Palatul Copiilor Baia Mare, reprezentat la Serbările zăpezii din stațiunea Muntele Băişorii

Serbările zăpezii, Muntele Băișorii

”Serbările zăpezii” au avut loc în staţiunea Muntele Băişorii (comuna Băișoara, Cluj). Evenimentul, ajuns la cea de-a XX-a ediție, a reunit echipaje compuse din patru elevi cu vârste între 10-14 ani din 10 județe ale țării. Palatul Copiilor Baia Mare (director, dr. Ion Iuga) a fost reprezentat de un echipaj format din elevii Matei Pârcălab, Mihnea Pârcălab, Ema Chirculescu și Ina Petcu. Coordonator, profesorul Nicolae Chirculescu. Băimărenii au obținut un loc II la sanie individual și un loc III la probele pe echipe. Copiii s-au întrecut la mai multe probe pe zăpadă. Unele clasice, precum slalom sau sanie. Altele inedite: ștafetă cu alergare, transportul de obiecte sau trasul la țintă.

Bucuriile zăpezii, Vatra Dornei

Deplasarea la Muntele Băişorii vine la puțin timp după ”Bucuriile zăpezii” de la Vatra Dornei. Concurs de schi alpin, ediția a XIV-a, la care au participat peste 60 de elevi de la palate și cluburi ale copiilor din șapte județe. Palatul Copiilor Baia Mare a fost reprezentat de șase elevi, coordonați de Nicolae Chirculescu.

Detalii, aici.

Sursă: Palatul Copiilor Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Slalom | Trei sportivi de la CSȘ Baia Sprie, la concurs în Slovenia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.