Poarta pe cinci stâlpi – un arc de triumf în variantă maramureșeană

Porți maramureșene am admirat cu toții, în realitate sau în fotografii. Dar ați numărat vreodată stâlpii pe care sunt construite? Dr. Ilie Gherheș – șef de secție Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș – vine cu detalii despre poarta maramureșeană pe cinci stâlpi.

În anul 1936, un om educat, l-am numit aici pe pictorul Traian Bilțiu-Dăncuș (1899-1975) realizează, pentru prima dată, o poartă maramureșeană pe cinci stâlpi, prin așezarea în fața celor trei stâlpi tradiționali a încă doi, la o anumită distanță, și creând parcă o incintă, un nou spațiu de primire, poate chiar un purgatoriu, dacă rămânem în logica paradigmei sacralității creștine catolice.

Poarta capătă în această nouă prezentare un aspect cu adevărat monumental, devenind o construcție mai complexă, mai impunătoare, un adevărat arc de triumf în variantă maramureșeană. Această operă de artă, îndrăznesc să o numesc capodoperă, „mama” tuturor porților pe cinci stâlpi din Maramureș și din țară, a fost amplasată la intrarea într-o gospodărie aproape simbolică, încropită în satul Mara, concepută a fi destinată sculptorilor și altor artiști, care ar fi dorit să desfășoare stagii de creație artistică în Maramureș. Casa tipic maramureșeană a ars din temelii, iar poarta a fost salvată, mai ales datorită distanței la care era amplasată.

Analizând această construcție, cultă și tradițională în același timp, se observă că ea cumulează un număr apreciabil de simboluri, strânse și sintetizate de pe toate porțile existente la acel moment, reconfigurate apoi într-o viziune nouă.

Textul integral este disponibil aici.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.