40 de piloți și-au anunțat (deocamdată) prezența la a treia ediție a Trofeului Gutâi. Inclusiv Jerome France, campionul en-titre la Super Rally și liderul actual al sezonului, după cum informează Federația Română de Automobilism Sportiv.

În 27 și 28 august are loc a treia ediție a Trofeului Gutâi. ”Jerome France, campionul en-titre la Super Rally și liderul actual al sezonului, Norbert Maior și Costel Cășuneanu sunt noutățile pe care a patra etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă – Trofeul Gutâi 2022 le va avea pe ordinea de start. Cu două zile înainte de închiderea listei de înscrieri, un total de 40 de piloți și-au anunțat prezența la runda din Maramureș și este de așteptat ca numărul acestora să mai crească”, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv.

Prima manșă de recunoaștere este programată în 27 august, la ora 9.30. La 14.00 este anunțată prima manșă de antrenament cronometrat. Duminică, de la 13.00, are loc prima manșă de concurs.

”După o primă experiență în Harghita, acolo unde a stabilit timpul de referință al traseului de la Viteză în Coastă 2, însă a abandonat chiar pe ultima manșă, Jerome France va fi prezent și la Baia Mare, direct de la Deva, unde a obținut al treilea succes din trei posibile în cadrul actualei ediții de Super Rally”, menționează Federația Română de Automobilism Sportiv.

Tot via Deva va ajunge la startul din Maramureș și Costel Cășuneanu, absent la Straja din cauza unor probleme medicale. Anul trecut, Cășuneanu s-a clasat pe 4 la general la Trofeul Gutâi, la bordul aceluiași model Skoda Fabia RS5. Alexandru Pițigoi (Porsche 911) vine în Maramureș din postura de ocupant al poziției secunde la ediția din 2021, dar și ca lider al Categoriei I în actualul sezon, pregătit de o nouă luptă contra lui Costel Cășuneanu.

”O prezență constantă în Top 10 la etapele din Campionatul Național de Raliuri Betano, dar și cu prezențe în Europeanul de Raliuri, Norbert Maior va concura sâmbătă și duminică pe traseul din Gutâi cu modelul Mitjet. Maramureșeanul David Tarța, campionul național en-titre de juniori la raliuri, va fi și el prezent cu modelul Suzuki Swift”, anunță sursa citată.

Prezentarea oficială a echipajelor va avea loc vineri seară, de la ora 19:00, în centrul vechi al municipiului Baia Mare.

Lista provizorie de înscrieri este disponibilă aici.

Sursă informații și foto: Federația Română de Automobilism Sportiv

CITEȘTE ȘI:
Final de săptămână cu Trofeul Gutâi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.