O casă bătrânească din Maramureșul Voievodal a călătorit mii de kilometri, până pe Coasta de Azur. Acolo unde, dobândind o nouă viață, a devenit ”Casa Maramureșului”. Pare un scenariu de film, dar este o poveste adevărată.
”Povestea căsuței de aproape două secole, adusă de părintele Radu Totelecan, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Nisa, în apropierea bisericii. Pentru că părintele construiește aici nu doar o Casă a Domnului, ci și o «casă a oamenilor», o casă a culturii, a comunității de simțire românească.
Mare mi-a fost uimirea când am aflat că sus, pe dealul ce străjuiește biserica, urma să se ridice o căsuță din lemn, adusă din Șieul Maramureșului cu sprijinul strănepotului celor ce și-au scris povestea vieții între pereții acesteia (cu atât mai mult cu cât nici părintele, nici doamna preoteasă nu provin din această regiune)”m deapănă șirul poveștii dr. Anuța Pop de la Fundația ”Vasile Tomoiagă”.
Încă de atunci le-a fost încredințată celor de la asociație misiunea de a o dota și amenaja cu elemente tradiționale de decor.
”Și a trecut o zi, și au trecut două și au sosit meșteri din țară și-au pus lemn pe lemn și grindă pe grindă și casa a prins formă. Și au venit meșteri din Maramureș și au acoperit-o cu draniță.
Iar după multe zile de muncă a sosit și vremea să «îmbrăcăm» casa. Am căutat prin lăicerele bătrânelor, pe rudele caselor vechi, la târgul de «luni întâi în lună» ștergători, fețe de masă, țoluri și procuțe, lipidee și căpătâie, trăisti și blide. Zilele acestea, fiecare în parte și-a găsit locul. Și toate, laolaltă, au dat viață căsuței Maramureșului de pe Coasta de Azur”, menționează dr. Anuța Pop.
Căsuța a fost sfințită de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, originar din Vișeu de Jos. ”Special pentru această ocazie, pentru a întregi micul «univers» maramureșean și pentru a-l întâmpina pe IPS Iosif «ca acasă», am adus, tocmai din Vișeu de Jos, costume tradiționale din colecția personală, pe care fetele de aici le-au purtat cu atâta noblețe”, completează poveste dr. Anuța Pop. O poveste care, în fapt, abia începe…
Sursă: Facebook / Fundatia Vasile Tomoiaga. Credit foto: Ionita Fecioru Elena Irina
CITEȘTE ȘI:
Vișeu de Jos | Despre cultură, croissante și… Mbappé, de Ziua Internațională a Francofoniei