La 5 ani se apucă de skateboard. După o lună deja concurează. La 6 ani se apucă de snowboard. Peste doi ani face parte din lotul Germaniei. La 8 ani intră în Cartea Recordurilor. Așa începe cariera unui băimărean care azi, la 13 ani și un pic, visează să devină campion olimpic. Pentru că deja titluri mondiale, europene și naționale are în palmares…
La 5 ani urcă prima dată pe skateboard
Patric Iluț s-a născut în 1 noiembrie 2008 în Cluj-Napoca. Până în 2011 locuiește în Baia Mare, an în care se mută împreună cu familia în Nürnberg (Germania). În 2013 descoperă skateboardul. ”Era ziua mea de naștere, împlineam 5 ani. Un prieten al tatălui meu mi-a adus cadou un skateboard vechi, foarte fain. Mi-a plăcut, am încercat să mă dau cu el, așa a început totul… Singur am încercat, singur am învățat să mă dau, singur am descoperit trickurile”, spune Patric.
”Atunci m-am îndrăgostit definitiv de skateboard”
După o lună participă la primul lui concurs. ”Nu am făcut mare lucru, dar am primit premiul pentru cel mai tânăr concurent. A contat foarte mult. Eu doream să mă plimb cu skate-ul, să mă distrez un pic. După acest premiu lucrurile s-au schimbat. M-am simțit mândru de mine, ca un erou… Atunci m-am îndrăgostit definitiv de skateboard și am știut că vreau să fac asta la nivel profesionist!”, mărturisește Patric. De la ”giumbușlucurile” de pe skateboard i se trage și porecla: ”Când eram în Germania și mă dădeam cu skate-ul, ceilalți mă admirau pentru cât și cum zbor. Și așa m-am ales cu porecla «The Flying Boy»”.
La 6 ani se urcă prima oară pe snowboard
La 6 ani se urcă prima oară pe snowboard. Patric deapănă pentru eZiarultău povestea: ”Eram la un resort de schi din Austria. Părinții mei se dădeau cu snowboardul, eu cu schiurile. Mă uitam și mi se părea foarte fain ce făceau ei. Așa că am insistat că vreau și eu snowboard. Nu au avut încotro și mi-au închiriat și mie unul a doua zi. Acum, dacă stau să mă gândesc, era unul destul de nașpa. Dar m-am bucurat enorm de el. Am început să mă dau. Din prima am încercat deja și să sar. Sentimentul a fost extraordinar”.
”Nu am luat niciun premiu, dar m-am simțit tare bine”
Și dacă la skateboard i-a trebuit o lună să meargă la primul concurs, de data aceasta a durat ceva mai mult. ”Cred că au trecut vreo șase luni până am mers la primul concurs. Nu era unul important, era mai mult de distracție. Se întâmpla în Germania. Țin minte că am făcut și ceva săritură mică… Nu am luat niciun premiu, dar m-am simțit tare bine. Așa că am început să particip la concursuri, cu timpul am început să le și câștig și așa m-am lansat și în snowboard la nivel profesionist. Primul meu premiu la snowboard a fost când eram deja în echipa Germaniei. Cred că era 2016. Am concurat la Campionatul Bavariei și am luat locul 2”, spune ”The Flying Boy”.
La 8 ani, în Cartea Recordurilor
În 2017, Patric ajunge în finala Campionatului Mondial de skateboarding și obține o mențiune în Cartea Recordurilor drept ”cel mai tânăr participant din toate timpurile într-o finală de campionat mondial”. Avea 8 ani! Patric își amintește: ”Mă dusesem la Campionatul Mondial ca să mă dau și eu un pic. Să văd cum se dau skaterii cei mai talentați ca să îmi fac o idee ce trebuie să fac ca să ajung cel mai bun din lume. Nu aveam alte planuri. M-am dat cum am știut eu mai bine, m-am bucurat de experiență și am ajuns în finală. Eu nu am realizat ce se întâmplă. Nu știam prea bine nici ce e aia finală. D-apoi să stabilesc un record! Știam de Cartea Recordurilor și de cât de importantă e ea. Dar nu mă așteptat să stabilesc eu vreun record… Așa mândru am fost de mine!”
Wakeboard, încă o pasiune
Ei și dacă credeți cumva că Patric s-a oprit la skateboard și snowboard, vă înșelați. La 8 ani descoperă, întâmplător, o nouă pasiune: wakeboard. Patric explică: ”Era cald și ne-am dus la un lac aproape de casă. Să facem baie. Și ajuns acolo am văzut o instalație și un cablu, iar un tip pe o placă făcea tot felul de sărituri pe apă. Părinții mei au zis: «Hai să încercăm și noi!» Inițial nu am dorit. Mi-a fost frică. Dar i-am văzut pe ai mei ce bine se distrează și atunci am prins curaj. De atunci fac și wakeboarding, dar doar așa, pentru mine”.
”Pe zăpadă mă simt mai confortabil”
Beton, zăpadă sau apă, Patric se ”joacă” cu dezinvoltură pe oricare: ”Fiecare suprafață vine cu alte senzații. Cu alte provocări. Nu pot să îți explic. Dar fiecare e altceva. Cel mai sigur mă simt pe mine pe zăpadă. Dacă pici pe beton te poți lovi foarte tare. Dar la viteza cu care mergi pe apă, doare chiar mai tare ca betonul. Și betonul, și apa dor mai rău decât zăpada. Ceea ce nu înseamnă că mi-e frică și că nu fac ce trebuie să fac. Doar că pe zăpadă mă simt mai confortabil”.
Un inventar al accidentărilor
Și fiindcă a pomenit de căzături, Patric contabilizează cu un drum pe scurt și accidentările: ”Cea mai recentă și mai gravă a fost cea de la Lisabona, la finala de Campionat Mondial la skateboard. Mi-am fracturat mâna în două locuri. Nu a durut rău, dar m-am speriat când am văzut-o ca pe o banană. Dar am avut noroc: mi-au pus-o la loc și am scăpat de operație. Am fost însă foarte trist că accidentarea s-a produs în prima zi de antrenamente și muncisem tare mult să ajung acolo… Dar prima mea accidentare a fost la snowboard. Parcursesem tot snowparkul, îmi ieșiseră perfect toate trickurile. Eram bucuros, dar obosit. Și ducându-mă spre coada de la telescaun am alunecat, am picat și mi-am rupt clavicula. Dar cred că cea mai nașpa experiență, mai ales pentru părinții mei, a fost când aveam vreo 6 ani. Eram cu skate-ul și a picat peste mine un tip de foarte multe kile. Două zile a trebuit să stau în spital!”
Din trofee a mai dus și pe la bunici…
Și dacă tot a inventariat accidentări, îl invit să contabilizeze și premiile: ”Nu știu câte sunt că nu le-am numărat. Cred că deja am mai mult de 30 de premii. Toate cupele, medaliile și cupele sunt expuse în camera mea. Dar asta pot să îți spun că deja nici nu prea mai e loc de ele și trebuie să le înghesui. Pe unele le-am dus deja pe la bunici”. Nu doar trofeele ”locuiesc” în camera lui Patric, ci și deckurile vechi: ”Pentru ele am făcut un loc special în camera mea. Fiecare are o istorie. Fiecare înseamnă ceva pentru mine. Știu cu fiecare la ce concurs am fost și ce am făcut. Din păcate îmi lipsește din colecție exact cel cu care am câștigat primul meu concurs de skate. Cred că s-a rătăcit când ne-am mutat din Germania înapoi în România. Și îmi pare tare rău pentru că era cel mai important!”
”Eu nu concurez pentru premii”
Revenim la premii. ”Cred că cel mai drag îmi este locul 2 câștigat în 2019 în Franța la etapă de Campionat Mondial de skateboarding. Nu este cel mai prețios premiu, dar este cel mai important pentru mine: a însemnat foarte mult să ajung pe locul 2 în lume. Cel mai valoros în schimb cred că este locul 1 din Ungaria, tot la etapă de Campionat Mondial și tot la skateboarding, câștigat în 2021. Dar eu nu concurez pentru premii, deși îmi plac și ele. Eu concurez din pasiune pentru sport. Iubesc skateboardingul, iubesc snowboardingul”, explică ”The Flying Boy”.
”M-am dat un pic așa, cu mâna în gips”
O iubire destul de mare cât zilele fără sport să pară o povară: ”Mi se pare ceva groaznic și numai să mă gândesc să las să treacă un timp fără să fac sport. Din păcate știu exact cum se simte asta pentru că după ce mi-am rupt mâna a trebuit să fac pauză trei luni. După vreo trei săptămâni pur și simplu nu am mai rezistat și m-am urcat pe skateboard. Nu aveam voie, dar nu am mai rezistat. Și m-am dat un pic așa, cu mâna în gips”.
Rețeta de succes
Pasiunea e un ingredient în rețeta lui Patric de succes. Dar e nevoie și de altele, după cum spune el: ”Trebuie să ai talent. Nu sunt sporturi ușoare deloc. Trebuie să ai și curaj mare. Dar mai ales trebuie să ai tehnică. Am prieteni care au curaj. Poate și prea mult. Dar le lipsește tehnica. Și așa se întâmplă accidentările”. O parte din talent este posibil să fi fost și moștenit, în cazul lui Patric: ”Părinții mei au făcut sport de performanță. Mama a făcut handbal, tata scrimă, bunicii atletism. Dar niciunul din sporturile astea nu are vreo legătură cu skateboardul sau snowboardul. Dar ceva-ceva probabil că s-a transmis…”
”Pregătirea poate fi și de 8 ore pe zi”
Programul lui Patric este încărcat. ”Dimineața începe cu un antrenament ușor, stretching sau o alergare. După care merg la școală. După ce ajung acasă mă apuc de teme. Apoi mă duc la pârtie dacă e iarnă. Dacă nu, în skatepark. Apoi îmi termin temele și mă duc la sală, la antrenamentul de seară. Cam 4-5 ore dedic sportului într-o zi normală. Înainte de o competiție importantă se schimbă lucrurile. Pregătirea poate fi și de 8 ore pe zi”, schițează ”The Flying Boy” agenda unei zile.
”Încerc să citesc în fiecare seară câte puțin”
Mă asigură, însă, că mai are vreme și de copilării: ”Mă mai joc pe console, mă mai întâlnesc cu prietenii. Dar nu se întâmplă prea des pentru că nu am foarte mult timp. Ascult muzică, îmi place foarte mult rap-ul mai old school, de exemplu 2Pac. Mă uit la filme, citesc. Încerc să citesc în fiecare seară câte puțin. Rău nu îmi face…” Îl întreb de școală, răspunsul vine prompt: ”Cu școala mă descurc destul de bine. De fiecare dată am reușit să am medie peste 9.50. Iau și bursă. Acum am avut multe concursuri și am fost mult plecat și am terminat semestrul numai 9.40. Dar e ok”.
”Vreau ca oamenii să fie mândri de mine!”
Zilele acestea participă la Campionatul României de snowboard. ”Urmează etapa de Campionat Mondial care se va derula la Șuior. Presimt că voi avea niște emoții în plus pentru că nu mă reprezint doar pe mine, îmi reprezint și orașul, și țara. Și vreau ca oamenii să fie mândri de mine!”, mărturisește Patric. Din 2016 până în 2018, Patric a făcut parte din lotul Germaniei la snowboard, iar din 2018 este la lotul României de snowboardcross.
Din toamnă, la o școală de snowboard din Innsbruck
În Baia Mare, unde Patric și familia lui au revenit în 2018, oportunitățile pentru pregătirea în skateboard și snowboard sunt, însă, limitate. ”Patric se antrenează cam 10% din cât ar trebui. Tocmai pentru a avea un viitor în aceste sporturi, din toamnă va merge la o școală specială de snowboard din Innsbruck”, spune Bogdan Iluț, tatăl sportivului.
”Asta vreau: să ajung campion olimpic”
Și dacă tot am privit spre viitor, îl întreb pe Patric ce visează în planul performanței sportive. Răspunsul nu se lasă nicio miime de secundă așteptat: ”Vreau și la skateboard, și la snowboard să ajung campion olimpic. Da. Asta vreau: să ajung campion olimpic. Și să devin campion mondial la Street Skateboarding. Am nevoie de timp și de antrenament. Dar până pe la 18 ani sper să îmi iasă!”
Patric este, la cei 13 ani ai lui, singurul român campion mondial la snowboarding și skateboarding. Face performanță jucându-se. Pentru că, la cât iubește sportul, antrenamentele, oricât de grele ar fi, tot nu sunt corvoadă. Iar concursurile vin fără emoția rezultatelor, doar cu bucuria de a participa și a arăta ce trucuri a mai învățat, cât din tehnică a mai perfecționat. Aveți ocazia să îl admirați în perioada 26-30 ianuarie când, la Șuior, are loc ”Maramureș Rookie Fest”. Etapă din Campionatul Mondial de snowboard și freeski. Competiție adusă în Maramureș de ACS Extrem Rivulus Baia Mare (președinte, Bogdan Iluț).
Patric Iluț – spicuiri din palmares
2017
– Mystic Sk8 Cup Praga – finala Campionatului Mondial de skateboarding: mențiune în Cartea Recordurilor ca ”cel mai tânăr participant din toate timpurile într-o finală de campionat mondial”;
– Campionatul European de snowboarding slopestyle, Steinplatte (Austria): locul 1 la categoria U12;
2018
– Austrian Bowl Masters de skateboarding: locul 3 la categoria U15;
– Bayerische Meisterschaft de skateboarding: locul 1 la categoria PRO – adulți;
– Campionatul Național al Germaniei de snowboarding slopestyle: locul 2 la categoria U14;
– Campionatul Național al Germaniei de snowboarding halfpipe: locul 3 la categoria U14;
2019
– Eurocup la snowboarding, Dolni Morava (Cehia): locul 2 la categoria U15;
– Campionatul Național al României de snowboarding slopestyle: locul 1 la categoria Under 15;
– Campionatul Național al României la snowboarding cross: locul 1 la categoria Under 15;
– We World Tour Romania de skateboarding: locul 1 și ”Best Rookie”;
– Campionatul Mondial de skateboarding, Les Deux Alpes (Franța): locul 2 la categoria Under 15;
2020
– FIS Snowboard Cross, Slovacia: locul 2
– FIS Snowboard Slalom, Slovacia: locul 2
– Freestyle Open Romania: locul 1 la slopestyle
– FIS SBX Slovak Cup de snowboard cross: locul 3
– FIS Slalom Slovak Cup: locul 2
– Campionatul Național al Slovaciei de slopestyle: locul 1
– Campionatul Național al Slovaciei de big air: locul 1
2021
– Campionat Mondial FIS de slopestyle, Croația: locul 1
– Campionat Mondial FIS de big air, Croația: locul 1
– Campionat Mondial FIS de slopestyle, Polonia: locul 3
– Campionatul Național al României de slopestyle: locul 1
– Campionatul Național al României de snowboard cross: locul 1
– ”Atletul Anului” la Gala Muntelui ”Best Next Generation from Romania”
– Campionatul Mondial de skateboarding, Slovenia: locul 2
– Campionatul Mondial de skateboarding, Ungaria: locul 1
– Campionatul Mondial de skateboarding, Italia: locul 4
– Campionatul Mondial de skateboarding – finala, Austria: locul 2
– Campionatul Mondial de slopestyle, Croația: locul 1
Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Patric Iluț
CITEȘTE ȘI:
Snowboard | Etapă de Campionat Mondial, găzduită de Maramureș