Povești din Maramureșul istoric, prezentate în Cluj-Napoca

Cartea ”Povești adunate din Maramureșul istoric”, autor Ioana Pop-Tupiță, va fi lansată în 29 iunie la Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. Începând cu ora 17.00.

”Adevărul este că, citind și recitind textele volumului, simțim cum vibrează inima și sufletul unor oameni vrednici, care ară cu patimă pământul, iar primăvara își urcă turmele de oi la munte. În serile lungi, de iarnă, oamenii satului – femei, bărbați, feciori și fete – se adună în șezători, aceste veritabile «Academii de folclor». Misiunea lor este aceea de a nu lăsa pradă uitării zestrea de suflet, moștenită de la înaintași. Acest ideal îl îmbrățișează și Ioana Pop-Tupiță, eleva cea timidă din anii mei de început din cariera didactică”, mărturisește profesoara Veronica Babiciu.

Volumul, apărut în acest an la Editura Ecou Transilvan, va fi prezentat de editor Nadia Fărcaș, dr. Victor Constantin Măruțoiu, criticul literar Eugen Cojocaru și Ana Maria Nicoleta Jambor. Măriuca Verdeș va susține un moment artistic.

Mai multe despre carte, aici.

Sursă foto: Editura Ecou Transilvan

CITEȘTE ȘI:
Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a opta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.