În ultima perioadă s-a instalat în lume (nu doar la noi în țară) o pandemie a anxietății. Tot mai multe persoane (și tot mai mulți tineri) se plâng de stări de anxietate, “presărate” ici și colo cu atacuri de panică. Motivele pentru care s-a ajuns aici sunt multiple: sociale, culturale, personale etc.
Trăim într-o lume nesigură. Nu că lumea ar fi fost sigură vreodată, însă acum e mult mai evident… Dincolo de informațiile multiple (pe alocuri chiar prea bogate) ce ar fi de reținut despre anxietate:
- Anxietatea nu e o boală. Cel puțin nu una organică. Poți face câte analize vrei, nu se va vedea nimic în neregulă. Asta ar fi să aducă puțină liniște…
- Anxietatea nu e periculoasă. Chiar dacă te simți ”ca dracu” (și știu asta din proprie experiență), nu înseamnă nici că mori, nici că înnebunești.
- Anxietatea e o descărcare a tensiunilor acumulate în corp. Așadar, e o ”fată” bună: adică al nostru corp, în infinita-i înțelepciune, a găsit o cale să ne ajute. Știu… nu dați cu pietre! Dar am trecut prin asta și în final am priceput.
- Anxietatea nu e pe veci. Cel puțin nu în sensul în care de acum toată viața vom fi anxioși și vom face atacuri de panică. Posibil să revină uneori. Dar, odată ce înveți să o gestionezi, se îmblânzește. Ne împrietenim cu ”Anxy” (cum îi spune una din clientele mele) și chiar dacă ne mai vizitează, nu intrăm în panică.
- De anxietate nu ”scapi”. Te vindeci. Și asta e dincolo de tratarea anxietății. A trata înseamnă să nu mai ai simptome. A te vindeca înseamnă să te aliniezi pe interior. E diferit.
- Anxietatea, așa cum spuneam mai sus, e de ajutor: ne arată că drumul pe care suntem nu e unul potrivit pentru noi. Gândește-te la viața ta! La ce ”ai depășit”, fără să procesezi. La ce ”ai pus deoparte” și ”nu te mai interesează” (doar te macină pe interior ). La ce tolerezi și nu-i cazul. În esență, la ce nu e în regulă legat de viața ta. La aspectele pe care le poți controla, la cele pe care le poți parțial controla și la cele pe care nu le poți controla deloc. Și schimbă ce e de schimbat. Iar pe restul acceptă-le. Acceptarea nu înseamnă să îți și placă situația.
Pe scurt, nu-ți fie frică de frica ta. Mantră pentru anxietate (un ”mototo” de-al meu, vorba unui mare fost fotbalist, nu dau nume): ”Anxietatea nu ești tu. Este ceva în tine. Poate pleca pe aceeași ușă pe care a intrat.”
Așa cum spune Gabor Mate, anxietatea poate fi transmisă din generație în generație dar nu prin ADN (care nu se schimbă în 10, 20 sau 100 de ani), ci prin contextul în care cresc copiii. Prin modul în care părinții le “prezintă” (nonverbal/prin comportamentul lor) lumea copiilor. Epigenetica (domeniul geneticii care studiază influența mediului asupra genelor – altfel spus, care gene vor fi “citite” de celule) e o dovadă în acest sens.
Nu în ultimul rând, ce ar fi de înțeles din cealaltă parte, a celor norocoși, pe care anxietatea i-a ocolit (cel puțin deocamdată): oamenii care au anxietate nu sunt nepoliticoși dacă anulează o întâlnire în ultima secundă, nu răspund la telefon, stau mai mult acasă, pleacă înainte de vreme, uită să răspundă la un mesaj, se izolează, se îngrijorează excesiv etc.
Înainte de a judeca, încercați să înțelegeți că acei care au anxietate duc o luptă în care au nevoie de toată energia lor. Dacă nu îi puteți ajuta/sprijini, cel puțin încercați să nu le îngreunați situația. Anxietate nu au cei slabi, dimpotrivă. Cei ce au încercat să fie puternici prea mult timp. Și-au obosit. Pe moment, doar pe moment.
Ela BALAJ
psiholog clinician & psihoterapeut integrativ
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
A fi bun cu ceilalți necesită a fi bun mai întâi cu tine
