Orice excursie are parte de neprevăzut, aventură și tot felul de alte provocări. În vara anului 2015, eu, soră-mea și Peugeotul nostru 206 combi ne porneam într-un tur prin țară. Entuziasmați, bucuroși, optimiști.
Primul nostru țel era Sighișoara și festivalul ei medieval. Dar excursia noastră a fost cât pe ce să se termine chiar înainte de a începe. Undeva pe la Beclean, o mașină care ieșea de pe o străduță laterală nu s-a asigurat și era să intre în noi. Abia am evitat-o. ”Ok”, zic, ”am început bine…”. Hai să vedem ce ne mai așteaptă.
Cine nu ne-a așteptat, însă, a fost gazda din Sighișoara, unde făcusem rezervare pentru înnoptare. ”Am crezut că nu mai veniți și am dat la altcineva”, ne spune femeia. ”Cu toate astea, ne vedeți că suntem aici”, îi spun eu, mai potolit decât aș fi vrut. ”Poi și ce facem acum?”, mă întreabă nedumerită, ca și cum ea ar fi fost victima. ”Poi dumneavoastră să-mi spuneți! Ne-ați promis o cameră, prin urmare trebuie să ne dați o cameră”. ”Stați așa să întreb în vecini, poate mai au ceva liber”, și pleacă în grabă. Noi rămânem în urmă, perplecși. Așteptăm.
Trădătoarea nu se întoarce cu vești bune. ”Îmi pare rău, nu am găsit nimic…”. ”Îți pare rău pe mama zmeilor”, mă gândeam eu. ”Dacă erai așa de empatică, nu ai fi dat camera altcuiva”, continui eu, tot în gând. ”În fine”, îi spun, ”undeva tot trebuie să dormim. Uitați, noi avem saci de dormit și o saltea de cort, lăsați-ne măcar să stăm în bucătărie”. Și așa a decurs prima noastră noapte departe de casă: dormind pe jos.
Ne-am odihnit ca atare, iar dimineață, după ce am făcut un duș, ne-am pregătit să mergem la festival. Pe hol ne întâlnim cu gazda. Îi spusesem înainte soră-mii că, dacă femeia îndrăznește să-mi ceară bani, mă supăr într-un mod în care nu mai răspund de acțiunile mele. ”Sărut mâna, noi plecăm”, i-o tai repede. Ea nu se dezminte totuși și zice: ”Acuma, tot ar trebui să vă iau ceva… Să zicem 40 de lei”. Eu am făcut ochii mari și m-am opintit în mine însumi, astfel încât să nu-mi explodeze capul. ”Uitați ce”, îi spun, punându-i 20 de lei în mână, ”ăștia vi-i dau pentru apa consumată la duș, mai mult nu vedeți. Și să vă fie rușine!”, am mai aruncat, ieșind imediat din curte.
Frumusețea Cetății Sighișoarei și a festivalului ne-a făcut să uităm repede pățania. Am umblat încolo și încoace, am încercat de toate cele pe la târg, am făcut turul vechiului oraș și am ajuns bineînțeles și la Turnul cu Ceas, emblema binecunoscută a cetății. Lume multă, coadă mare. După ce luăm bilete, prin nu mai știu ce împrejurare, apucăm să schimbăm două vorbe cu doamna de la ghișeu, care era în același timp și ghid turistic. ”Dragă doamnă”, o abordez eu, ”n-am putut să nu observ starea îndoielnică a pereților din partea superioară a turnului și crăpăturile din structură. În fiecare an vin aici zeci de mii de turiști ce plătesc biletele de acces în turn. Asta înseamnă că o mulțime de bani ar trebui să intre la bugetul local, bani care se pot folosi la recondiționarea monumentelor istorice”. Doamna m-a privit resemnată și mi-a zis: ”Așa ar trebui să fie, dar din păcate toți banii se duc la București. Pe urmă, de acolo, nu sunt redistribuiți cum și unde trebuie”. Am înțeles cum stătea treaba. A fost momentul în care m-am hotărât să mă înscriu la facultatea de turism și geografie. Speram ca pe viitor să pot schimba ceva.
Odată ce am terminat cu Sighișoara, ne-am pornit mai departe spre Râșnov, unde urma să stăm a doua noapte (și unde am avut norocul să dormim în pat, ca oamenii). Am oprit la Saschiz, admirând turnul bisericii săsești, atât de asemănător celui din Sighișoara. Apoi am vizitat cetatea Rupea, proaspăt renovată și frumoasă foc. Ce mi se pare genial la fortificația de la Rupea e faptul că ea conține de fapt… trei cetăți. Atacatorii s-ar fi aflat în fața unei dileme. Dacă treceau de primele ziduri, se găseau brusc în fața altora. În eventualitatea în care ar fi răzbit mai departe… surpriză! În fața lor apărea o altă redută. Orice general sau ostaș cu bun simț ar fi luat-o razna în acest moment și ar fi făcut cale întoarsă. Asta da strategie de apărare!
A doua zi a venit rândul cetății din Râșnov să fie cucerită. Ulterior, după o vizită cu ghid la Peștera Valea Cetății de prin pădurile râșnovene, am luat cu asalt Brașovul. Păstrând obiceiurile anterioare, am urcat și aici la cetate, doar că… aceasta era închisă pe termen nelimitat. Peste câțiva ani aveam să aflu că, în urma unor petiții, cetatea a fost retrocedată primăriei și urma să fie redeschisă publicului.
De la Brașov am luat-o spre Bran, ajungând la castel destul de târziu. De altfel, am fost în ultima serie de turiști lăsați înăuntru înainte de ora închiderii. Castelul Bran nu e nici pe departe la fel de frumos ca în poze. E mult mai frumos! Iar interiorul e ca un labirint supraetajat. O bijuterie care musai trebuie văzută, măcar o dată în viață. Ne-am luat tălpășița prin pasul Bran, că trebuia să ajungem la cazarea din Câmpulung Muscel, acolo unde ne pândea a doua surpriză… (va urma)
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Oameni și locuri | O perlă a Firizei
