumea. Doar că mi-am făcut prieteni noi și asta a atenuat situația. Sunt la vârsta la care vreau să călătoresc și să devin cât de bună pot. Așa că deși mă doare să fiu departe de cei dragi, știu că este decizia potrivită. Pot spune că decizia de a ieși din țară și a explora lumea a fost cea mai bună din viața mea!

– Există ceva la ce nici acum nu te-ai adaptat cu adevărat?
– Hmm, este greu de explicat. Cred că nu m-am adaptat încă la aceast vid între două lumi complet diferite. Pentru că sunt o străină în Anglia: mereu mă simt un pic altfel datorită modului diferit în care am fost crescută, a culturii diferite din care provin. Și de cele mai multe ori ies în evidență și asta chiar de la prima ”strigare” pentru că numele meu este ciudat și pare să fie extrem de dificil de pronunțat pentru majoritatea englezilor. Dar, în același timp, când revin acum în România, după ce sunt plecată de acasă de ceva timp, nici aici nu mai simt că aparțin.

– Duci la ceva dorul de acasă?
– Mi-e dor de zilele de liceu, când nu trebuia să îmi bat capul cu toate problemele de oameni mari cu care mă confrunt acum. La mine a fost și mai intensă tranziția, deoarece a trebuit să devin adult într-o altă țară, de cele mai multe ori fiind pusă în situația să mă descurc absolut singură.

A început să deseneze de la 4 ani și nu s-a mai oprit…

– De unde acest talent pentru desen? E moștenire de familie?
– Eu nu cred neapărat în talent. Da, unii se nasc cu mai multă creativitate, cu o pasiune, dar aceasta se aplică în toate domeniile, nu doar în artă. Desenul este un meșteșug pentru care trebuie să muncești enorm de mult, nu te naști bun din prima. Eu am început să desenez încă de la 4 ani, când mergeam la Palatul Copiilor cu o prietenă de la grădiniță. Cred că ce m-a ținut mereu pasionată a fost și încurajarea venită dinspre părinții mei, care m-au trimis la nenumărate ore de desen. Mai mult, mai și desenam cu ei. Mama mea a fost foarte pasionată de cusut și de haine, așa că împreună am avut foarte multe activități artistice încă de când eram mică: confecționat de haine de păpuși, mărțișoare, o groază de machete și proiecte pentru școală. Am fost mereu pasionată de desene animate, de animale și de cărțile de povești și asta m-a inspirat să vreau să le desenez chiar eu.

– Totuși, cum a început toată ”joacă” asta a ta cu desenul?
– Prietena mea cea mai bună de la grădiniță a început să meargă la ore de desen și pictură la Palatul Copiilor și m-a chemat și pe mine. Așa a început totul! Noi am continuat să mergem la desen și în timpul școlii, iar după aceea eu am luat ore cu domnul Simion Pop la Colonia Pictorilor. Din toate cursurile pe care le-am luat pe lângă școală, arta a fost cea care a durat cel mai mult. Până și în timpul liceului, când studiam Bio-Chimie la ”Șincai”, toate caietele mele erau pline de desene.

3 specializări, o singură pasiune

– Ai început Grafica la Cluj, ai terminat Ilustrația în Birmigham și acum ești la master de Comunicare Vizuală.
– De fapt eu am studiat la trei secții diferite: Grafică la Cluj, Ilustrație în Birmingham și Animație 3D în Belgia. Acum studiez la master Comunicare Vizuală, accentul fiind pus pe cărțile de copii (design de personaje și dezvoltare vizuală). Ilustrația este, practic, un fel de colecție din diferite ramuri ale artei statice (dar poate să includă și animația), precum designul grafic, fotografia, desenul, pictura etc. și constă în combinarea unor elemente din aceste ramuri pentru a obține un produs comercial. Profesorii mei din Birmingham mereu spuneau că ceea ce face diferența dintre arta plastică și ilustrație este faptul că arta plastică este menită să fie pusă într-o galerie și admirată, iar ilustrația are un scop practic și este folosită fie ca și copertă pentru ceva, o etichetă, un poster, niște stickere, un joc video, ilustrații pentru o carte de copii.

Prima carte ilustrată de Raluca va fi lansată în mai

– 21 mai va fi o zi foarte importantă pentru tine.
– Așa e. Pentru că atunci va avea loc lansarea cărții ”Molly and the Bog Sprogs” – prima carte pe care am ilustrat-o. În urma unei competiții organizate la începutul anului trecut de editura Tiny Tree, am câștigat oportunitatea de a ilustra o carte de copii. Cartea a fost scrisă de Lee Thomas, iar împreună cu el și cu directorul companiei, James Shaw, am reușit să aducem la viață prima carte de copii pentru care am lucrat. Cartea este despre Molly, care este o gorgonă, iar surorile ei sunt șerpii ce îi alcătuiesc părul. Povestea o prezintă pe Molly, care își dorește foarte mult să cîștige competiția anuală de talente din școala ei, doar că de fiecare dată când încearcă să cânte la ukulele surorile ei o iau razna de bucurie și se agită așa de mult încât distrug totul în jurul lor.

– Cum a fost pentru tine această primă provocare profesională? 
– Mi-a plăcut povestea extrem de mult, deoarece este foarte haioasă și plină de energie. Stilul meu colorat și plin de personalitate s-a potrivit perfect cu energia și varietatea personajelor, a elementelor vizuale și culorilor implicate. M-am îndrăgostit imediat de Molly și de surorile ei și am muncit foarte mult pentru a mă asigura că produsul final este cât se poate de reușit. Procesul a fost foarte tumultuos și dificil, am avut multe probleme la început deoarece nu mă puteam hotărî în ce stil să lucrez, cum să desenez personajele și cum să aranjez compoziția pentru fiecare pagină. A fost prima dată când am lucrat cu o companie mare și mi-a fost extrem de frică să nu o dau în bară!

”Este pur și simplu un vis”

– Ce ți s-a părut cel mai solicitant?
– Să ilustrezi o carte de copii nu e lucru ușor, iar eu am învățat asta pe propia mea piele. Sunt multe aspecte tehnice de luat în considerare, precum armonizarea ilustrațiilor cu textul și potrivirea în pagină a acțiunii. Pe lângă asta, audiența contează foarte mult și ea: un copil, de exemplu, nu are la fel de multă răbdare ca și un adult, iar eu a trebuit să iau acest lucru în calcul atunci când am desenat paginile cărții. Astfel, ilustrațiile mele variază de la pagini cu compoziții complexe și multe culori, la pagini cu acțiune minimă, atât pentru a oferi cititorului șansa de a respira între momentele intense, dar și pentru a crea o varietate continuă ce menține cititorul interesat. Am încercat să mă întrec pe mine însămi de la o ilustrație la alta și pot spune că am reușit să creez o colecție de care sunt foarte mândră, știind cât de mult efort am depus.

– Te vezi ilustrând și alte cărți pentru copii acum că știi cât e de dificil? 
– Sper din tot sufletul să mai închei contracte pentru cărți de copii în viitor, deoarece îmi place mult să creez ilustrații pline de emoție și haz. Pe lângă asta, există o anumită magie în a ilustra o carte pentru copii, știind și sperând că nenumărați copii o vor citi și vor crește cu ea, la fel cum și eu am crescut cu basme și povești când eram mică. În calitate de artistă, să mă gândesc că vor fi copii care îmi vor analiza desenele, care vor râde și zâmbi la fiecare pagină, care își vor aduce aminte de Molly a mea și de surorile ei și atunci când vor fi adulți este pur și simplu un vis.

”Mereu mi-au placut basmele cu animale mai mult decât cele cu oameni”

– Dacă ar fi să alegi dintre toate cărțile/poveștile pentru copii pe care le cunoști de când erai tu mică, pe care ai vrea să o ilustrezi tu?
– Foarte greu de ales. Mi-ar plăcea poate să ilustrez ”Capra cu 7 iezi” (nu cea cu 3, este un basm diferit), ”Scufița roșie” sau ”Motanul încălțat”. Mereu mi-au placut basmele cu animale mai mult decât cele cu oameni. Când vine vorba de desene animate, probabil că aș alege ”În jurul lumii în 80 de zile cu Willy Fogg” sau ”Misterele din Providence”.

– De ce e nevoie ca să fii un bun ilustrator de cărți?
– Trebuie să fii bun la compoziție și să poți vizualiza cartea în ansamblul ei. De asemenea, trebuie să fii în stare să poți rezuma, de exemplu, un paragraf într-o singură ilustrație fără ca aceasta să pară prea săracă sau, din contră, prea aglomerată.

– Dacă ar trebui să te desenezi pe tine ca pe un personaj de poveste cine ai fi și cum te-ai desena?
– Eu deja folosesc un personaj propriu pentru a mă reprezenta, o rățușcă numită Stella. Ea este un personaj inventat de mine când eram în Belgia si mă reprezintă in totalitate. Ea are multe forme și se manifestă în funcție de starea mea de spirit. Momentan, o vizualizez ca pe o luptătoare și o desenez într-un kimono, uneori chiar cu o katana.

”Pot să mă distrez și să experimentez așa cum vreau eu cu rimele mele”

– Nu te-ai mulțumit să ilustrezi cărți pentru copii, te-ai apucat și de scris…
– Este un proiect în plin proces de cristalizare și nu aș dori să dezvalui foarte multe despre el. Singurul lucru pe care pot să îl spun este că Stella este vedeta cărții mele. Cred că cea mai dificilă parte pentru mine este cea de scris pentru că nu mi-a plăcut niciodată să scriu nici pentru școală. Și nici orele de română nu erau favoritele mele… Dar acum e diferit, nu mai sunt constrânsă de niște reguli irelevante și pot să mă distrez și să experimentez așa cum vreau eu cu rimele și versurile mele. Provocarea este și mai mare deoarece nu am mai scris deloc până acum!

– Care este visul tău, Raluca?
– Sper ca într-o zi să îi pot vedea pe copiii citind cărțile pe care eu le-am scris și/sau ilustrat. Dar până atunci, îmi doresc mult să lucrez în diferite domenii, precum animație, benzi desenate, pattern-uri și să călătoresc în jurul lumii cu talentul și munca mea. Mi-aș dori să ajung chiar și în America, să colaborez cu companii renumite. Cred că nimic nu este imposibil și sper ca toate eforturile mele să mă ducă departe în viață!

Ramona-Ioana POP
Sursă foto: Raluca Fărcaș