Visează, omule, la excursiile și destinațiile tale mult dorite și poate mult prea îndepărtate, dar între timp nu uita să și călătorești. Visarea și imaginația nu sunt acelaşi lucru, iar când împlinirea viselor se lasă așteptată, rămâne să ne folosim imaginația ca o binevenită și oportună compensare.
Un astfel de exercițiu mental am făcut de multe ori atunci când am călătorit în mod spontan. Am găsit locuri de o frumusețe rară, unice în felul lor și care aduceau totodată cu unele destinații de renume mondial. Desigur că specificul unui loc nu poate fi reprodus nicăieri altundeva, dar, așa cum spuneam, cu puțină imaginație totul poate deveni mai spectaculos. Așa că haideți să nu lăsăm neîmplinirile turistice să ne strice buna dispoziție! Putem găsi oricând locuri mai ușor accesibile, mai prietenoase cu buzunarul şi mai puțin aglomerate, care să aibă totuși atuurile menite să ne satisfacă nevoia de recreere.
Și cum altfel pot să susțin cele mai sus declarate decât prin descrierea unor experiențe proprii. Iar ca să nu contrazic criteriile enumerate ceva mai devreme, adaug că exemplele de mai jos sunt ale unor călătorii făcute la distanță relativ mică față de locul de reședință de la momentul respectiv. Să începem așadar…
Oradea, orașul gaudian prin excelență
Hei, ești impresionat de ce a realizat arhitectul Antoni Gaudi la Barcelona, ai vrea să-i vezi lucrările, dar dintr-un motiv sau altul nu poți ajunge acolo?! Nu-ți face probleme, pentru că poți avea o experiență similară mergând la Oradea și vizitând centrul istoric. Zeci de clădiri, de care maestrul Gaudi însuși ar fi fost mândru, își etalează cu eleganță stilul neconvențional numit ”art-nouveau”, unde liniile drepte sunt date uitării și totul devine mai curgător, mai armonios. Motivele florale viu colorate accentuează tonul natural emanat de aceste adevărate bijuterii arhitecturale.
Caraibe la poalele Alpilor și impresia unei insule nordice
Împreună cu soarele timid de dimineață, un verde smarald aproape ireal ne atinge plăcut retina. În fața noastră se întinde Achensee, o fâșie îngustă de apă mărginită de munți înalți, situată în landul Tirol din Austria. Deși aspectul general e unul de fiord, culoarea ”excentrică” a apei ne duce cu gândul la cu totul alte tărâmuri. Caraibe, am zis eu, stând relaxat cu picioarele în apă (e drept că și prețul exorbitant al parcării ne-a făcut să ne simțim ca într-o destinație de lux). Datorită depunerilor sedimentare, capătul sudic al lacului se aseamănă unui atol. Așadar un alt element menit să ne transpună în alte zone geografice.
Mai târziu în acea zi aveam să descoperim o cascadă imensă ce părea să coboare direct din cer și un platou situat la 2000 de metri altitudine, din care vârfuri și abrupturi dintre cele mai spectaculoase se întrec spre înălțimi și mai mari. Aspectul general e unul care te duce cu gândul la Insulele Feroe, acolo unde stânci uriașe, ce aparțin unui fascinant relief vulcanic, întrerup timid întinderea nesfârșită a Oceanului Atlantic.
Excepția confirmă regula?
Atunci când vorbim de cataracte, cu referire la căderile naturale de apă, gândul nu ne poartă neapărat către continentul european. Cele două Americi sau Africa au întâietate când vine vorba de cascade foarte voluminoase și tumultoase. Cu toate astea, în Austria, la poalele munților Hohe Tauern (Turnurile Înalte), găsim cascadele văii Krimml, care se prăvălesc de la înălțimea unui platou aflat la 1500 m altitudine. Având o cădere cumulată de 380 de metri și un volum de apă impresionant, cascadele sunt considerate a fi cele mai mari din Europa. Senzațiile vizuale și auditive trăite aici sunt de nedescris, forța de nestăvilit a naturii fiind cea care ne marchează probabil cel mai mult.
Munții Albaștri
”Locul ăsta e atât de frumos, încât nici măcar ploaia și vremea asta mohorâtă nu mă deranjează”, a concluzionat un bun prieten de-al meu pe când ne aflam în valea râului Hofbauernweissbach, o denumire cu o lungime tipic nemțească și cu un înțeles la fel de neobișnuit, pe care, din pur amuzament și într-o traducere aproximativă, o să-l și dezvăluim: ”Pârâul alb al gospodăriilor țărănești”. Cursul de apă nu traversează însă gospodării, ci munți frumoși, numiți, din motive neștiute, Albaștri. Ei se desfășoară de-a lungul graniței ce desparte Bavaria Superioară de Tirol, între stațiunea balneară germană Wildbad Kreuth și grupa Munților Brandenberg, aflată în Austria.
Mergând în amonte, observi cum râul, în curgerea lui, a săpat în calcar meandre, canale adânci și vâltori. Apoi, și mai în sus, adâncimea canionului și verticalitatea tot mai accentuată a pereților a permis apariția cascadelor, totul într-un cadru natural cu o pronunțată notă de sălbăticie. Dacă cineva m-ar fi lăsat direct acolo, fără să am vreo idee unde mă aflu, ce aș fi crezut despre locul ăsta și unde l-aș fi putut plasa? Puteam foarte bine să fiu pe o insulă pustie sau într-o junglă neatinsă, întors în timp, pe când Pământul nu era pe de-a întregul ”scotocit” de perpetua curiozitate umană și nelipsita dorință de cucerire teritorială.
Pentru a face o ultimă paralelă geografică (dacă îngăduiți acest joc de cuvinte), menționez că denumirea de Munți Albaștri este de asemenea purtată de o grupă montană aflată pe teritoriul Australiei în apropiere de orașul Sydney. Această zonă este declarată Parc Național și face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Oameni și locuri | Azi despre oameni…