Am scris de multe ori despre oameni. Nu i-am judecat niciodată, doar i-am portretizat. Oamenii sunt așa cum sunt din varii motive, pe care nu ne propunem și nici nu avem competența să le analizăm aici. Este important însă cu cine ne însoțim. Pentru că mediul familial și cel social se cad a fi unele plăcute. Ființele umane pot crește frumos doar într-o atmosferă de bucurie, fericire, toleranță și respect reciproc. Într-un spațiu unde predomină egoismul și meschinăria (conștientizate sau nu), se nasc și circulă energii de joasă frecvență care ne vor afecta psihic și implicit fizic. Nu e nimic mistic în asta. Sunt fenomene naturale nepalpabile, dar al căror efect îl simțim negreșit.
Întâlnim oameni în parcursul nostru existențial care ne ajută să devenim mai buni, mai înțelepți, mai echilibrați. Cum de asemenea avem parte de persoane care doresc să ne influențeze într-un mod mai puțin onorabil. Și unii, și alții ne sunt învățători. Cei din urmă sunt poate la fel de importanți ca primii, pentru că ne învață ce să nu facem și cum să nu fim. Suntem, ìn acest sens, suma persoanelor pe care le-am cunoscut. Iar eu normal că nu pot și nici nu doresc să mă disociez de acest statu-quo. Am fost la rândul meu pentru ceilalți și una, și alta. Am fost îndrumător, așa cum am fost și distrugător. Iar atunci când mi-am dat seama de monstruozitatea vanității mele, mi-am dorit ca aceasta să înceteze imediat. N-am reușit pe deplin, astfel încât mai am scăpări și azi. Asta pentru că nu putem fi perfecți, ci doar perfectibili.
Nu demult pomeneam faptul că omul este dator să-și cunoască adevăratul scop în viață, acela care depășește nevoile imediate și interesele strict personale. Și cred că acest scop real este acela de a ne ridica vibrația și, concomitent, pe a celor din jur. Este poate un drum greu, care implică sacrificii, dar este unul care ne menține inima și conștiința curate, unul care ne oferă demnitate în fața Existenței și în fața propriei noastre persoane.
Concluzia nu e greu de intuit: oamenii sunt la bază buni, sufletul care sălășluiește în fiecare este pur și nealterabil. Gândurile și reacțiile negative sunt doar rătăciri. Se întâmplă atunci când suntem poziționați în afara esenței noastre. Iar principalele cauze ale dezechilibrului sunt frica, neînțelegerea și lipsa iubirii. Dar învățăm, dragii mei, cu tact și răbdare, să depășim aceste neajunsuri, până când vom înțelege că suntem unul și același, una și aceeași, iar ceea ce ni se întâmplă ne afectează pe toți în egală măsură.
Și pentru că tot vorbim de oameni care ne-au influențat, îmi vine în minte o întâmplare: la un moment dat, în urma unei reguli noi emise de compania la care lucram, sindicatul care apăra drepturile angajaților a inițiat o grevă și a organizat proteste pașnice, acțiuni la care am participat și eu. În autocarul care ne ducea către locul manifestațiilor, am stat lângă un coleg mai în vârstă. Datorită unei conjuncturi legate de vechimea în muncă, noua lege nu-l afecta și pe el. L-am întrebat curios: ”Andy, de ce participi la protest dacă pe tine schimbarea asta nu te afectează?”. Iar el mi-a răspuns fără ezitare: ”Pentru că într-o zi s-ar putea să pățesc și eu la fel!”.
Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
O reciprocă tatonare
