A făcut ocolul Pământului nu în 80 de zile, ca în romanul lui Jules Verne, ci în eventual 80 de clickuri spusa noului antrenor al Barcelonei, Quique Setien, la prezentarea sa oficială: ”Ieri mă plimbam pe lângă vaci în orașul meu natal, iar astăzi antrenez Barcelona”. O spusă seducătoare în felul ei frust, fără arabescuri lexicale, ca un simplu sunet de talangă pe o pajiște pe care până și liniștea își mai permite, din când în când, să tragă câte un pui de somn. ”Nici în cele mai frumoase vise nu mi-aș fi putut închipui să mă aflu aici”, a mai zis Setien.
Una peste alta, curiosul caz al lui Quique Setien poate fi luat și drept un soi de pildă pentru mulți dintre noi, și anume că nu e neapărat nevoie să îți visezi visul cel frumos. Trebuie însă să crezi în tine, în ceea ce poți să realizezi. Și atunci s-ar putea să te trezești, într-o zi frumoasă, cu un vis frumos nevisat, dar împlinit. (T.V.S.)
Sursa foto: marca.com