Cântă de la 8 ani și a știut, de la primele acorduri, că muzică dorește să facă toată viața. Și asta chiar în ciuda părinților care l-ar fi dorit altceva decât artist. S-a îndrăgostit de Compact în anii ’80, înainte de a merge în armată. Iar în 2017, când a venit invitația de a fi basistul trupei, discuția a fost atât de scurtă încât nici nu s-a dumirit și deja era pe scenă alături de trupa pe care o asculta de atâta timp. Iar de atunci, din 12 iulie 2017, sunt nedespărțiți. Duminică, băimăreanul Lucian Iluț, alături de colegii lui de trupă, cântă acasă. Unde, așa cum mărturisește, pentru el e ceva mai greu…
La 8 ani a cerut de ziua lui o chitară
– Tu ai adus muzica în familia Iluț?
– Sunt o excepție la mine în familie. Sunt singurul care m-am dedicat dragostei pentru muzică. Și nu doar pentru muzică. Îmi place, în general, arta. Îți mărturisesc că am încercat să descopăr ceva rădăcini muzicale. Singura pe care am găsit-o a fost în legătură cu unul dintre bunicii mei, căruia tare îi plăcea să cânte la fluier. Dar mie la fluier nu mi-a plăcut să cânt niciodată… Cred, însă, că de la el am moștenit ceva genă muzicală.
– Și când te-ai apucat de cântat?
– Când am împlinit 8 ani m-a întrebat mama ce îmi doresc de ziua mea. Și i-am spus că vreau o chitară. Și așa a început povestea. Așadar cânt de la 8 ani. Profesoara mea de muzică, doamna David, ea m-a învățat primele acorduri. Exista la școală un mic grup folk. Acolo a fost prima mea interacțiune cu muzica și din momentul acela nu mi-am mai dorit niciodată să fac nimic altceva decât muzică.
”Părinții mei au fost împotrivă”
– Cum a fost primită această pasiune a ta?
– Nu a stârnit deloc entuziasm în familie așa cum poate te-ai fi așteptat. Părinții mei au fost împotrivă. În special tatăl meu nu și-a dorit să devin artist. Și, atât cât a putut, a încercat să mă oprească să merg pe acest drum. Mi-a cam tăiat aripile, dar nu m-am lăsat. Am fost perseverent în această iubire.
– Poate îi chinuiai cu încercările tale muzicale, cu repetițiile, cu studiul…
– Mai degrabă tata mă chinuia pe mine, nu eu pe el. Mă punea uneori să cânt. Pentru el și prietenii lui. Era interesant: îi plăcea să se laude cu mine, dar nici nu m-ar fi lăsat să cânt… Pe atunci era în mare vogă Cenaclul Flacăra și ceva de acolo mă tot punea să cânt. Lumea de atunci era altfel și din acest punct de vedere. Primea informația cu mai multă căldură, nu era nevoie de atâta tehnică pentru a simți bucuria muzicii. Era de ajuns o chitară lângă un foc de tabără…
”Da’ cine nu mă vedeam?!”
– Ai ignorat opiniile potrivnice ale părinților și ai mers pe calea ta.
– Așa am făcut. Și în clasa a VIII-a am mers la Casa Pionierului, așa se numea atunci actualul Palat al Copiilor. Am studiat cu regretatul profesor Damșa, care consider că a fost unul dintre cei mai importanți dascăli de muzică din Maramureș. Prin mâna lui au trecut nume importante de artiști maramureșeni: Narcisa Suciu, Paula Seling, Paul Panait, Călin Ionce, Ami și mulți-mulți alții. Dacă stau să mă gândesc un pic bine, mi-e greu să găsesc un nume care nu a fost cizelat de acest dascăl minunat care a sădit dragostea de muzică în generații întregi.
– Erai un tânăr care cânta la chitară. Precis aveai ceva idoli. Precis te visai cineva renumit.
– Cântam în oglindă și mă vedeam ba Paul McCartney, ba John Lennon, ba Freddie Mercury. Da’ cine nu mă vedeam?!
”Între timp am făcut și Academia de Muzică”
– Ce a urmat?
– Nu m-am oprit din cântat. În 1996 am lansat primul album, ”Seven Steps”, cu trupa BNG. Propuneam un stil muzical foarte revoluționar pentru acele vremuri, o muzică progresivă cu care publicul nu era deloc familiarizat. A urmat o perioadă grea, apăruseră clapele cu styluri, începuseră instrumentiștii să fie tot mai puțin solicitați. Clapele-orchestră făceau toată partea de acompaniament și atunci basiștii, bateriștii, chitariștii au început să sufere. Dar a trecut și acea modă, iar eu am continuat să cânt. Am luat hotărârea să fac un fel de pionierat cu trupa Nord cu care am început să cântăm live prin cluburile din Baia Mare. Lumea a redescoperit astfel instrumentiștii în timpul în care radiourile propuneau altceva. Apoi a fost un alt proiect de suflet: trupa JAM. Suna foarte bine și eram foarte bine primiți peste tot. Am făcut un album iar acum suntem în discuții să îl scoatem pe piață pentru că atunci nu s-a putut. În toată perioada am încercat mereu să studiez, să mă perfecționez. Între timp am făcut și Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, chitară clasică. Am colaborat cu MT Promotion din Germania, a regretatului Mircea Tudoran. O colaborare care pentru mine a însemnat o adevărată școală: am cântat cu oameni profesioniști, am înțeles ce înseamnă un show de anvergură, am descoperit ce este managementul muzical bine organizat.
”Nici nu tare am apucat să mă dezmeticesc”
– Și a venit anul 2017…
– În 2017 a apărut cireașa de pe tort: un telefon din partea managerului Compact care îmi propunea să devin basistul trupei. Mă cunoscusem cu băieții de la Compact pe vremea când cântam pe litoral alături de Gașca de Acasă și se stabilise între mine și Paul Ciuci o relație de simpatie. Ca și mulți alții din generația mea, am crescut cu trupa Compact și repertoriul mi se potrivea mănușă. Puțini instrumentiști din generația mea cred că nu au încercat la un moment dat să cânte ceva din Compact…
– Tatonările au durat mult?
– De la telefonul primit până am ajuns pe scenă alături de ei nici nu tare am apucat să mă dezmeticesc. Totul s-a întâmplat foarte iute. În 12 iulie 2017 am avut primul concert. Era la Odorheiu Secuiesc, țin minte și acum. Plin de emoții pentru mine, dat fiind că ajunsesem pe scenă fără a avea în prealabil timp de prea multe repetiții… Dar a fost o dragoste la prima vedere și din partea lor, și din partea mea. Și de atunci suntem nedespărțiți.
”În perioada 1987-1988 mă îndrăgostisem de Compact”
– Ne întoarcem un pic în timp. Când ai descoperit tu trupa Compact?
– În perioada 1987-1988 mă îndrăgostisem de Compact, chiar înainte de a pleca în armată la Odoreu. Acolo unde, nu știu cum, am reușit să devin responsabil cu biblioteca. Și în bibliotecă am găsit un pick-up la care aveam voie să pun muzică între anumite ore. Printre vinilurile din bibliotecă era și ”Fata din vis”. Așa că înainte de toate pentru mine Compact a reprezentat o oază de bucurie în armată. Eu nu îi văzusem niciodată în concert live la Costinești unde cântau vara. Eu cântasem cu Telex, prima mea trupă, la Năvodari. Eram în ligi diferite… Dar îmi aduc aminte că fratele meu i-a văzut și mi-a zis cât de faini sunt în concert. Sincer, fără a încerca să epatez, nu m-am gândit niciodată atunci că voi ajunge vreodată să cânt în trupa Compact…
– Nu mă întrista. Nu îmi spune că pentru tine Compact e muzica din armată. Nu a existat și pentru tine, ca pentru o generație întreagă, o ”fată din vis”?
– La serate, la petreceri între prieteni, îi ascultam negreșit. Alături de Iron Maiden, Whitesnake, AC/DC. Era vremea vinilurilor și ne uitam la ele ca la icoane.
”Cântam cu atâta bucurie și sinceritate”
– Înțeleg, nu pun întrebări cu iz romantic. Dar cu nuanțe sentimentale sunt permise: care e azi melodia ta preferată de la Compact?
– E tare greu să aleg una singură. Dar cred că aș opta pentru ”Dă-mi o veste”. Pentru că mă trimite cu gândul la trecut, la focuri de tabără, la vremurile când apăruseră walkman-urile și ne lipeam patru și ascultam muzică, doi la o cască. Ascultam inclusiv Compact și încercam să cântăm și noi la fel. Evident nu aveam instrumente atât de performante și ce cântam noi nu suna niciodată ca originalul, dar cântam cu atâta bucurie și sinceritate. Iar atunci când te deschizi și transmiți celor din jur energie bună, niciodată nu se va întoarce altceva de la ei… În 2020 am făcut o piesă care se numește ”Doare al naibii de tare”. A fost prima producție la care am fost parte integrantă cap-coadă. O veți auzi și duminică. Îmi place piesa, eu zic că este frumoasă. Dar mi-au plăcut tare mult și locurile în care am filmat pentru videoclip. Trei zile am filmat. Atât am călătorit încât nici nu mai știam unde suntem.
– Care a fost cel mai numeros public în fața căruia ai cântat cu Compact?
– A fost un concert în Constanța, în Piața Ovidiu, noi cântam din partea Rock FM. Aveam în față un public de 30.000 de oameni. Tare emoționant a fost! Te simți cumva și foarte mic și foarte mare în același timp în fața unui public atât de numeros. Și când 30.000 de oameni încep să cânte cu tine este ceva înălțător pur și simplu.
”Compact este o legendă. Care continuă… ”
– Turneul ”Pe tine te-am ales” a început în primăvară. Cum sunteți primiți pe unde poposiți?
– Am fost primiți foarte bine peste tot. În sălile de concert sunt spectatori dedicați Compactului, care ascultă Compact și știu melodiile. Din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt ușoare. Greu este, însă, să ajungi să ai acest public. Asta înseamnă peste 40 de viață a acestei trupe, peste 40 de ani pe scenă, peste 40 de ani de hituri. Compact este o legendă. Care continuă…
– Care e cel mai solicitat hit?
– ”Fata din vis”, cu siguranță.
– Cu ea încheiați spectacolul?
– Încheiem cu ”Cântec pentru prieteni” și în 99% din cazuri urmează bisurile. Bisul este pentru noi garanția că lumea s-a simțit bine. Că s-a bucurat sincer de mesajul nostru și de cele circa 90 de minute de concert.
– Nu am ce face, iar vin cu o întrebare care nu îți va conveni: turnee lungi prin țară, bisuri, hituri. Rețeta pare aceeași ca și din anii de maximă glorie. După concerte admiratoarele care vă așteaptă sunt la fel de multe?
– Suntem așteptați și azi după concerte. Pentru poze și interviuri. Cam atât. Alte detalii aș fi sinucigaș să îți dau.
”E mai greu pentru mine să cânt acasă”
– Duminică ai concert acasă. E mai greu pentru tine să evoluezi în fața alor tăi?
– Nu am cântat în Baia Mare de câțiva ani pentru publicul larg. E mai greu pentru mine să cânt acasă. Pentru că văd atât de multe fețe cunoscute în public și asta mă încarcă de emoție în plus. Dar îmi place să cânt acasă. Oriunde altundeva urc pe scenă sunt basistul trupei Compact. Aici când urc pe scenă sunt Lucian Iluț. Și asta deja e altceva…
– Pentru noi ești Lucian Iluț. Pentru Compact ești… Lucas.
– Da, cei din Compact îmi spun Lucas. Pe inginerul de sunet al trupei pe care eu l-am găsit la Compact îl cheamă Lucian. Și se crea confuzie când era vorba despre Lucian: nu știam la care din noi doi se face referire. Așa că într-o zi m-a întrebat Paul: ”Tu nu ai avut niciodată vreo poreclă?” Și mi-am amintit că în copilărie mi se spunea Lucas. ”Bun, de azi ești Lucas”, a spus Paul. Așadar sunt Lucas…
”Trebuie să fie ceva special la piesele astea”
– Hai spune-mi ceva și despre tine dincolo de muzică.
– Până dimineață putem povesti despre pasiunile mele. Sunt apicultor, am 60 de familii de albine. Iubesc animalele: am câini, pisici, porumbei. Mă pasionează bonsaii. M-am mutat la țară ca să pot crește animale și ca să fiu aproape de natură. Sunt căsătorit, am două fete: Ștefania (21 ani) și Iulia (17 ani). Îți spun eu, înainte să mă întrebi: niciuna nu cântă.
– Dar ce părere au despre tăticul lor care pleacă de acasă că are concert?
– Cu Ștefania am vorbit prima dată despre Compact, atunci când am fost sunat. Nu știa atunci mare lucru despre trupă. După ce a fost la primul nostru concert, a zis ”Tata, dar lumea vă știe piesele. Nu am crezut că sunteți așa de cunoscuți”. Iar acum mi-a spus că la concertul din Cluj vrea să participe și ea. Sunt foarte mulți tineri la concertele noastre. Și nu doar că vin, dar îi văd că ne știu textele. Cântă împreună cu noi. Înseamnă că piesele trupei Compact au dăinuit și s-au transmis din generație în generație. E o bucurie să vezi oameni de diferite vârste cântând cu tine. Se pare că Paul a găsit formula pentru a îmbina fericit liniile melodice cu textele și a le face să transmită împreună un mesaj cu impact peste timp. Pentru că, la câtă muzică există acum pe piață, trebuie să fie ceva special la piesele astea ca să fie apreciate în continuare! Și oamenii să vină cu drag acolo unde cântă Compact.
– Care ar fi mesajul ăsta care face lumea să fredoneze refrenele Compact de atâta timp?
– Aici prefer să îl parafrazez pe Paul. Cel mai important în lumea asta este să îți urmezi întotdeauna visele. Să nu uiți de la ce ai pornit, să nu renunți niciodată și să mergi mai departe. Sigur vei reuși!
Turneul ”Pe tine te-am ales” ajunge duminică, 6 noiembrie, în Baia Mare. La Teatrul Municipal. Concertul începe la ora 20.00. Hituri vechi de decenii și melodii nou-nouțe se împletesc într-un eveniment de circa 90 de minute care va răscoli, cu siguranță, multe amintiri în fiecare din noi. Transformându-se, conform cântecului, într-o ”sărbătoare ce n-o putem uita”…
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto și video: arhiva personală Lucian Iluț
