”M-am gândit că au nevoie de fonduri”, vine firesc răspunsul Postumiei Rus când o întreb de ce a creat și a donat cărți poștale pentru ”Fight for Animals” Baia Mare.
Postumia, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a realizat aceste ilustrate special pentru a veni în ajutorul animalelor fără stăpân din Baia Mare. ”Îmi pare rău să aud că adăposturile sunt pline și că oamenii preferă să cumpere animale de rasă. Toți din familia mea au cel puțin un animal adoptat de pe stradă”, explică Postumia. Ea are două pisici: ”Una din ele a fost salvată din spatele blocului. Intenția a fost să o tratăm și apoi să o dăm spre adopție. Dar am decis în final să o păstrăm. Cealaltă a fost găsită pe trotuar, lângă tomberoanele de gunoi. Am hrănit-o cu pipeta. Are 8 ani acum”.
În schimbul unei donații de 20 lei, ”Fight for Animals” Baia Mare îți trimite o carte poștală. ”Donații care intră direct în contul asociației noastre pentru a ajuta și susține tot ceea ce facem noi”, menționează reprezentanții asociației. ”Îmi pare bine să știu că vederile se distribuie. Sper să reușească să adune ceva bănuți cu care să facă bine”, spune absolventa Universității de Artă si Design din Cluj-Napoca.
Detaliile sunt disponibile aici.
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: Fight for Animals Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Postumia Rus: ”Nu îmi pot imagina pe ce alt drum aș fi putut să o iau!”