Două noi expoziții temporare își așteaptă vizitatorii începând de mâine la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. „Colecția Sasi Nagy Béla. Descoperiri arheologice” și „Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne medicale străine pe tematică medicală”. În cadrul programului „Colecții și colecționari”, derulat din 2007.
”Expozițiile oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira atât bunuri arheologice, cât și medalii și insigne străine cu tematică medicală – piese care fac parte din impresionanta colecţie Sasi Nagy Béla, achiziționată de instituția noastră muzeală la finele anului 2011”, menționează reprezentanții muzeului.
Colecția a mai fost valorificată prin intermediul a două expoziții temporare. Prima oară în 2008: „2500 de ani de medicină ilustrată în numismatică” (comisari de expoziție: Sasi Nagy Béla și muzeograf Lucia Pop). A doua oară în 2021: „Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne românești pe tematică medicală” (comisar de expoziție: muzeograf dr. Marius Câmpeanu).
”Colecţia Sasi Nagy Béla însumează 2.202 bunuri culturale, fiind alcătuită din bunuri arheologice (288 bucăți), monede de argint şi de bronz din secolele I-IV d. Hr. (89 bucăți), medalii şi plachete atât românești cât și străine cu tematică medicală (767 bucăți), respectiv insigne românești și străine cu tematică medicală (1.058 bucăți)”, precizează sursa citată.
Vernisajul are loc mâine, 21 decembrie, de la ora 12.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Sursă informații și foto: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
CITEȘTE ȘI:
Eleganța unui calcit din Maramureș