La intrarea în Biserica Nașterii Maicii Domnului din Călinești Căieni, în dreapta, se găsește semnătura pictorului Alexandru Ponehalski, însoțită de data 23 august 1754. ”Se presupune că este data când a terminat de pictat biserica”, spune Măriuca Verdeș – președinte al Asociației Rădăcinilor Străbune. Azi, la 270 de ani distanță, profesoara trage două semnale de alarmă. Solicită sprijin financiar pentru a restaura Icoana Mântuitorului realizată de Alexandru Ponehalski în perioada 1752-1754 și avertizează că ”la nici 10 metri de biserică este o râpă care amenință să tragă lăcașul de cult la vale”.
”Măriuca, trebuie să le salvezi!”
Povestea cu restaurarea a început în 2018. Atunci când, în Biserica Nașterii Maicii Domnului din Călinești Căieni, Măriuca Verdeș a realizat o emisiune cu arhitectul dr. Alexandru Baboş, prilej cu care a căutat icoanele vechi.
”Am găsit circa 40 de icoane, iar Alexandru Baboş mi-a dat imboldul: «Măriuca, trebuie să le salvezi! Ești singura care poate să facă asta!» De atât a fost nevoie pentru că mie de când eram mică mi-au plăcut lucrurile vechi: cămeșile vechi, horile vechi, bisericile bătrâne… Alții sunt imuni la lucruri din acestea. Eu când le văd uitate de vremuri și de oameni deopotrivă, le simt ca pe o rană vie. Așa că am simțit imediat că trebuie să mă implic și să mijlocesc restaurarea acestor vechi icoane din secolele XVI-XVIII”, explică Măriuca Verdeș pentru eZiarultău.
Până acum au fost restaurate opt icoane și două uși împărătești
Neștiind ce presupune un astfel de proces de restaurare, profesoara a apelat la un consătean din Desești: Mihai Covaci, restaurator. Și uite așa lucrurile au început să se lege.
”Mihai Covaci a restaurat o primă icoană în 2019 fără nicio pretenție financiară, ca să îmi arate ce se poate face și să mă încurajeze și el să pornesc pe această cale a salvării icoanelor vechi din Călinești Căieni. De atunci și până în prezent am strâns bani și am reușit să mijlocesc restaurarea a opt icoane și a două uși împărătești care provin de la vechea mănăstire. Sunt în biserică, unde pot fi admirate”, spune profesoara.
Pentru a fi restaurată și această a noua icoană, ar mai fi nevoie de 8.000 de lei. ”Am propus ca acei care vor dona bani să fie trecuți în dosarul cu istoricul icoanei”, menționează Măriuca.
”Sper să mă ajute Dumnezeu să le salvez pe toate!”
”Eu nu am altă motivație în acest demers al meu decât bucuria că aceste icoane și uși împărătești restaurate pot fi admirate de cei de azi și de cei care vor veni după noi.
E o mare bucurie să le putem salva pentru că timpul nu lucrează în favoarea noastră și, dacă starea lor va continua să se degradeze, atunci riscă să ajungă în faza în care nu vor mai putea fi restaurate.
Așa se întâmplă: lăsăm lucrurile să se deterioreze până dispar și apoi vorbim despre ele ca și cum ar fi niște legende. Eu nu vreau să las aceste icoane să devină legende! Fac asta din dragoste de Dumnezeu. Nu mă întreb de ce eu trebuie să fac asta, nici nu aștept nimic în schimb. Doar sper să mă ajute Dumnezeu să le salvez pe toate!”, explică Măriuca.
”La nici 10 metri de biserică este o râpă care amenință să o tragă la vale”
Dar nu doar icoanele vechi din trebuie salvate. Ci chiar și lăcașul de cult. ”La nici 10 metri de biserică este o râpă care amenință să o tragă la vale. Cărarea de acces a fost deja mutată de două ori pentru că râpa se tot mărește și primele semne de degradare din această cauză se văd la treptele bisericii”, informează Măriuca Verdeș.
Un proiect de consolidare în acest sens a fost realizat de dr. geolog Sorin Zaharia în 2020. Un proiect pe care Măriuca, alături de arhitect Laura Zaharia, încearcă să îl aducă în atenția autorităților pentru a fi demarate lucrările necesare.
Profesoara atrage atenția: ”Se repetă istoria… Mănăstirea veche a fost așezată inițial între hotare, la ieșirea din Călinești. Se spune că a fost ridicată înainte de 1600. Din cauza alunecărilor de teren, se pare că undeva în jurul anului 1800, a fost mutată întreagă acolo unde este acum. Și uite că acum terenul se surpă în preajma ei. Nu știu ce e cu noi de privim indiferenți cum o ia din nou încet la vale…”
Cei care doresc să dea o mână de ajutor sunt rugați să o contacteze pe profesoara Măriuca Verdeș.
Sursă foto: Măriuca Verdeș
CITEȘTE ȘI:
”Să scoatem abecedarele satelor din Maramureș!” (Măriuca Verdeș)