La Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș sunteți invitați să vizitați expoziția ”Cornel Sitar – o viață dedicată artei olăritului”. ”Reunește obiecte deosebite, făurite de mâinile meșterului olar Cornel Sitar în peste 60 de ani dedicați acestui meșteșug străvechi. 60 de ani în care un număr impresionant de bunuri culturale au prins viață și au ajuns să fie admirate și apreciate de către oamenii iubitori de artă, cultură și frumos în toate colțurile lumii”, spun reprezentanții muzeului din Baia Mare. Farfurii de lut, oale de diferite tipuri și dimensiuni, căni, diplome și distincții sunt doar câteva dintre obiectele valoroase pe care le puteți descoperi în expoziția temporară dedicată maestrului olar Cornel Sitar.
Multe din piesele create de Cornel Sitar fac parte din colecții private sau muzeale din țară și de peste hotare. ”Având o experiență importantă, încă din copilărie, în domeniul lucrului cu lutul, și datorită cunoștințelor teoretice dobândite ca absolvent al unei facultăți tehnice și, fiind, în același timp, un om doritor de a cunoaște istoria meșteșugului pe care-l practica și nu numai, a reușit ca, prin operele sale, să se impună drept unul dintre cei mai buni olari din Baia Mare. Nu ne miră acum că vasele lucrate de el se regăsesc în multe case din România, în diferite colțuri ale planetei și, mai ales, în colecții muzeale care au selectat cele mai bune piese la Târgurile de Artă Populară organizate de către toate marile muzee”, menționează etnolog Janeta Ciocan și muzeograf Oana Teremtuș.
Expoziția, vernisată în noiembrie 2022, poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9.00 și 16.00 (ultima intrare, 15.30).
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Soarele zâmbește dintr-o farfurie decorativă realizată de unul dintre cei mai buni olari din Baia Mare