O hârtie și un creion însemnau paradisul pentru Postumia atunci când era copil. ”Zona mea de confort se rezumă la tehnicile grafice”, spune acum, când are la activ studii de licență și master în grafică. Dragostea pentru artă a rămas intactă, doar sursa principală de inspirație s-a schimbat: dacă atunci când era mică ideile ei creative aveau legătură cu personajele din desenele animate ”Sailor Moon”, azi Postumia consideră că ”subconștientul poate fi o sursă inepuizabilă de inspirație”.
”Îmi puneau creionul și hârtia în față și nu mai aveau treabă cu mine”
– Cum ai ajuns la artă? Sau arta te-a ajuns pe tine?
– Mi-a plăcut să desenez de când eram foarte mică. Îmi povesteau părinții că îmi puneau creionul și hârtia în față și nu mai aveau treabă cu mine. Era activitatea mea preferată și a rămas până în prezent. În familia mea doar tata era pasionat de artă. Picta în ulei pe pânză peisaje. Câteva tablouri sunt încă expuse pe pereții din casa părinților mei.
– Din lucrările tale nu e nimic expus?
– Sunt câteva lucrări de-ale mele expuse în casă. Unele sunt foarte vechi, de când eram copil, realizate la orele de educație plastică pentru diferite ocazii cum ar fi 8 Martie. Cel mai recent tablou de acasă este o pictură în guașe pe dimensiuni foarte mici (ceva mai mică decât A4), unde am reprezentat-o pe Mițu, pisica noastră.
De la mama feedback-ul pozitiv, de la tata criticile constructive
– Mai ții minte care era tema primelor tale desene?
– E dificil să-mi amintesc care a fost chiar primul meu desen. Probabil mama are păstrată o colecție cu desenele mele. Cel mai des reprezentam figuri umane, ispirate din desenele animate de la TV. Îmi plăcea să arăt micile mele reușite mamei, posibil pentru că de la ea întotdeauna primeam un feedback pozitiv.
– De la mama venea feedback-ul pozitiv. De la tata?
– Tata m-a ajutat mereu cu procurarea diferitelor materiale pentru orele de atelier de la liceu. Pentru orele de pictură îmi făcea acasă grundul cu care îmi preparam cartoanele mucava. Îmi povestea despre tehnicile în grafit și cărbune în care obișnuia să schițeze. Căutam criticile lui, întotdeauna erau constructive. Știam că dacă îi arătam ceva, îmi va spune unde să mai insist, ce să mai corectez.
”Cred că e necesar să faci o selecție între critici”
– Care a fost cea mai importantă lecție despre artă/creație învățată în școală?
– Probabil că va suna puțin ciudat, dar îmi amintesc vorbele unui profesor de desen din liceu, care sunau în felul următor: ”Trebuie să știi cât și când să furi (tehnica) de la alți artiști”.
– Dar cea mai importantă lecție despre artă/creație învățată în viața de zi cu zi?
– Cred că cea mai importantă lecție este că arta este subiectivă: ce-mi place mie poate să nu-i placă altuia. Consider că e imperativ să ținem cont de asta. Trebuie să căutăm valoarea chiar și în lucrările mai puțin apreciate.
– Apropo de această subiectivitate a artei. Ai învățat să gestionezi criticile? Te încântă laudele?
– Feedback-ul este întotdeauna binevenit. Dar cred că e necesar să faci o selecție între critici: de la cine vin, dacă te ajută sau nu. Laudele sunt un semn că ți-e apreciată munca. Pentru mine contează aspectul acesta. Mă bucur când, la un vernisaj, sunt abordată de public și se conturează discuții pe baza exponatelor. Când lumea e interesată de tehnica aleasă, mesajul transmis de lucrări, e un semn că expoziția a avut succes.
Primele expoziții și alaiul de emoții aferente
– Când a venit prima expoziție? Cu ce alai de emoții?
– Prima mea expoziție a avut loc la final de liceu, unde lucrările de atestat au fost adunate și expuse la Gold Plaza, actualul Vivo! din Baia Mare. Abia atunci am realizat ce înseamnă cu adevărat să îți vezi lucrările, pe care ai muncit câteva luni, puse în rame și în văzul lumii. Am avut emoții, evident. Munca mea avea să fie criticată de oricine trecea pe lângă spațiul expozițional. Dar s-a finalizat cu succes și au urmat alte expoziții atât de grup, cât și personale.
– Prima expoziție personală s-a lăsat mult așteptată?
– Prima mea expoziție personală a avut loc în 2014, la Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca. Am expus în cadrul evenimentului Expo Maraton, la a patra ediție a competiției de proiecte expoziționale individuale. Proiectul meu s-a numit ”Scolex Fobos”, o temă despre fobii: 10 lucrări reprezentând animale nevertebrate. Tehnica în care am lucrat a fost mezzotinta pe plăcuțe de fier, o tehnică a gravurii pe metal. Cu câteva zile înainte de expoziție am decis să pun în rame matrițele (plăcuțele de fier), o decizie puțin neconvențională, iar lucrările pe hârtie au fost expuse sub forma unui album care putea fi răsfoit de public.
– Dar dacă tot suntem la premiere, de primii tăi bani din artă îți aduci aminte?
– Am făcut lucrări la comandă încă din liceu. Cred că e o metodă bună de-a te face văzut, artist fiind. Însă am descoperit destul de devreme că nu mi se potrivește: atunci când iei o comandă, joci după cum îți cântă clientul… Cu banii câștigați în anii de liceu îmi suplimentam stocul de creioane, radiere și altele de genul. Lucrări personale vândute au fost mai puține. Cred că unii artiști au prostul obicei de a se atașa de ceea ce crează, eu numărându-mă printre ei…
”Zona mea de confort se rezumă la tehnicile grafice”
– Ce teme artistice te-au preocupat și în ce tehnici de manifestare artistică te simți mai acasă?
– Întotdeauna m-au atras compozițiile figurative, cu un mare accent pe figura umană, fie că era vorba de portret, fragment sau detaliu dintr-un portret sau chiar figură întreagă. Zona mea de confort se rezumă la tehnicile grafice: grafit pe hârtie, pixuri pe hârtie și gravură (de la linogravură până la mezzotintă și maniera neagră pe piatră). Lucrez și în culoare, pictură în ulei, acuarele și guașe, însă rămân fidelă graficii tradiționale.
– De ce e zona ta de confort tocmai în tehnicile grafice?
– Nu m-am întrebat asta niciodată! Probabil că răspunsul stă în elementele de limbaj plastic. Prefer să folosesc punctul și linia mai mult decât pata de culoare. Îmi pare că tehnicile grafice oferă mai multe posibilități de exprimare plastică. Se pot folosi diferite suporturi: hârtie, hârtie colorată, lemn, matrițe (metal, linoleum, lemn, piatră). Până și instrumentele sunt mult mai variate: penițe, markere, pixuri, creioane grafice sau colorate, dăltițe, cerneluri. Pentru mine contează chiar și senzația pe care instrumentul o lasă pe suportul de lucru.
”Subconștientul poate fi o sursă inepuizabilă de inspirație”
– Există un loc unde visezi să expui? Sau în care visezi să creezi?
– Cred că majoritatea artiștilor își doresc să ajungă în marile galerii de artă sau muzee. Dar atâta timp cât lucrările sunt vizibile publicului și sunt apreciate, orice spațiul expozițional e binevenit. Dacă este să visez, cred că mi-ar plăcea să am un atelier într-un parc, undeva aproape de casă. Daaa. Acolo ar fi un loc minunat pentru un atelier. Nu-mi imaginez un atelier uriaș. Mi-ar plăcea, în schimb, să aibă geamuri mari, pentru cât mai multă lumină naturală. Să fie dotat cu un șevalet, mese de lucru, presă pentru gravură, rafturi pentru lucrări și o mică bibliotecă cu albume de artă și alte romane grafice.
– În ce îți găsești inspirația?
– Orice poate fi o sursă de inspirație: un vers dintr-o melodie, o senzație, un discurs, natura. Până recent mă foloseam de imaginile și procesele psihice din timpul somnului, pe scurt, de vise. Subconștientul poate fi o sursă inepuizabilă de inspirație! Atunci când am o idee încep prin a o schița pe hârtie. Câteodată o scriu într-un caiet. Următorul pas este căutarea pozelor de referință. Îmi iau aparatul foto și merg la o sesiune de poze. Aleg câteva fotografii și le recompun într-un program pe calculator. În final, compoziția e transpusă pe suportul de lucru. De cele mai multe ori, titlul vine pe urmă.
”Voiam doar să fac ceea ce-mi place cel mai mult: să desenez”
– Ce așteptări aveai despre viața de artist atunci când ai optat pentru acest domeniu?
– Când am optat pentru acest domeniu nu mă gândeam la viitor, voiam doar să fac ceea ce-mi place cel mai mult: să desenez. Nu am crezut niciodată că după finalizarea studiilor mă voi întoarce în orașul în care am crescut. Studentă fiind, îmi imaginam că voi rămâne ori în Cluj, ori într-o altă țară. Dar uite că am revenit în Baia Mare. Nu am regretat niciodată alegerile făcute. Și dacă ar fi să aleg din nou, tot pe aceeași cale aș merge. M-am întrebat de multe ori ce mi s-ar fi potrivit dacă nu aș fi ales arta. Adevărul e că nu îmi pot imagina pe ce alt drum aș fi putut să o iau!
Profesoară la Școala Populară de Artă
– Ai revenit în Baia Mare și ești – din 2019 – profesor la Școala Populară de Artă.
– Imediat după ce s-a încheiat contractul de internship de la Galeria MBWA din Leszno, Polonia, m-am întors în țară. A urmat o perioadă de căutare de locuri de muncă. Atunci am văzut anunțul cu un post de profesor scos la concurs. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a preda la o școală unde toți elevii sunt direct interesați de ceea ce se predă.
– Ce curiozități ai descoperit că au elevii tăi?
– Grupele de elevi sunt mixte: atât adulții, cât și copiii trec prin aceeași materie. Însă fiecare elev are preocupările lui: unii sunt pasionați de peisaje, alții de flori; unii vor să lucreze doar într-o anumită tehnică. Eu încerc să-i coordonez în direcția în care vor ei să meargă. Am observat că sunt curioși: le place să experimenteze noi tehnici. Probabil că figura umană, portretul, este lecția care merge puțin mai dificil. Dar e vorba doar de exercițiu, în timp nu li se va mai părea complicat de înțeles.
– Cum a trecut 2020, fiind un an în care prea mult nu te-ai putut întâlni cu elevii tăi?
– 2020 a fost dificil. Lecțiile s-au desfășurat online. În prima parte a ședinței de lucru vorbeam despre temă, iar mai apoi camera web se poziționa direct pe planșeta de lucru, oferind demonstrații aplicate pe tema enunțată. Pe scurt, lucram o dată cu elevii. Corectura, unde era cazul, o realizam digital cu ajutorul tabletei grafice. Trecerea în mediul virtual a fost o alternativă bună, însă pentru anumite lecții nu este deloc potrivită. Lipsește atmosfera din atelier, cu discuțiile dintre elevi și profesor, explicațiile și corectura făcute pe loc. Tot virtuale au fost și expozițiile. Sunt și acum deschise publicului, atât celui din țară, cât și celui de peste hotare.
– La ce lucrezi în prezent?
– Momentan sunt într-o perioadă de documentare, îmi strâng idei, imagini de referință și citesc. La Școala Populară de Artă, însă, urmează să se desfășoare cea de-a doua ediție a evenimentului ”Printmania”. La proiectul acesta lucrez în prezent. E vorba de o expoziție care va cuprinde lucrările elevilor mei în urma cursului de linogravură. Acesta se întinde pe 3-4 ședințe de lucru, unde elevii trec prin procesul de gravare a plăcuțelor de linoleum, realizând astfel matrițele folosite la tipărire. Elevii lucrează cu drag și spor la acest curs, sunt convinsă că vor ieși niște lucrări minunate.
Spicuiri din CV
Data şi locul naşterii: 4 martie 1993, Baia Mare;
Studii: Master și Licență – Secția Grafică, Universitatea de Artă si Design Cluj-Napoca;
Burse: Erasmus+ Internship – asistent la Galeria MBWA din Leszno (Polonia); Erasmus+ mobilitate de studiu – Academy of Fine Arts din Wroclaw (Polonia); Erasmus+ mobilitate de studiu – École européenne supérieure de l’image din Angouleme (Franța);
Expoziții: personale și de grup în România (Baia Mare, Timișoara,Cluj-Napoca) și străinătate (Vicenza – Italia; Wrocław, Bełchatów – Polonia).
Afilieri: membru stagiar în Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Ramona-Ioana POP
Foto din arhiva personală Postumia Rus
Expoziția de final de an 2020 a cursanților Postumiei de la Școala Populară de Artă poate fi vizitată aici. Expoziția semestrială, an școlar 2020-2021, este disponibilă aici.
