Umblatul cu plugușorul de Anul Nou este un obicei care încă se mai păstrează pe aste meleaguri. Cu ani buni în urmă, ”plugul” era mai bogat îmbrăcat sau mai sărăcăcios, după cum erau și posibilitățile urătorilor. Oricum ar fi fost el construit, însă, avea aceeași putere magică de a trage ”brazde” adânci în sufletele gospodarilor care îi deschideau porțile.

Plugușorul, obicei agrar străvechi

Întoarcerea simbolică a timpului săvârșită în noaptea de An Nou se cuvine a fi marcată prin ceremonii cât mai îndrăznețe, spre a fi în măsură să alunge toate relele petrecute peste anul ce se scurge și să curețe drumul noilor calende. Prin personificarea Soarelui, până la miez de noapte a ultimei zile a lunii lui Ningău se zice Anul Vechi, iar din întâia zi a lui Gerar, Anul Nou.

Mersul cu plugul sau plugușorul este un obicei agrar străvechi ce-și are originile într-un ritual sacru, cu trimitere la pâine, la arat și semănat, la seceratul și măcinatul grâului. În esența sa, obiceiul are menirea de a slăvi pâinea, inventariind oarecum ciclurile agrare pe care le parcurge, de la punerea boabelor în brazdă până la așezarea pâinii pe vatra cuptorului. Urările de belșug, sănătate și rodire adresate gazdelor sunt transmise cu optimism și bucurie, cu încredere și veselie, în rime profunde acompaniate de strigături, sunete de fluier sau tilincă, de clopoței sau de buhai. Întreaga narațiune proslăvește munca țăranului în manifestarea rolului său fundamental, acela de a se îngrijii de pâinea cea de toate zilele.

Primele forme de plug, descoperite în Mesopotamia

Plugul este unealta de căpătâi a țăranului, considerat a fi vechi de când lumea și pământul. Arheologii postează prezența primelor forme ale plugului în antichitate, cu 7.000 de ani î.Hr. undeva prin Mesopotamia, de unde s-a răspândit peste tot. Atunci și acolo, forma sa era simplă, a unui obiect confecționat din lemn ce putea fi tras de animale pentru a răscoli pământul mănos dintre Tigru și Eufrat. Plugul a fost inventat și construit după modelul sapei, prima unealtă făurită de om. În forma sa consacrată, având tot un brăzdar de lemn, plugul a apărut în sec. I d.Hr. în zona râului Padus (Italia), dar și a Dunării și a Rinului. Un secol mai târziu se pare că brăzdarul de lemn a fost înlocuit cu cel din fier. De-a lungul istoriei sale, plugul s-a tot inovat, până și-a pierdut coarnele odată ce nu a mai fost tras de vite sau cai. Mai nou, mașinăriile care trag plugurile sunt automatizate, programate să lucreze singure. Oricum ar fi el construit și folosit la arături, oricare i-ar fi forma sau materialele din care se construiește, funcția i-a rămas neștirbită vreodată, de la începuturile existenței sale neolitice până astăzi.

Umblatul cu Plugușorul, moment tare așteptat de prunci

Umblatul cu Plugușorul de Anul Nou era un moment tare așteptat de pruncii care viețuiau în satele noastre în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Erau suficient de săraci să nu dețină multe lucruri, dar aveau în ei atâta fericire încât viața era un Rai pentru ei. Erau veseli, spontani, făceau tot felul de pocinoage, o luau pe coajă aproape zilnic (era sărbătoare când nu se rupea câte o jordea de fundul lor).

Ca să facă o impresie bună la gazdele unde vor face urări, recuzita era obligatorie: plug din lemn, cu coarne și brăzdar, cu cormană și rudă și neapărat cu o roată bine meșteșugită. Pe plug erau așezate crengi de brad ce erau împodobite cu staniol, o folie subțire de staniu rezultată după decuparea capacelor care astupau borcanele cu iaurt, cu bici și clopoței și, mai ales, cu poezia bine știută: ”Mâne anul se înoiește, / Plugușorul se pornește, /Și începe a ara / Pe la case-a colinda / Iarna-i grea omătu-i mare / Semne bune anu’ are / Semne bune de belșug / De la brazda de sub plug /… / Ia mai mânați măi și pocniți din bice hăi!” Clopoțeii erau scuturați zdravăn ca să-l sensibilizeze pe gospodar să-și bage mâna mai adânc în chimir și să scoată mai mulți bănuți cu care va plăti urările de bucurie, fericire și belșug.

N-aveai plug, nu mergeai cu plugușorul. Nu mergeai cu plugușorul, era nenorocire!

Nu toți copiii aveau un plug la îndemână. N-aveai plug, nu mergeai cu plugușorul. Nu mergeai cu plugușorul, erai un copil pierdut față de ceilalți. O nenorocire, nu altceva! Cine nu a moștenit un plug rămas de la frații mai mari, trebuia să și-l construiască. Părinții nu prea se ocupau de chestiile astea. Nu pentru că ar fi fost prea ocupați cu ceva anume. Aveau vreme destul, dar știau cât de tare își doresc copii să meargă cu Plugușorul, că această dorință îi va face să fie creativi, luptători și determinați să o împlinească într-un fel anume. Neavând un sprijin efectiv din partea părinților, cei mici se rugau de neamuri, de vecini de oricine îi asculta. Cum în sat totul se știa, neamurile îi ajutau pe cei mici cu capete de lemn, de scândură, cu două-trei cuie și alte materii prime și auxiliar necesare procesului de fabricație a râvnitului obiect. Tot ce era dat celor mici era restituit, într-o formă sau alta, de către părinți fără ca cei mici să cunoască șpilul acesta. Urătorii lucrau în echipă, împărțind-și sarcinile dar și grițarii pe care îi vor câștiga în seara de Anul Nou, atunci când vor trage brazde adânci îndată ce soarele de iarnă scăpăta după dealuri.

Primenirea plugului, fără… echipament de protecție

Dacă aveai un plug rămas de la frații mai mari, nu însemna că problemele erau rezolvate pe de-a întregul. Plugul trebuia reparat, ba roata, ba coarnele; apoi trebuiau curățate și înlăturate urmele de peste ani. Asta se făcea cu o zeamă din coajă de arin fiartă bine, care se întindea cu o bucată de cârpă pentru a obține o culoare de mahon, autentică. Era o muncă de migală. Dacă scăpai mai multă vopsea pe un loc, gata, întreg feng shui-ul era compromis. Lipsa echipamentului de protecție ducea la pătarea mânuțelor cu prețiosul lichid, iar urmele se curățau după câteva luni. Bradul sau crengile de brad erau problema mare. De unde să le obții?! În sat erau doar doi sau trei brazi prin ogrăzile gospodarilor și, de atâtea plugușoare împodobite peste ani, crengi mai aveau doar pe vârf. Proprietarii nu prea erau de acord ca brazii lor să rămână chilugi. Soluția copiilor?! Furtișagul!

Furtișagul de brad și corecția de Sântvăsâi

La vreme de seară, se cățărau spre coroana bradului cu un mic fierăstrău legat la brâu și, jap-jap, din două-trei mișcări, creanga cădea. Odată, doi prieteni au fost surprinși în fapt. Unul era sus și tăia de zor la o creangă, iar cel de jos aștepta să-i vină prețiosul trofeu. Gazda a prins mișcarea pruncilor și a ajuns nevăzut și neauzit în spatele celui aflat la rădăcina bradului, care avea și sarcina de asigurare a pazei în timpul jafului. S-a trezit înșfăcat de ceafă și a început să țipe ca din gaură de șarpe de spaimă, neștiind ce i se întâmplă. Era mult prea concentrat pe ceea ce se întâmpla sus, spre vârful bradului, ca să bănuiască ce fel de pericol vine de jos.

La auzul țipetelor, cel aflat în exercițiul misiunii, a scăpat fierăstrăul din mână și s-a agățat voinicește de creanga pe care o tăiase trei sferturi. Nu prea știa el despre gravitație, dar a învățat-o pe loc, alunecând călare pe trunchiul înghețat al bradului. Cu o mână se ținea de trunchi fără să scape din mâna cealaltă creanga mult râvnită. Accelerația s-a manifestat potrivit legii Galilei, iar impactul a fost atenuat de stratul gros de omăt așternut în zilele trecute. Cel captiv sub mâna groasă a proprietarului de brad a rămas înlemnit văzându-și prietenul care aterizează în fața lui. Zvârcolindu-se, a scăpat din prinsoare, a înșfăcat creanga și a tulit-o cu mare repeziciune. Cel intrat până la brâu în omăt s-a ridicat iute de tot și țuști și el pe urmele partenerului de plugărit.

Omul păgubit, văzând aterizarea forțată și fără parașută a micului plugar, a rămas cu mâinile în aer, fără să poată respira momente bune. Spaima omul i-a ajutat pe mici furători să scape de o corecție adevărat. Ani buni după aceea hoțomanii au ocolit cu mare grijă acea gospodărie. Porția de chelfăneală și-au luat-o fiecare de la părinți, încă din prima zi a Anului Nou. În curtea bisericii, după slujba de Sântvăsâi, întregul sat a aflat de fapta lor…

”Aho, aho copii și frați, lângă plug v-alăturați…” Un An Nou plin cu fericire!

Dr. Vasile BÎRLE

Foto: Facebook / Crăciun în Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Lumina magică din jur și lumina magică din noi
E vremea colindelor – ne spune Steaua de la Răsărit
Dacă toate zilele ar fi ca acelea în care casa copilăriei mirosea a pâine proaspăt scoasă din cuptor…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.