”Sustenabilitatea este un stil de viață care se construiește în fiecare zi prin alegerile conștiente pe care le facem” – de la această idee pornește ghidul ”Sustenabil zi de zi”.
”Departe de a fi o enciclopedie exhaustivă despre sustenabilitate, acest ghid este mai degrabă o culegere de informații care te vor ajuta să înțelegi câteva principii de bază ale unui stil de viață cu impact minim asupra mediului”, se arată pe site-ul proiectului.
Ce înseamnă un stil de viață sustenabil? ”Înseamnă de fapt să consumi mai puține resurse, prețuind calitatea și nu cantitatea. Înseamnă respect pentru oameni, pentru mediul înconjurător și respect pentru tine. Înseamnă să faci alegeri responsabile, conștiente”, precizează sursa citată.
Ghidul abordează 24 dintre cele mai frecvente activități zilnice din viața unui om, propunând alternative mai puțin dăunătoare mediului pentru gesturi precum alegerea sau renovarea locuinței, deplasări, organizarea unei petreceri, cumpărarea și prepararea mâncării sau educarea celor mici.
Realizat de Asociația Environ în parteneriat cu Eco Synergy și Stratos, proiectul ”Sustenabil zi de zi” se adresează celor care doresc să fie mai buni în fiecare zi și să facă bine: ”E dreptul tău să poți alege să trăiești mai sănătos și cu o amprentă mai mică asupra mediului înconjurător. Poate vei descoperi că unele lucruri deja le făceai fără să știi că sunt ecofriendly. Vei descoperi cu siguranță și lucruri care nu ți-au trecut niciodată prin cap că pot polua. Poate nu ți se potrivesc toate recomandările noastre, însă important este să alegi în ceea ce crezi și să nu cedezi, să o iei de la capăt în fiecare zi și să construiești noi obiceiuri, sustenabile”.
Totul începe cu gesturi mici, dar cu efecte importante: ”E nevoie de fapt de foarte puțin pentru a schimba mult: alege să mergi pe jos în loc să iei mașina, urcă pe scări în loc să folosești liftul, bea un smoothie în locul unei băuturi răcoritoare, întreabă-te mereu: oare chiar am nevoie de asta, mă face realmente fericit? Cumpără mai puțin, refolosește mai mult, reciclează ce rămâne, prețuiește calitatea și alege etica”.
Ghidul este disponibil online pe www.sustenabilzidezi.ro și începând din acest an se va regăsi și în librării.
Sursă informații și foto: Asociația Environ