Nu e vorba aici de vreun tiran nemilos sau de vreun despot alienat și fără scrupule, ci de un munte. Un munte mult lăudat, mult căutat, dar și temut. Wilder Kaiser, căci despre el e vorba, impune respect. Îl privești cu admirație dar și cu îndoială. Te întrebi: ce ascund crestele lui ascuțite, ce capricii ale naturii i-au modelat stâncile? Vârfurile sale nu par să atingă cerul, ci mai degrabă să-l despice. Cel mai înalt punct al său atinge 2344 m.
Împăratul nu domină însă prin înălțime, o face prin aspectul său impunător, aproape brutal. Acest masiv, situat în Austria în districtul Tirol, între localitățile Kufstein și St. Johann, se aseamănă într-o mare măsură cu Piatra Craiului, fiind o creastă lungă și tăioasă, izolată de restul masivelor montane din zonă. Diferența este că Wilder Kaiser e mult mai fragmentat. Niciun urcuș nu e lin, cărările din stâncă sunt înguste și expuse, ca apoi să se transforme în pasaje suprapuse ce trebuie escaladate.
Alpiniști de marcă și-au început aici cariera, inclusiv renumitul Hermann Buhl, austriacul care, în anii ’50 ai secolului trecut, a fost primul om ce a cucerit Nanga Parbat și Broad Peak, două din cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri ale planetei.
Experiența noastră personală în ce privește acest munte a fost una situată între agonie și extaz. L-am privit mult înainte să ne încumetăm să pășim pe el. Multe luni de tatonări și promisiuni. Apoi am îndrăznit. Dar totul s-a desfășurat sub semne neprielnice. Împăratul nu ne vroia în acea zi. De fapt ne spunea: întoarceți-vă, nu sunteți pregătiți! L-am ascultat. Și da, avea dreptate, nu eram pregătiți. Ne-am dat seama de asta mai târziu, când ne-am hotărât să revenim (ceva mai antrenați) și când totul a decurs mult mai bine. Muntele ne acceptase, se lăsase oarecum îmblânzit. Sau cel puțin așa credeam.
Cu toate că ajunsesem în vârf, parcă nu ne puteam bucura. Urcușul ne solicitase până la ultima fibră a mușchilor, până la ultima resursă mentală. Faptul că ne dorisem de prea mult timp să ajungem acolo făcea momentul mai puțin surprinzător. Visul se împlinise și acum… ce? Unde rămâneau năzuința, așteptarea și entuziasmul premergător? Trebuia acum să căutăm un alt țel aproape imposibil de atins spre care să tindem.
Mi-am dat seama că Împăratul Sălbatic nu e neapărat un munte pe care să-l urci. E un munte pe care să-l privești și să-l admiri. Împreună cu Ellmau, localitatea turistică de la poalele sale, formează o imagine demnă de orice carte poștală sau pliant de promovare. Așa că Wilder Kaiser e pe buzele tuturor.
Vremea frumoasă care permite desfășurarea drumețiilor în condiții optime a fost numită în zonă ”Kaiserwetter”, adică ”vreme împărătească”. În conștiința locală este întipărit ca și ”Berg der Berge”, ”Munte al munților”, o glorificare atribuită adesea munților ce impresionează la modul superlativ. Împăratul are și un frate mai mic, numit ”Zahmer Kaiser”, ”Împăratul Blând”, al cărui vârf principal ajunge la ”doar” 2000 de m altitudine. Una peste alta, o familie princiară care înnobilează peisajul și sufletul privitorului.
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Băimăreanul Adrian Ghișa și turul României prin munți | foto
