Unii zic că au pierdut sentimentul Crăciunului odată ce au aflat că Moș Crăciun nu e… cine credeau ei că e. Alții n-au mai simțit „magia” cam de când s-au mutat de la țară la oraș. Pentru unii, Crăciunul nu mai e Crăciun de când au căpătat (ingratul) statut de adulți. Iar pentru alții, de când nu mai e omăt și nu mai bat covoarele pe zăpadă.
Pentru mine, cea mai puternică amintire legată de Crăciun – cea care detronează ca intensitate și grămezile de banane și portocale din copilărie, tânjite și greu tangibile la vremea aceea, și colindătorii care făceau să vibreze farfuriile de pe masă – e momentul în care tati aducea în casă bradul. De fapt, ce zic? Nu era bradul, era BRADUL. Să îl procure era o aventură, probabil nici legal nu era, mergea undeva în pădure, departe de Baia Mare, și acolo se întâlnea cu cineva, care îi dădea BRADUL să ni-l aducă nouă. Și când îl aducea în casă, striga: „Avem brad!” cu o emoție cu care nici „Habemus Papam” nu se strigă!
Stăteam în picioare în jurul lui și ne minunăm. Îl miroseam, îi atingeam conurile și urlam „Este”! Și hotăram încă o dată, de acord cu toți verișorii, unchii, prietenii, cu tot Universul, că iar avem, în apartamentul nostru din Baia Mare, de pe Independenței, cel mai frumos BRAD! Pe lângă BRAD, eu una nu treceam niciodată cu indiferență, ca pe lângă vreo piesă de mobilier din casă: de câte ori ajungeam în apropierea lui, mă opream. Privitul lui era un ritual în sine. Îl priveam și îmi spuneam că e un moment pe care nu trebuie să îl uit. Și uite că nu îl uit!
Au trecut ani și… viața s-a schimbat, așa cum zic versurile și așa cum era firesc, de altfel. Intensitatea Crăciunului s-a diluat. Tati nu mai e, bradul nu mai e la fel de brad. Ce-i de făcut? Vorba unui prieten: „ne punem ștreangul de gât în fiecare Ajun” pentru că nu mai suntem copii, pentru că s-au mai dus din cei dragi, nu mai sunt zăpezile de altădată și casa nu ne arată ca în reclame?! Sau mai bine încercăm să ne reparăm standardele defectate cândva, nu mai știu exact când? Fiindcă despre standarde defecte e vorba, bag mâna-n focul ăla care arde liniștit în șemineu, pe fundal de colinde. Nu e realist și deloc sănătos să rămânem încremeniți într-un trecut idealizat, să nu putem da startul unor noi obiceiuri.
Uite care zic că va fi noul meu obicei pentru Crăciun douămiidouășitrei: o să pregătesc cel mai bun martini și o să ascult colinde americane, că-s mult mai joyful decât astea autohtone. Sarmalele rămân în peisaj, că-s bune și te-ncălzesc la inimă, o să râd de umorul negru al familiei, că așa suntem noi, nu umblăm cu dulcețuri și turtă dulce nici măcar de sărbători. O să-mi pun la gât colierul ăla mișto primit de ziua mea și o să-mi împodobesc brăduțul din ghiveci cu globuri viva magenta, că uite, e decembrie și încă n-am exploatat deloc culoarea anului. Când totul va fi gata, o să le spun tuturor, la telefon, pe facebook și pe unde se va mai nimeri: „Crăciun fericit!”
Text și foto: Rada Pavel
CITEȘTE ȘI:
Amintiri de Crăciun | Colindam aproape în tot satul Berbești, ne opream doar când oboseam | video
