De astăzi până în 6 decembrie, carturesti.ro şi editurile partenere construiesc un oraş cu poveşti despre emoţii, prietenie, visuri: MiniStory – târg de carte online pentru copii, dedicat celor cu vârsta până la 14 ani.

Pe perioada evenimentului toată oferta de carte pentru copii în limbile română şi engleză va avea reducere de până la 30% pe carturesti.ro.

”În drum spre Moş Nicolae, cei mici au ocazia să se ia la întrecere în imaginar cu autori contemporani români şi străini şi să lege prietenii de-o viaţă cu ”locuitori” ai paginilor cărţilor. Lumi noi li se vor dezvălui copiilor în această călătorie în care singurele bagaje permise sunt întrebările. O sumedenie de curiozităţi vor găsi răspunsuri. Ei vor afla cum funcţionează mai precis praful de zâne sau fabricile de lipici ori, de ce nu, ce-i cu libelulele de foc, cu ce se mai ocupă zilele astea detectivii curioşi, care mai sunt aventurile în lumea cuvintelor sucite sau ce anume e de făcut dacă devii invizibil. Şi pentru ca cele mai năstruşnice şi jucăuşe întrebări să ajungă la autori, ne-am gândit ca mesagerii acestora să fie copiii. Astfel, fiecare întâlnire va fi moderată de un copil” – se arată într-un comunicat al librăriilor Cărturești.

Printre autorii români confirmaţi până acum se numără: Carmen Tiderle, Cristina I, Iulian Comănescu, Adrian Cioroianu, Liana Alexandru, Adina Rosetti, Ioana Chicet Macoveiciuc, Alec Blenche, Diana Popescu, K.J. Mecklenfeld, Claudia Groza, Ana Dragomir, Paul Gabriel Sandu, Claudia Badiu, Andreea Chiru Maga, Alina Vârlănuţă, Cristina Centea, Lucian Dan Teodorovici. Lista autorilor străini îi include pe Sally J. Pla, Ali Standish, Ross Welford, Avril McDonald, Adam Stower.

Discuţiile dintre copii şi invitaţi vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale librăriilor Cărtureşti şi ale editurilor implicate.

Programul pe zile arată astfel:

  • Miercuri, 25 noiembrie, ora 17:00 – Claudia Groza şi Delia Ruxandra Vlad despre „Noile aventuri ale detectivului curios”
  • Joi, 26 noiembrie, ora 18:00 – Cristina I şi Emi Balint, Atelier Dar Motan – spunem poveşti pisiceşti şi desenăm case pentru pisici
  • Vineri, 27 noiembrie, ora 11:30 – Paul Gabriel Sandu şi Iosif Mirea urmăresc „Libelula de Foc”; ora 18:00 – dialog despre „Socrate în blugi” cu Laurenţiu Staicu, Ana Barton şi Amilin Mocanu
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 12:00 – Ana Dragomir şi Vera Gamarţ presară „Praf de zâne” peste zi de toamnă târzie; ora 16:00 – Claudia Badiu adună „Litere pictate şi poveşti fermecate” cu Filip Anton; ora 17:30 – Alec Blenche, Maya, Maria şi Emma despre „Erus şi misterul de pe Insula Zburicornilor”
  • Duminică, 29 noiembrie, ora 19:00 – Carmen Tiderle şi Mihnea Gâdici deschid „Fabrica de lipici şi alte poezii pentru copii mari şi mici”
  • Luni, 30 noiembrie, ora 17:00 – Iulian Comănescu, într-o „Călătorie pe Volta”, planeta becurilor, alături de Mihnea Gâdici; ora 19:30 – Diana Popescu şi Alexandru Cotoi descoperă „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”
  • Marţi, 1 decembrie, ora 18:00 – Ioana Chicet Macoveiciuc, Maria Samoilă şi Eva Buzatu răsfoiesc „Caietul, roman mic pentru fetiţele care cresc mari”
  • Miercuri, 2 decembrie, ora 19:00 – Liana Alexandru şi Mihnea Gâdici despre „Cea mai frumoasă noapte”; ora 20:00, Adrian Cioroianu şi Andrei Radu în dialog cu Tudor Şerban despre Ferdinand I
  • Joi, 3 decembrie, ora 10:00 – despre curaj cu Avril McDonald, Colecţia Feel Brave; ora 13:00, „Te-am găsit, în sfârşit” cu autoarea Alina Vârlănuţă şi ilustratoarea Diana Grigore; ora 17:00 – explorăm „Ştiinţa lucrurilor fragile” cu Tae Keller; ora 19:00 – Adam Stower şi Mihnea Gâdici ne invită să-l descoperim pe „Regele Ugu”
  • Vineri, 4 decembrie, ora 16:00 – întâlnire cu „Alex Blue, băiatul extraterestru” şi Cristina Centea; ora 18:00 – Sally J Pla şi Andrei Roşca povestesc despre „Stanley va fi bine, probabil”; ora 19:30 – K.J. Mecklenfeld şi Mihnea Gâdici aduc veşti din „Cartea miracolelor”
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ora 10:00 – Alex Donovici în dialog cu Iulia Predu despre „Ale şi sufletul cărţilor”; ora 12:00 – Andreea Chiru Maga şi Eric Popescu în dialog despre „Bruno. Emoţiile ne unesc”; ora 15:00 – stăm de vorbă cu Lucian Dan Teodorovici despre „Silvestru şi marele dictator”; ora 17:00 – Ali Standish şi Amilin Mocanu pornesc într-o aventură alături de „Ethan, cel care am fost”
  • Duminică, 6 decembrie, ora 12:00 – Ross Welford şi Ilinca Gamarţ ne spun „Ce să nu faci dacă devii invizibil”; ora 16:00 – Adina Rosetti în dialog cu Eva Curea despre „Cronicile domnişoarei Poimâine”.

Mai multe informaţii despre program găsiţi pe blogul Cărtureşti şi paginile de Facebook Cărtureşti şi Cărtureşti Online.

MiniStory este organizat de librăriile Cărtureşti în parteneriat cu editurile: Humanitas Junior, Panda, Pandora M, Trei, Nemi, Curtea Veche, Nomina, Univers, Arthur, Vellant, Corint Junior, Polirom Junior.

Sursa: Facebook / Cărturești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.