Patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș se îmbogățește cu o casă tradițională din Țara Chioarului, veche din 1940.
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a finalizat în aceste zile demersurile de achiziționare a unei case tradiționale specifice Țării Chioarului, casă descoperită în urmă cu un an, cu prilejul unei vizite de documentare în Cărbunari.
”Casa impresionează prin tipul arhitectural unic, cu stâlpii prispei monoxili bigeminați, specifici doar Țării Chioarului. Casa a fost construită în 1940, are dimensiunile 12.5 m/6.5 m și este compusă din două încăperi mari, despărțite de tindă”, informează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.
Starea de conservare este bună și a fost lăsată in situ până anul viitor, când se dorește aducerea ei în Muzeul Satului. ”Aceasta va fi prima casă tradițională reconstruită în muzeu după 1990”, precizează sursa citată.
Achiziția este însoțită și de câteva obiecte primite ca donație.
Sursă informații și foto: Consiliul Județean Maramureș
CITEȘTE ȘI:
O fierărie din Giulești, primul obiectiv reconstruit în Muzeul Satului în ultimii 20 de ani
Muzeul Satului | Bine ați venit în ”Casa Gaie”, veche din 1847!
Casa-Școală din Giulești a fost construită în 1794 și mutată în Muzeul Satului în 1977