Impozitele au apărut odată cu statul și vor dispărea atunci când statul nu va mai exista. Înainte de apariția statului oamenii trăiau în comuniune manifestându-și în deplină libertate dreptul de proprietate primordial. Pentru că statul nu exista, nu era nevoie de bani publici proveniți din impozite sau taxe.

Cum a apărut statul?

Multe sunt cercetările care se fac în jurul conceptului de stat în căutarea unor răspunsuri elocvente la întrebări de genul: Ce este statul?, Când a apărut?, Care au fost condițiile istorice care au dus la apariția lui?, Cum funcționează?, Ce rol are?, Este imperios necesară prezența statului?, Cine ar trebui să-l conducă? etc. Rezultatele cercetărilor se împotmolesc atunci când vine vorba de momentul istoric și împrejurările în care s-a embrionat statul. Platon spune că statul este de sorginte divină iar conducătorii lui trebuie să fie musai filosofii. Noțiunea de stat o regăsim la Machiavelli în ”Il Principe”: ”statio”.

Conducătorii controlează puterea

Apariția statului poate fi asociată cu puterea și dreptul de proprietate asupra bunurilor. Potrivit zicerii lui Aristotel, atunci când omul a venit pe pământ i-au fost date în stăpânire deplină toate bunurile (proprietatea primordială). În comunitățile primitive, triburi sau ginți, fiecare membru participa la treburile obștii după posibilități, iar rezultatele muncii se împărțeau ”frățește”, oarecum după nevoi. Oare unde am mai auzit despre așa ceva? Dacă un trib reușea să crească mai multe animale, să desțelenească mai mult teren pentru agricultură, să meșteșugească mai multe obiecte, atunci acumula mai multă bogăție. Vecinii lor, mai puțin determinați și organizați, doreau cu ardoare averea respectivă fără a fi dispuși să muncească pentru ea. Așa că averea trebuia păzită. Tribul bogat a instalat posturi de pază în jurul taberei. Gardienii nu mai participau la treburile obștii, dar trebuiau întreținuți, hrăniți și îmbrăcați de societatea tribală. Trăind bine, numărul gardienilor a crescut și gardienii au avut nevoie de un conducător care să-i organizeze, să-i controleze și să aplice puterea în comunitate. Așa s-a embrionat statul.

Gardienii, precursorii armatei și ai statului

Conducătorul gardienilor, controlând forța, și-a depășit adesea sarcinile și a întreprins incursiuni de stăpânirea altor triburi. Ceea ce jefuiau împărțeau între ei. Bogăția personală le creștea după fiecare incursiune reușită. Pe lângă bunuri, mai răpeau și persoane pe care le puneau să lucreze în folosul lor, al gardienilor. A apărut sclavagismul, statul dintâi. Cum bogăția a fost ca un magnet care atrage mulți doritori, pentru a fi apărată a fost nevoie de sporirea puterii, a forței. Numărul gardienilor a crescut, veac după veac. Armata trebuia plătită. Cine să o plătească? La începuturi o plăteau conducătorii din ceea ce jefuiau. Lărgindu-și atribuțiile cu aceea de apărare a tuturor cetățenilor, întreținerea armatei a revenit societății, obligată să pună la dispoziția armatei bunuri agricole, animale, obiecte meșteșugite sau să presteze zile – muncă. Din armată s-au desprins instituțiile administrative, implicit biserica. Suma instituțiilor plătite de societate pentru a acționa în folosul ei înseamnă statul care trăiește din impozite și taxe. Obligația de plăti impozite și taxe revine societății, în schimbul îndatoririi pe care însușii statul și-a arogat-o: ”… să apere și să protejeze cu toată forța comună persoana și bunurile…” (J.J. Rousseau – ”Contractul social”)

Sarea-i bună, nu doar în bucate

Multe și felurite au fost impozitele stabilite de conducătorii cetăților. Primul impozit perceput de stat a fost cel pe sare. În Imperiul Roman sarea era folosită și pentru plata soldaților sub forma unor pungi numite salarium. Odată cu creșterea masei monetare, soldații au fost plătiți cu bani, destinați printre altele cu cumpărarea sării. Denumirea de soldă se păstrează până astăzi ca mod de retribuire a soldaților. Apariția banilor și creșterea masei monetare au impulsionat schimburile care, la rândul lor, au dus la diversificare producției, la progresul economic general. Cum acumulările au sporit, a fost nevoie de o creștere a forței de apărare a bogăției. Statele au evoluat și au creat tot mai multe instituții care trebuiau întreținute din bani publici. Foamea de bani publici a fost și este în creștere, așa că impozitele au cunoscut o largă diversificare, ca formă și conținut.

Impozitele per capita, o formă de a aduna biruri din societate

De la impozitul pe sare până la taxele moderne, fiscalitatea a cunoscut o dezvoltare interesantă. Impozitele pe avere, pe pământ, pe case sau pe mijloacele de producție au fost și sunt predominante în structura veniturilor publice, cu forme dintre cele mai interesante. În Transilvania, Maria Tereza a introdus impozite pe averea imobilă (case și terenuri) și mobilă (vaci, oi, capre, stupi etc.), dar și taxa capitis pentru țărani și orășeni. Doar pentru faptul că existau, capii de familie trebuia să plătească o taxă. Nobilii erau scutiți de plata acestei taxe. În „Descriptio Moldovie”, D. Cantemir spune că fiecare casă țărănească plătea, în vreme de pace, pentru trebuințele țării, 80 de aspri, adică un florin, dajdie numită fumărit; în vreme de război, un taler împărătesc sau 120 aspri, iar la vreme de mai mare nevoie, un galben, care prețuia atunci 200 aspri. Un astfel de impozit se numea capitație. Recensământul se făcea simplu: câte fumuri erau într-un sat se înmulțeau cu 5, numărul mediu de persoane dintr-o gospodărie. În Franța, înainte de Revoluția franceză, circula un dicton: nobilii slujesc regele cu spada, clerul cu rugăciunile și ceilalți cu impozitele. Nu-i de mirare că s-a răzvrătit burghezia franceză, dorind schimbarea sistemului organizatoric și funcțional al statului.

Impozitele vor dispărea numai atunci când nu va mai exista statul

Oamenii au evoluat, statul s-a tot organizat și reorganizat, economiile au devenit tot mai diversificate, viața socială a dobândit valențe greu de imaginat altădată. În acest context, impozitele au căpătat forme și ponderi în totalul averii plătitorilor adaptate la sistemele organizatorice ale statului. Pe drumul istoriei lor, de la apariția lor până astăzi, impozitele nu și-au modificat, însă, vreodată rolul fundamental: întreținerea puterii. Nicăieri în lume oamenii nu plătesc cu plăcere impozitele și taxele. O fac din obligație. Majoritatea consideră că impozitele sunt un ”atentat” la averea personală. Oricât de rele par, impozitele sunt absolut necesare atâta vreme cât există statul. După aceea, vom mai vedea…

Din comuna primitivă și până astăzi, drepturile fundamentale ale oamenilor s-au tot restrâns veac după veac, an după an, sporind puterea statului.

dr. Vasile BÎRLE

Imagine de kmicican de la Pixabay.

CITEȘTE ȘI:
Caruselul schimbării învârte economia și oamenii într-un ritm amețitor
Zeul Ban – esența noii religii universale
În viață ca-n piață

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.