Sportivi de la CSȘ Baia Sprie au concurat, la finele săptămânii trecute, la două competiții în Jibou și Zalău. La ambele urcând pe podium.
Sâmbătă, 4 octombrie,a avut loc Cupa Pro Silva, contând ca a șaptea etapă a Campionatului Național de sprint urban. Întrecerea s-a derulat în decorul Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou. Cinci prezențe pe podium au bifat sportivii de la CSȘ Baia Sprie. Pe locul I a terminat competiția Bogdan Chincea la categoria M10. Pe locuri II s-au clasat Matei Pop (M10) și Miriam Oszvald (F10). Laur Tomos (M10) și Matei Oszvald (Open) au ocupat pozițiile III de clasament.

Duminică, 5 octombrie, în centrul municipiului Zalău, a avut loc Campionatul Național de ștafetă mixtă 2×2. Alessia Malanca și Răzvan Rognean au câștigat bronzul categoriei MF18.
Sportivii sunt pregătiți de profesoara Ileana Laza.
CITEȘTE ȘI:
Biatlon cros | Sportivi de la CSȘ Baia Sprie, pe podium la Campionatul Național




































