Ajunși la Curtea de Argeș sub un soare puternic, am intrat să vizităm palatul domnesc, care, din păcate, nu a rămas intact, cele mai bine păstrate elemente fiind biserica din incintă și una din porțile de acces. Atmosfera e, totuși, încărcată de istorie, iar noi, asemenea unor fantome ale timpului, ne-am plimbat, nederanjați de niciun alt turist, pe sub zidurile fostei reședințe a basarabilor, cei care au stabilit aici prima capitală a Țării Românești, în secolele XIII-XIV. Apoi am purces către ceea ce eu consider a fi cea mai frumoasă construcție ecleziastică din România…
Una din imaginile ce mi-a rămas bine întipărită în memorie de-a lungul vremii și pe care am văzut-o prima oară în cărțile de istorie și geografie din școala generală a fost poza în alb-negru a Bisericii Mănăstirii Argeș. Cu toate că fotografia nu era color și avea minusurile ei datorate imprimării pe hârtie, frumusețea lăcașului reușea totuși să răzbată către ochiul privitorului, lăsându-l uimit. Din acea clipă mi-am zis că e musai să ajung acolo, s-o văd pe viu (da, știu, pare visul unui tocilar), și au trebuit să treacă peste 20 de ani pentru ca dorința să devină realitate.
Nu știu cu ce să compar această nestemată. Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș este cu adevărat o operă de artă. Este, dacă vreți, un Taj Mahal românesc și, asemenea Castelului Bran, trebuie vizitată măcar o dată, privită în amănunt, admirată. Frumoase răsuciri în piatră, mozaicuri, arcade, simboluri de inspirație orientală și o siluetă ce amintește de bisericile mănăstirilor moldovenești – toate acestea îi oferă un aer cu totul aparte.
Un amănunt ce mi s-a părut foarte interesant are legătură cu rozetele ce se pot vedea în special la exterior, dar și în interiorul construcției. Ele aduc destul de mult cu yantrele din vechea tradiție religioasă indiană, acele imagini-simbol de o complexitate și armonie geometrică ieșite din comun, menite să inducă privitorului o anumită stare sau să-i faciliteze intrarea în meditație. O comparație la fel de îndreptățită și care se aplică mai multor elemente decorative din structura clădirii este cea cu decorațiunile murale de inspirație maură ale palatului Alhambra din orașul spaniol Granada. Se pare, așadar, că întreg ansamblul arhitectural al catedralei de la Curtea de Argeș transmite, încă de acum 500 de ani, un mesaj de toleranță religioasă și de unire a omului sub un singur Dumnezeu.
Tânărul domnitor Neagoe Basarab (avea 33 de ani când a inițiat construcția bisericii) a avut un vis frumos și o ambiție nestăvilită de a duce planul la bun sfârșit, ca și cum viața sa ar fi depins de asta. Asemenea regelui Bavariei, Ludwig al II-lea, care a golit visteria statului pentru a termina renumitul castel Neuschwanstein, la fel și Neagoe a utilizat toate resursele financiare pe care le avea la dispoziție. Iar asta se vede în fiecare detaliu al construcției. Și tot la fel ca regele german, domnul român nu a apucat să se bucure prea mult de creația lui, murind la patru ani după ridicarea monumentului (în 1521), când încă picturile interioare nu erau realizate.
În final, rămâne să-i mulțumim Anei, jertfa feminină fără de care, conform legendei, înfăptuirea acestei capodopere nu ar fi fost posibilă. (va urma)
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
