O invitație estivală la Muzeul Satului Baia Mare

„Vă așteptăm cu drag să descoperiți frumusețea și liniștea «satului din inima orașului». Aici, veți putea admira arhitectura autentică a caselor țărănești, veți păși prin porți vechi de lemn sculptat și veți simți pulsul unei lumi demult apuse. Este ocazia perfectă să vă reconectați cu rădăcinile noastre, să povestiți copiilor despre cum trăiau strămoșii noștri și să faceți fotografii memorabile”, spun cei de la Muzeul Satului Baia Mare.

Sunteți poftiți să descoperiți cum se trăia odinioară, pășind în casele tradiționale. „Pătrundeți în interioarele autentice, decorate cu obiecte specifice fiecărei zone din Maramureș”, vă invită gazdele. De asemenea, veți vedea unelte și ustensile folosite în gospodăriile de altădată, o mărturie a ingeniozității strămoșilor noștri și a meșteșugurilor de cândva.

În șura Buteasa, „locuiește” un crâmpei din Maramureș surprins în imagini inedite de fotografi din Țara Galilor și Maramureș. „Vă provocăm să descoperiți cele trei locații ale expoziției «Firul vieții, de la naștere în veșnicie» – o incursiune emoționantă în obiceiurile și tradițiile noastre”, lansează invitația cei de la Muzeul Satului.

Program de vizitare: 10.00 – 18.00.

Sursă foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Maramureș Coffee Festival la Muzeul Satului din Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.