În 14 septembrie 1972, copilul din Pomi care s-a uitat prima dată la televizor pentru a vedea o finală de Campionat Mondial de handbal începea cursurile universitare de educație fizică și sport. ”De la acea dată, totul a fost canalizat spre sport și spre catedră”, mărturisește antrenorul Ioan Băban. 50 de ani de pasiune și sacrificii, de bucurii și muncă, de destinate schimbate și de medalii câștigate au fost strânși între coperți de carte. Povestea, însă, continuă. Și cel mai probabil va mai fi nevoie de o carte…
Numărătoarea a început în 14 septembrie 1972
Despre 50 de ani dedicați sportului și catedrei vorbește cartea care îl are protagonist pe antrenorul emerit Ioan Băban. ”Încerc să fac un bilanț după 50 de ani. E mult? E puțin? În 14 septembrie 1972 am început cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport la Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava. De la acea dată, totul a fost canalizat spre sport și spre catedră. 50 de ani. E mult? E puțin?”, explică profesorul resortul care a dus la apariția acestui volum.
Meciul văzut la unul din cele două televizoare din Pomi
O carte care, precum într-un puzzle iscusit, reconstituie din multe piese portretul celui care, conform unei statistici a Federației Române de Handbal, este antrenorul cu cele mai multe medalii obținute cu echipele naționale de handbal feminin ale României, la diferite niveluri. Cum a început povestea? ”Am fost sortit pentru a face handbal. Am fost sortit. În 1964, nașul meu de botez m-a luat de mână și m-a dus la unul din cele două televizoare care existau în satul meu, în Pomi. Ca să vedem finala Campionatului Mondial de handbal. În 1967 a venit la Pomi profesorul Ioan Brumar. Nu era profesor de educație fizică, dar a fost cel care mi-a pus mingea de handbal în mână”, își amintește – vădit asediat de emoții – Ioan Băban.
Prima medalie, primul imn
Prima medalie ca antrenor o cucerește în 1986: argint în Campionatul Național de junioare III. ”Au urmat apoi alte 25 de medalii de aur, argint și bronz dintre care opt cu reprezentativele României”, contabilizează în carte tehnicianul. Prima dată imnul a fost cântat și pentru antrenorul Ioan Băban în 1989, la un meci de junioare între România și Bulgaria. ”Mă număr printre fericiții acestei țări cărora li s-a cântat imnul pentru performanțele obținute”, mărturisește Băban.
Și completează: ”Imnul s-a cântat la victoriile obținute în peste 80 de meciuri, din fiordurile scandinave până în Africa, cu soarele ei dogoritor; din munții Ural și podișul Anatoliei, până în America de Sud și prin toată Europa”. Cu siguranță, însă, imnul intonat în Brazilia, în 1995, când România devenea campioană mondială la tineret cu Ioan Băban în postura de antrenor secund rămâne una dintre cele mai valoroase amintiri din acești 50 de ani dedicați handbalului și catedrei.
”Fără profesorul Ioan Băban eu nu existam în handbal”
Din 1999 este antrenor emerit. Antrenor maestru, din 2012. Din 2014, antrenor de clasă internațională. Foștii lui sportivi care depun mărturie în carte declară – în mai multe sau mai puține cuvinte, în metafore sau foarte răspicat – că întâlnirea cu tehnicianul le-a marcat definitiv destinul sportiv. ”Fără profesorul Ioan Băban eu nu existam în handbal. De numele lui se leagă absolut toată evoluția mea. Nu mi-e rușine să spun că de la el am învățat totul. Inclusiv cum să umblu în picioare pe un teren de handbal”, mărturisește Cristina Mihai.
”Îl simt aproape pentru că e printre puținii antrenori care au avut grijă permanentă de «copiii lor» – așa numesc antrenorii sportivii, chiar dacă au 50 de ani. (…) Îmi place să-l ascult pentru că are ce să spun, pentru că a făcut multe și a sacrificat multe, dar mai ales pentru că a ajutat mulți copii care și-au găsit în sport un rost, o vocație”, spune Eugen Bota. ”De la profesorul meu, cel care m-a așezat pentru prima oară în poarta unui teren de handbal, am învățat că un bun sportiv nu este un robot cu muschi de oțel și inteligență cartelată, ci un om ca toți ceilalți, cu abilități și defecte, dar cu nespusă dragoste față de ceea ce face”, declară Ildiko Kerekes Barbu.
”Un adevărat personaj de roman”
Cartea ”Ioan Băban – 50 de ani dedicați sportului și catedrei” este semnată de Grigore Ciascai și Mircea Paușeniuc. În 2010, Grigore Ciascai scria ”Ioan Băban. Dirijorul dintre semicercuri”. La distanță de peste un deceniu, autorul admite că titlul de atunci a fost unul inspirat. Și valabil până în ziua de azi.
”Nu are astâmpăr, mereu crede că fără el nu se poate desfășura așa cum trebuie o activitate, vrea să intervină, să rezolve situații dificile, să dea o mână de ajutor, un sfat, o vorbă bună. Nu i se poate reproșa acest comportament deoarece așa a făcut în lunga lui carieră de dirijor între semicercuri, descoperitor și șlefuitor de talente. A fost și a rămas un învingător, realizările sale de excepție sunt o dovadă de netăgăduit”, scrie Ciascai despre Băban. Cel pe care îl consideră ”un adevărat personaj de roman”. ”Am strâns între coperțile acestei cărți fapte și întâmplări dintr-o viață demnă de cartea recordurilor. Au fost ore întregi de convorbiri. Sigur că această carte nu e completă. Sigur că mai sunt multe de spus. Dar cred că Ioan Băban merita o astfel de carte!”, declară Mircea Paușeniuc.
”Multă muncă, dedicație, pasiune, dragoste și o foarte bună cunoaștere a jocului de handbal”
Așadar aceasta nu este prima carte scrisă despre Ioan Băban. Și, cunsocându-l, îndrăznesc să spun că nu va fi nici cea din urmă. Dar să nu uităm că el însuși este autor de cărți. ”Pallamano, exercizi e fondamentali” apărea în 2014 în Italia. În 2019 i se publica lucrarea ”Handbal, exercții pentru învățarea și perfecționarea jocului”.
În loc de epilog, câteva cuvinte scrise în cartea aniversară de antrenorul Lino Cervar, multiplu medaliat la Campionate Europene și Mondiale, precum și la Jocuri Olimpice: ”«Pallamano, exercizi e fondamentali» (Handbal, exerciții și mișcăr de bază), lucrarea prietenului meu, antrenorul român Ioan Băban, poate fi considerată un adevărat abecedar pentru jocul de handbal, o carte de căpătâi pentru tinerii antrenori care lucrează cu copiii, un îndreptar util și fundamental pentru toți tinerii care vor să ajungă handbaliști. A scrie o asemenea carte înseamnă multă muncă, dedicație, pasiune, dragoste și o foarte bună cunoaștere a jocului de handbal. Iar Ioan Băban îndeplinește toate aceste cerințe”.
Ramona-Ioana Pop
Foto Ioan Băban deschidere (c) CNOPJ Baia Mare. Restul imaginilor fac parte din cartea ”Ioan Băban – 50 de ani dedicați sportului și catedrei”
